Părinte, vin tineri să vă întâlnească? Ce le spuneţi?
Păi ce să le spun? Uite ce e…
Întâi de toate îi primesc aici pe cei tineri căsătoriţi, fie că au copii, fie că nu. Vin mulţi, dar întâietate au aceştia, tinerii care vor să-şi facă o familie. Şi le spun aşa:
Uitaţi ce este… Dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci. Trebuie să spuneţi aşa cum spun şi eu: „Lasă, nu îi spun acum nimic. Îi voi spune eu mâine ceea ce am de spus!”.
Doar aşa veţi reuşi să nu vă mai agitaţi niciunul din voi, doar aşa vă veţi linişti şi nu veţi mai ajunge la lucruri pe care mulţi le cunoaşteţi mai bine decât mine.
Spuneţi, deci, numai atât: „Lasă, îi voi spune mâine ceea ce am de spus. Însă, până mâine voi răbda pentru Dumnezeu! Iar mâine, de este liniştit, vom sta şi vom discuta, îi voi spune unde a greşit şi cine are dreptate.
Cuvioşia voastră aşa faceţi?
Aşa fac!
De ce? Ce folos tragem din asta? Că, dacă stăm până mâine, poate celălalt crede că tăcem că face bine, că are el dreptate… Şi mai are rost să aşteptăm atunci?
Are. Ştii de ce fac aşa? Uite de ce:
Un Părinte înduhovnicit îmi spunea odată: „Frate, dacă vreodată te va năpădi gândul de a spune ceva rău cuiva, tu să spui aşa: Îi voi spune ăstuia tot ce am de spus, dar nu îi voi spune azi. Îi voi spune mâine! Mâine îi voi spune şi pentru azi!”.
Mă întrebi ce rost are? Iacă rostul: asta-i răbdarea şi aşa o înveţi.
Să răbdăm, deci, pentru Dumnezeu, măcar până mâine!
Păi, părinte, dacă vine bărbatul supărat acasă din cine ştie ce motive şi îşi ia soşia la rost şi la ocară pe nedrept, ea ce să facă? Să tacă până mâine?
Aşa. Să tacă. Să aştepte până mâine, când îi trece ocara.
Totul e să-i treacă şi, din nervii aceia, să nu facă ceva mai rău. Că se poate şi asta….
Se poate. Dar ştii frăţia ta, e o vorbă dreaptă şi înţeleaptă în popor şi este bine s-o cunoaşteţi. Spune ea aşa: “Mânia bărbatului nu lucrează niciodată dreptatea lui Dumnezeu!”.
Şi aşa este!
Mai vin pe la mine cupluri, soţ şi soţie. Şi le spun aşa: “Când vezi că soţul este supărat, tu ca soţie, n-ai voie să-l ocăreşti. Că omul, când e tulburat, fără să vrea vorbeşte ce nu trebuie. Şi uite aşa se înmulţesc tulburările”.
Deci să lase bărbatul în pace …. Soţia să-şi vadă de ale ei…
Da. Nu-l să-l lase în pace, ci să-l lase pe calea cea bună. Când el e amărât, ea să-l lase şi, când poate să se înţeleagă cu el, să-l aducă pe calea cea bună.
Păi… şi poate femeia să facă asta?
Poate, dece să nu poată?
Îmi spunea cineva cuvânt drept. Zice: “O femeie poate face bărbatul bun sau îl poate face rău”. Şi aşa este.
O femeie înţeleaptă este numai aceea care îl poate duce pe bărbat la spovedanie, care poate să se scoale noaptea la rugăciune alături de el, care îl poate învăţa a nu mai judeca greşit pe nimeni.
Adică. Făcând toate acestea, ea este femeia care îl poate aduce pe bărbat la Mântuire.
A venit odată cineva la mine să-mi, spună ca acasă se tot ocărau. Erau soţ şi soţie. Unul că a zis nu stiu ce, ea că de fapt el a spus nu ştiu ce… Până la urmă toată povestea asta a ajuns la urechea neamurilor şi ăia, oameni proşti, fără minte, s-au tulburat şi i-au divorţat.
Ăştia doi au venit atunci la mine să le dau un sfat, un cuvânt de folos. Stăteau aici, amândoi, şi când se uitau unul la altul – le dădeau lacrimile. Că ei nu se căsătoriseră ca să se despartă.
Eu i-am pus să facă următorul jurământ: de acum înainte nici el şi nici ea să nu îşi mai aducă aminte şi să nu-şi mai reproşeze nimic din ce a fost. Să fie amândoi ca şi cum ar fi fost născuţi astăzi. Şi, uite aşa, i-am împăcat.
Le-am spus: dacă neamurile au atâta duşmănie pe ei, să-şi vândă locuinţa şi să-şi cumpere alta, undeva unde să fie străini de rudele care îi amărau.
Le-am mai spus: Cu cât o să mergeţi mai mult la mărturisit, cu cât veţi face semnul Sfintei Cruci pe pernă şi pe faţă, cu atât mai mult vă va ajuta Duhul Sfânt, Care va izgoni de la voi aceste duhuri.
Părintele Proclu Nicau
Extras din “Convorbiri cu părintele Nicau – pustnicul din Munţii Neamţului”, Fabian Anton