Sper să nu supăr fengșuiștii, reikiștii sau alte găselnițe în ale războaielor energetice. Pe când aceste „noi credințe” zăceau uitate cine știe pe unde, noi îl alungam pe diavol și energiile lui negative cu TĂMÂIE. Și lăsați-o mai moale cu bețișoarele voastre de santal, că dracu’ nu fuge de ele, doar le miroase de plăcere!
Ca semn al prezenţei Sfântului Duh dar şi ca mărturisire printr-un semn văzut, material, a credinţei noastre în Dumnezeu şi a faptului că ne supunem şi ne închinăm Lui, respingând orice alt stăpân şi orice altă putere, mirosul şi fumul de tămâie are puterea de alungare a oricăror forţe ale răului, de oriunde ar veni acestea, din partea oamenilor sau din partea vrăjmaşului diavol, dar mai ales, are menirea de a îndepărta prezenţa şi lucrarea diavolului şi a duhurilor rele. De aceea în popor se spune „fuge ca dracul de tămâie”.
Cum se aprinde tămâia?
Pentru aprinderea tămâiei se foloseşte un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde uşor şi ţine mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericeşti. La ţară se folosesc de obicei, cărbuni aprinşi. Orice altă soluţie, cu multe beţe de chibrit sau cu vată îmbibată în spirt nu este recomandată şi nu este deloc eficientă. Aşa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puţin însemnate decât tămâierea casei, putem să ne îngrijim puţin şi de cele necesare rugăciunii şi sfinţirii casei noastre.
Ne vorbeşte Biblia despre folosirea lumânării şi a tămâiei?
Folosirea lumânărilor şi a tămâiei are temei în Sfânta Scriptură, în viaţa şi tradiţia Bisericii din totdeauna. Să ne amintim numai pilda celor zece fecioare care aşteptau pe Mirele Hristos cu candele aprinse (Matei 25, 1-8), pe creştinii din Troa, adunaţi în jurul Sfântului Pavel într-o cameră de sus „unde erau multe lumini” (Fapte 20,8); „şi cele şapte sfeşnice de aur care înconjurau pe Fiul Omului în Liturghia cerească (Apocalipsa 1, 12-20). Tămâia este foarte obişnuită în cultul vechi-testamentar. Avem chiar reguli stricte privind folosirea tămâii la locul sfânt (Levitic 16,12…). În Vechiul Testament se vorbeşte despre „jertfe de tămâie pentru numele lui Dumnezeu” (Maleahi 1,11). Tămâia este asociată cu rugăciunea. „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta”, citim în psalmi (Psalm 140, 2). În Apocalipsă avem o imagine din Liturghia cerească parcă luată din Liturghia noastră de duminica: „Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţa de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (8, 3-4).
De ce stropim cu apă sfinţită?
Stropirea cu apă sfinţită este foarte des şi în multe ocazii folosită de către preot. De fapt, apa, ca element fundamental al creaţiei, fiindcă se foloseşte la spălarea şi curăţirea fizică a trupului uman sau a celorlalte corpuri materiale, este asociată şi lucrării de curăţire spirituală, de spălare a urmelor lăsate de păcatele şi fărădelegile oamenilor. Apa sfinţită de preot poartă în ea puterea curăţitoare şi sfinţitoare a harului dumnezeiesc. Când face sfinţirea apei, preotul se roagă pentru ca „apa aceasta să se sfinţească cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh”, „pentru ca să se pogoare peste ea lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire”, „pentru ca să fie tămăduitoare sufletelor şi trupurilor şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnică” şi pentru ca prin gustarea şi stropirea cu apă sfinţită să ne trimită Dumnezeu „binecuvântarea Sa, care spală întinăciunea patimilor”. Nu Dumnezeu are nevoie de apă sau de alte elemente materiale pentru a-Şi trimite binecuvântarea şi sfinţenia Sa, ci omul are nevoie de ea pentru a primi lucrarea lui Dumnezeu. Pentru că este trup şi suflet, pentru că are o constituţie psihosomatică cum spuneam, omul are nevoie de această îngemănare a spiritualului cu materialul, are nevoie de semne materiale care să indice prezenţa şi lucrarea harului dumnezeiesc. Din acelaşi motiv omul îşi exprimă mulţumirea sa, cererea sa, dragostea prin semne materiale. Unei persoane pe care o iubim nu ne mulţumim numai să-i spunem acest lucru, ci facem dovada iubirii noastre prin daruri, prin semne care poartă încărcătura şi măsura iubirii noastre. De aceea Dumnezeu a rânduit ca omul să se împărtăşească de harul şi puterea dumnezeiască, de Dumnezeu Însuşi prin intermediul unor elemente componente ale lumii noastre materiale. Astfel, ne împărtăşim de Trupul şi Sângele lui Hristos prin pâinea şi vinul euharistic, primim lucrarea harului Sfântului Duh prin gustarea sau stropirea cu apă sfinţită sau prin untdelemn sfinţit.
(„Casa creştinului” – Ghidul practic al creştinului ortodox)
Sursa: http://www.altarulathonit.com/ortodoxie-aplicata-cum-se-utilizeaza-tamaia-si-cum-stropim-cu-apa-sfintita/