Adevărata dăscălie este să-l ajuți pe copil să guste din dragostea lui Dumnezeu. Și cum? Dacă părinții o trăiesc, gustă și el din iubirea asta. Copilul are nevoie de exemplul concret al părinților. Să vă binecuvânteze Dumnezeu pe cei care sunteți părinți să puteți întrupa câte ceva din virtutea dumnezeiască a iubirii, la care se reduc toate poruncile evanghelice și tot ce a fost înțelepciune și intuiție dreaptă în om. Toate se reduc la cuvântul Iubire, care trebuie înțeles cu dreapta înțelegere.
Cuvântul omenesc, de la gură la ureche, informează. Bine ar fi să meargă mai adânc, să împărtășească. Dacă nu este doar o informație seacă, intelectuală, dacă vine din inimă, această împărtășire transmite informația ‒ în sensul genetic, în care celula primește informația de la amândoi părinții și această informație face copilul să primească moștenirea de la părinți. Dumnezeu știe când să grăiască, ce, cui și de ce. Sfântul Ambrozie de Milan cere ca Duhul Sfânt să grăiască negrăit în inima lui marile taine ale Liturghiei și acesta este cuvântul care deschide inima. Abia după ce Dumnezeu a pus temei în inima aproapelui ‒ copil sau om mare ‒ prin Tainele Bisericii, abia atunci pot și eu omul să adaug ceva. Dar dacă eu cred că fac ceva bine când dau învățătură omului nepregătit duhovnicește, atunci în cel mai bun caz nu se întâmplă nimic, iar în cel mai rău caz mi-l ridic în cap și îl fac să-mi sară-n cârcă!
Am avut și experiența următoare: vorbeam cu o fată și încercam să-i explic ceva, dar nu primea. Încercam în tot felul s-o conving, să-i explic. Nu puteam, era bâtă, să zic așa… La un moment dat, am obosit sufletește și am strigat în interiorul meu Ah, Doamne, spune-i Tu! Și atunci fata dintr-odată mi-a spus: Părinte, așa și așa vreți să spuneți? Da, exact! Deci atât de imediat a răspuns Dumnezeu cererii mele și a pus un cuvânt în fata aceea, iar atunci tot ce încercasem eu să-i spun a devenit roditor.
De ce de multe ori Dumnezeu pare să nu răspundă? Ghiciți ce: e nevoie de răbdare, răbdare, răbdare… Pentru că uneori nu suntem pregătiți să primim răspunsul Lui. Câteodată în rugăciune urlu lăuntric Doamne, te rog fă Tu ceva, că eu nu pot să fac nimic! Vă încurajez pe toți să faceți așa.
Din Părintele Rafail Noica, în cadrul Colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul”
sursa doxologia.ro
De ce Dumnezeu nu răspunde imediat rugăciunilor noastre?
Din vreme în vreme, ni se pare că efectul rugăciunii este prea molcom, neproporționat cu scurtimea existenței noastre; și atunci, un strigăt irumpe din piept: „Grăbește-Te!”.
Nu întotdeauna El răspunde degrabă la chemarea noastră. Se întâmplă cu noi ca și cu un oarecare fruct dintr-un pom. Hristos lasă sufletul nostru să fie pârjolit de soare, să suporte vânturile reci și arzătoare, torente de ploaie și să se istovească de sete. Dar dacă noi nu scăpăm din mâini poala hainei Lui, atunci vom putea avea rezultate bune.
Este de trebuință să stăruim în rugăciune, pe cât este cu putință vreme cât mai îndelungată, pentru ca puterea Lui nebiruită să pătrundă întru noi și să ne împotrivim tuturor influențelor distrugătoare. Și atunci când această putere va crește în noi, și bucuria nădejdii în biruința finală va străluci în noi.
(Arhimandritul Sofronie, Despre rugăciune, Editura Publistar, București, 2002, pp. 5-6)