Tamâia însoțește orice act de cult, orice slujbă sau rugăciune săvârșite la biserică, la casa credinciosului sau în oricare alt loc.
Tămâierea, înălțarea și răspândirea unor miresme binemirositoare prin arderea de tămâie, reprezintă mărturisirea credinței și a supunerii noastre față de Dumnezeu, prin fumul binemirositor care se înalță spre cer ca semn al jerfei noastre, al gândului nostru și al inimii noastre deschise către Dumnezeu cu mulțumire și încredere.
În același timp, tămâia binemirositoare este semn al prezenței lui Dumnezeu, a Duhului lui Dumnezeu, a cărui prezență se face simțită ca aducătoare de pace, de liniște, de bucurie. Această dublă semnificație a tămâierii, ca semn al jertfei omului care se înalță spre Dumnezeu și ca semn al prezenței harului lui Dumnezeu care coboară din cer, este foarte frumos ilustrată de rugaciunea prin care preotul binecuvântează tămâia înainte de a tămâia: „Tămâie îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.”
Într-o zi, părintele Paisie Aghioritul a fost întrebat de ce ardem tămâia. Iată răspunsul său: „– O aprindem spre slavoslovirea lui Dumnezeu. Îl slăvim şi Îi arătăm recunoştinţă pentru marile Lui faceri de bine săvârşite în toată lumea. Tămâia este şi ea un prinos. Şi după ce o oferim lui Dumnezeu şi Sfinţilor tămâind icoanele, tămâiem după aceea şi icoanele vii ale lui Dumnezeu, adică pe oameni. Să puneţi inimă în toate, fie că cereţi ceva lui Dumnezeu, fie că Îi mulţumiţi. Prin lumânare spun: „Dumnezeul meu, Îţi cer cu toată inima mea să-mi împlineşti o cerere”. Iar prin tămâie spun: „Iţi mulţumesc, Dumnezeul meu, cu toată inima pentru toate darurile Tale. Îţi mulţumesc că-mi ierţi multele mele păcate şi nerecunoştinţa lumii şi nerecunoştinţa mea cea multă!”
Pentru aprinderea tămâiei se folosește un cărbune special, prezentat sub formă de praf sau pastile, care se aprinde ușor și ține mult. Acesta se poate procura de la mănăstiri sau biserici, iar în ultimul timp chiar de la magazine de obiecte bisericești. La țară se folosesc de obicei, cărbuni aprinși. Așa cum ne îngrijim de atâtea lucruri pentru nevoile noastre, mult mai puțin însemnate decat tămâierea casei, putem să ne îngrijim puțin și de cele necesare rugăciunii și sfințirii casei noastre.
– Părinte, dar tămâia de ce o ardem?
– O aprindem spre slavoslovirea lui Dumnezeu. Îl slăvim şi Îi arătăm recunoştinţă pentru marile Lui faceri de bine săvârşite în toată lumea. Tămâia este şi ea un prinos. Şi după ce o oferim lui Dumnezeu şi Sfinţilor tămâind icoanele, tămâiem după aceea şi icoanele vii ale lui Dumnezeu, adică pe oameni. Să puneţi inimă în toate, fie că cereţi ceva lui Dumnezeu, fie că Îi mulţumiţi. Prin lumânare spun: „Dumnezeul meu, Îţi cer cu toată inima mea să-mi împlineşti o cerere”. Iar prin tămâie spun: „Iţi mulţumesc, Dumnezeul meu, cu toată inima pentru toate darurile Tale. Îţi mulţumesc că-mi ierţi multele mele păcate şi nerecunoştinţa lumii şi nerecunoştinţa mea cea multă!”
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 162-163.