Probabil, toți oamenii care nu iubesc încă vor să se îndrăgostească, însă nu toți știu ce trebuie să facă în acest scop. Adeseori facem confuzie între căutarea dragostei și căutarea omului obiect al dragostei, și credem că nu am găsit fiindcă am căutat în mod greșit. La unii, mai ales când ajung la o anumită vârstă, căutarea omului potrivit se transformă într-o obsesie – și cu cât această năzuință devine mai încrâncenată, cu atât scad șansele de îndrăgostire.
Problema este că uităm o lege importantă a vieții: NIMIC NU E ÎNTÂMPLĂTOR. Această neștiință, în combinație cu lenea și cu alte vicii, reprezintă cauza pentru care oamenii visează să dobândească felurite bunătăți ale vieții fără nici un temei și fără efort. Ei cred în noroc și în ghinion, iar ei înșiși nu sunt atât de fericiți, fiindcă au avut mai puțin noroc.
Această rătăcire privește îndeosebi tema dragostei, fiindcă, într-adevăr, începutul dragostei – îndrăgostirea – vine la noi fără să depunem eforturi vizibile. De aici apare iluzia că dragostea nu este deloc legată de voința noastră, întrucât nu poți să te îndrăgostești fiindcă așa vrei.
Da, nu te poți îndrăgosti fiindcă așa vrei, dar poți să pregătești în sufletul tău terenul proprice venirii dragostei și poți cultiva mlădița îndragostirii, udând-o, hrănind-o și ocrotind-o, în așa fel încât ea să crească și să devină dragosta adevărată. La fel ca în orice altă privință, și în dragoste principalul depinde de noi. Suntem ființe libere. Ni s-a dat tot ce ne trebuie ca prin propriile eforturi, prin propria voință, să primim această fericire a dragostei reciproce.
Potrivit legii acesteia, primim un lucru sau altul – inclusiv dragostea tocmai atunci când suntem pregătiți pentru el. Dacă dragostea încă nu a venit la noi înseamnă că nu suntem pregătiți pentru ea.
Judecați singuri: dacă nu suntem pregătiți pentru dragoste, dar în loc să ne pregătim, căutăm omul potrivit pot căutările acestea să ne apropie de dragoste fie și cu un singur milimetru? Bineînțeles că nu – iar atunci când căutăm omul potrivit apropiindu-ne fizic de fiecare “candidat”, nu numai că nu ne apropiem de dragoste, ci ne depărtăm de ea cu pași de șapte poște. De ce? Despre asta am vorbit în capitolul despre virginitate.
Calea corectă este întotdeauna calea de mijloc, evitarea extremelor. În ce privește comunicarea, nu trebuie să ne închidem în noi, evitând orice relație și comunicare, dar este categoric nepotrivit să “facem cunoștință“ prea îndeaproape.
Pe lângă măsura în care comunicăm există însă și momente mai importante ale pregătirii sufletului pentru a iubi. Dintre acestea face parte și depășirea tendinței spre dependență, despre care am vorbit mai sus, și năzuința de a iubi, nu de a fi iubit, și năzuința de a clădi o familie trainică, de a avea copii, și păzirea propriei curății, și alte momente despre care vor vorbi autorii noștri în acest capitol.
Sursa: Dragostea adevărată, Taina Dragostei înainte și după căsătorie; Editura Sophia; București, 2012, pag. 99-100.
Să înţelegem în mod corect ce este dragostea autentică, să nu o confundăm cu pasiunea, cu emoţiile sau cu egoismul. Să ne amintim totdeauna de responsabilitatea pe care o avem faţă de cei dragi.
Să nu aşteptăm dragoste, ci să dăruim noi înşine dragoste, s-o investim în celălalt (ţineţi minte ce spunea Ava Dorotei? „Nu aştepta de la aproapele dragoste…”), şi atunci vom primi dragoste în inima noastră.
Încă un moment: amintirile despre ceea ce a fost la început ne ajută să păstrăm dragostea, să o înnoim.
Un profesor al Academiei Teologice din Moscova dădea exemplul următor. Să zicem că soţii sunt căsătoriţi de doisprezece ani şi sunt sătui până în gât unul de celălalt – dar uite că soţia face la un moment dat curat în apartament, șterge praful, rearanjează cărţile. Pe neaşteptate, găseşte pe un raft o carte din care cade un bilet la spectacolul unde cu doisprezece ani în urmă s-a cunoscut cu cel ce avea să-i devină soţ. Ea îşi aminteşte cum se iubeau, cât de bine le era împreună, şi amintirile acestea o ajută să depăşească înstrăinarea de acum față de soț.
Adeseori auzim de la soţi „cu stagiu îndelungat”: „Nu ne mai iubim.” Dar înainte se iubeau! Dacă ai îndrăgit o dată, poţi să-l iubeşti pe om toată viaţa. Aşadar, pur şi simplu cei ce vorbesc aşa nu s-au străduit să iubească. Dragostea este o fericire, ea umple viaţa noastră de sens şi de bucurie, însă această fericire o facem doar cu propriile noastre mâini.
Sursa: Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 63-64.