Dacă te-ai întrebat câţi copii să faci, ai aici răspunsul! Maica Domnului plânge mult pentru noi! Ca să ai binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei tale, e bine aşa:
Biserica îi îndeamnă pe români să aibă cel puțin trei urmași: “Unul pentru mamă, unul pentru tată şi unul pentru Biserică”
Mitropolitul Clujului, Sălajului şi Maramureşului, IPS Andrei Andreicuţ, îi îndeamnă pe români să aibă cel puțin trei urmași. Afirmația a fost făcută în fața a peste 30.000 de oameni, la mânăstirea Nicula.
„Unul pentru tată, unul pentru mamă şi unul pentru ţară şi Biserică. Atunci nu ne-am mai împuţina. (…) Anul trecut, în 26 de mii de familii acest inel de aur al nunţii s-a rupt. Care o fi cauza? Cauza cea mai importantă este că oamenii nu mai au suficientă credinţă în Dumnezeu, a afirmat acesta.”
Andreicuț a subliniat numărul mare de divorţuri care sunt înregistrate anual, subliniind că, dacă pentru doi tineri căsătoriţi divorţul este o nefericire, pentru copiii lor este o catastrofă, conform reteauadestiri.ro.
„Văzând că are loc în lume o tragedie, că se dispersează familia creştină, Maica Domnului plânge. Numai anul trecut în România au fost 26 de mii de divorţuri. Şi câte mii de copii nu au rămas traumatizaţi. Este o tragedie, dar pentru copii acest lucru este ucigător, a afirmat mitropolitul.
În opinia mitropolitului, o altă cauză a destrămării familiilor românilor este exodul tinerilor către alte ţări.”
***
Nașterea de prunci ‒ o binecuvântare de la Dumnezeu
Nu poate exista vreo căsătorie creştină fără o dorinţă imediată si nerăbdătoare a ambilor părinţi de a primi şi de a avea această bucurie comună. O căsnicie în care copiii sunt nedoriţi se bazează pe o formă viciată, egoistă şi trupească a iubirii. Dând viaţă altora, omul imită actul creator al lui Dumnezeu şi, dacă refuză să facă aceasta, nu numai că-şi respinge Ziditorul, dar îşi distorsionează propria umanitate.
Naşterea de prunci şi creşterea copiilor sunt, într-adevăr, o mare bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu. Nu poate exista vreo căsătorie creştină fără o dorinţă imediată si nerăbdătoare a ambilor părinţi de a primi şi de a avea această bucurie comună. O căsnicie în care copiii sunt nedoriţi se bazează pe o formă viciată, egoistă şi trupească a iubirii.
Dând viaţă altora, omul imită actul creator al lui Dumnezeu şi, dacă refuză să facă aceasta, nu numai că-şi respinge Ziditorul, dar îşi distorsionează propria umanitate; căci nu există umanitate în absenţa „chipului şi asemănării lui Dumnezeu”, adică, fără o dorinţă conştientă, sau inconştientă, de a fi un imitator al Părintelui de viață-făcător al tuturor.
Apoi, mai este şi atitudinea lui Iisus în privinţa copiilor: „Chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, şi a zis: «Adevărat zic vouă: dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor»” (Matei 18, 2). Va înţelege, oare, o persoană care se fereşte în mod deliberat să aibă copii, sensul deplin al acestui avertisment al Domnului ‒ poate una dintre cele mai importante descoperiri din întreaga Evanghelie?
Surse: IPS Andrei Andreicuţ, RTV.NET; John Meyendorff, Căsătoria ‒ perspectiva ortodoxă.