Voi, cei puternici, purtaţi neputinţele celor neputincioşi
Scriu această scrisoare în faţa lui S., care mi-a povestit cu durere în suflet despre problemele dintre tine şi Serghei, soţul tău. Din câte înţeleg, amândoi sunteţi vinovaţi şi procedaţi greşit.
Dacă bea, trebuie să-ţi pară rău pentru el. Este deja rob al patimii sale. Nu poate să se izbăvească singur, cu propriile puteri – iar tu, în loc să-l ajuţi, doar îl osândeşti, îi pretinzi ceea ce el încă nu poate da. Consideri că ai dreptate, dar greşeşti mult. Dacă eşti mai duhovnicească decât el, e datoria ta să-i porţi neputinţele. Voi, cei puternici, purtaţi neputinţele celor neputincioşi – iată ce cere Domnul de la tine! Tot El a zis: Voi, cei duhovniceşti, îndreptaţi-l pe unul ca acesta (ca, de pildă, Serghei al tău) cu duhul blândeţii. Auzi? Cu duhul blândeţii îndreptaţi-l, nu cu ocări, cu reproşuri, cu certuri, cu autoîndreptăţiri şi aşa mai departe.
Printr-o asemenea purtare te pierzi pe tine însăţi; din această cauză poate să aibă de suferit şi Serghei, şi atunci vei răspunde pentru sufletul lui. Cu toată convingerea, cu toată puterea sufletului meu, cu dragoste te rog: smereşte-te în faţa lui Serghei, consideră-te vinovată faţă de el (chiar dacă ai avea dreptate în vreo privinţă), cere iertare pentru toate cele din trecut, apoi făgăduieşte-l lui Dumnezeu că vei face totul pentru pacea şi mântuirea amândorura. Sunteţi cununaţi, alcătuiţi un singur om. Dacă mâna ta se îmbolnăveşte, n-o tai, ci o tratezi. Nu poţi să-l tai de la tine pe Serghei, nici el nu te poate tăia pe tine de la sine.
Trebuie să vă mântuiţi împreună. S-a zis: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc şi aşa mai departe. Nu cu atât mai mult trebuie să vă iubiţi voi unul pe celălalt, să vă puneţi sufletul unul pentru celălalt ? Ştii cerinţa Mântuitorului: Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. Numai atunci îl va primi Domnul, altfel va respinge darurile şi rugăciunile tale, cum a respins jertfa lui Cain.
Pocăieşte-te! Mă tem pentru dispoziţia ta duhovnicească. Mi-ai scris şi mi-ai spus că îţi vezi păcatele, că ţi se frânge inima pentru ele. Aceasta e o stare foarte înaltă, însă de la o vreme am început să mă îndoiesc că este adevărată. Nu cumva te amăgeşte vrăjmaşul? Când îţi vezi cu adevărat păcatele nu poţi să-i osândeşti în mod serios pe alţii, şi cu atât mai mult să-i amărăşti cum îl amărăşti tu pe Serghei. Nu trebuie să pretinzi de la el sănătate când e bolnav, ci trebuie să faci pogorământ neputinţei lui. Nu trebuie să-l ocărăşti când este beat, ci să taci, ca să nu-l provoci la ceva mai rău. Nici când este treaz nu trebuie să-l cicăleşti, ci trebuie să discuţi cu el ce este de făcut pentru a învinge slăbiciunea lui prin eforturi comune. Trebuie să-ţi aminteşti că nici tu nu eşti fără de păcat.
Pe dinafară poţi să ai fapte întru totul drepte, dar motivaţiile tale sufleteşti pot fi viclene înaintea lui Dumnezeu. Sfântul Pimen cel Mare spunea că mântuirea noastră e în aproapele, adică în dragostea de aproapele. De aici trebuie să înceapă toţi, şi tu de asemenea. Nici un fel de rugăciuni, de osteneli, de milostenii pe care le faci nu vor plăcea lui Dumnezeu dacă doar îl vei osândi pe Serghei fără să-ţi dai toată silinţa să-l mântuieşti. Doar cu această condiţie va primi Domnul rugăciunile şi faptele tale bune.
Lui S. să nu-i spui nimic despre această scrisoare, nici despre conţinutul ei, altfel vei primi vătămare. Iţi interzic să faci asta. Să nu crezi că ţi-am scris fiindcă S. mi-ar fi împuiat capul şi eu m-aş fi lăsat convins. Incă din primăvară, şi chiar mai devreme, am simţit că nu e dreaptă dispoziţia ta.
Să-ţi ajute Domnul să înţelegi cele scrise şi să dobândeşti pace şi dragoste cu Serghei! Să te binecuvânteze Domnul şi să-ţi vindece sufletul! Dorindu-ţi sincer binele şi mântuirea, rămân al tău N.
Din Cuviosul Nikon Vorobiov, „Cum sa traim in ziua de astazi”, Editura Sophia 2014, p.31-32