Te necăjeşti pentru că în fiecare săptămână ai parte de tulburare din pricina discuţiilor şi judecăţilor pe care le auzi în societate cu privire la monahism, pentru că te amesteci în ele şi uneori împărtăşeşti părerea altora. Ce să-i faci? Vinovat nu este monahismul, ci slăbiciunea unora, care văd lumea cu ochi „ageri” şi, băgând de seamă slăbiciunile unora, aruncă cu noroi în tot monahismul.
Nu are cum să nu ne pară rău de oamenii prin care vine sminteala, însă Dumnezeu este atât de milostiv, că poate să-i cheme şi pe cei neputincioşi la pocăinţă. Oricum, să nu îndrăznim a ne lăuda cu noi înşine, cum că prin viaţa noastră atingem înălţimi mari, ci mai vârtos să băgăm de seamă neputinţele noastre şi să ne socotim pe noi înşine mai prejos decât toată făptura, adică mai răi decât toţi.
Părinţii din vechime, cu toate că aveau aşezare sufletească mare şi sfântă, se socoteau pe sine mai răi decât toţi. De altfel, lumea vede neorânduiala la monahi, dar pe a sa nu şi-o vede: dacă şi-ar simţi păcatele, n-ar mai avea timp să-i judece pe alţii. Tu nu te tulbura pentru asta, ci ajungând acasă pocăieşte-te, fără să-i judeci pe cei ce au căzut în păcatul judecării.
Din Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 41-42
Mântuirea noastră depinde de credinţa şi nădejdea în mila lui Dumnezeu, de lăsarea noastră şi a tuturor în voia Lui cea sfântă.
Fără mustrare de sine, smerenie, răbdare şi dragoste, este cu neputinţă a ne mântui; cu aceste mijloace, şi luptele se uşurează, şi cursele vrăjmaşului se nimicesc. (Sfântul Macarie)
Pretutindeni este cu putinţă să vă mântuiţi, numai să nu-L părăsiţi pe Mântuitorul. Agăţaţi-vă de cămaşa lui Hristos şi El nu vă va lăsa. (Sfântul Varsanufie)
Cât de mult trebuie să asudăm, câte osteneli trebuie să săvârşim şi câte lipsuri, boli, necazuri şi suspine trebuie să îndurăm pentru dobândirea veşnicei odihne în Ceruri! Iar noi credem că trândăvind, adică şezând pe pat moale, după o viaţă luxoasă, vom şi intra în Împărăţia Cerurilor! (Sfântul Antonie)
Fii atentă la mântuirea ta atât timp cât este ziuă; adică trebuie prin toate mijloacele să te sileşti spre toată fapta cea bună şi repet: trebuie să te sileşti, căci cei ce se silesc dobândesc Împărăţia Cerurilor. (Sfântul Iosif)
Fiecare dintre noi trebuie să aibă mai multă grijă de el însuşi, de sufletul său şi de propriul folos sufletesc, pentru că, după cuvântul Apostolului, fiecare dintre noi va da răspuns pentru sine înaintea lui Dumnezeu. Iar confuzia noastră tocmai de aici provine, din faptul că tot mai mult suntem aplecaţi spre învăţarea celorlalţi şi ne străduim nu numai să-i convingem de ideile noastre, dar şi să le demonstrăm prin diferite argumente şi să-i facem să-şi schimbe convingerile lor.
(Ne vorbesc Stareţii de la Optina, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 223-224)
Cine va răbda până la sfârşit se va mântui! Se spune că cei ce rabdă se înaripează, se înalţă, ca vulturii. Sfânta şi Dreapta Ana, spune Evanghelia, a răbdat şezând în casa lui Dumnezeu până la adânci bătrâneţi. Străduieşte-te şi tu să-i urmezi exemplul.
Din praf, în afară de praf, nimic nu poate ieşi. Dar din răbdare vin pacea, lumina, harul. Căci toate vor trece, ca ceaţa dimineţii, îndată ce soarele va răsări. Iar soarele nostru îndată va străluci. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19). (Sfântul Anatolie)
Trebuie să ne deprindem cu răbdarea nu atunci când suntem vinovaţi şi ponegriţi pe drept, ci când suntem nevinovaţi şi ponegriţi şi mustraţi pe nedrept. (Sfântul Macarie)
Trebuie cu supunere copilărească să îndurăm totul – şi ce e plăcut, şi ce e neplăcut – şi pentru toate să-L preamărim pe Bunul Dumnezeu, adică: dacă ne loveşte vreun necaz sau boală, să spunem: Slavă Ţie, Doamne! Dacă ni se înmulţesc necazurile şi bolile, iarăşi să spunem: Slavă Ţie, Doamne! Dacă necazurile şi bolile se înteţesc şi ne apropie de mormânt, iarăşi să spunem: Slavă Ţie, Doamne!
Aşa este orânduit de Dumnezeu, ca fiecare om să aibă în viaţa aceasta o cruce, adică o durere sufletească, pe care trebuie s-o poarte cu blândeţe, căci din laşitate şi nerăbdare nu iese nici un folos. Şi, de vreme ce şi drepţii au avut în viaţa aceasta multe necazuri, noi, păcătoşii, cu atât mai mult trebuie să le răbdăm pe toate. (Sfântul Antonie)
(Ne vorbesc Stareţii de la Optina, Editura Egumeniţa, 2007, pp. 229-230)