Anul acesta, sărbătorim Floriile pe data de 1 aprilie. Ca în fiecare an, Floriile sunt cu 1 săptămână înainte de Paşte
Duminica Floriilor reprezintă intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, unica dată când Fiul lui Dumnezeu a acceptat să fie aclamat drept Împărat.
Sărbătoarea de Florii are o mare însemnătate religioasă pentru toţi credincioşii, dar de-a lungul timpului i s-au adăugat şi numeroase superstiţii populare.
Iată motivul pentru care se duce salcie la biserică în această zi de mare sărbătoare.
După un obicei străvechi, menționat chiar în sec. al IV lea de către pelerină Egeria și generalizat în toată Biserică creștină, în Duminică Floriilor se aduc în biserici ramuri de sălcie. Acestea sunt binecuvântate și împărțite credinciosilor, în amintirea ramurilor de finic și de măslin, cu care multimile au întâmpinat pe Hristos la intrarea Să în Ierusalim. Noi le purtăm în mâini că semn al biruinței împotrivă morții.
Salcia în Vechiul Testament
În Vechiul Testament salcia este întâlnită pentru prima data în timpul sărbătorii corturilor, sărbătoare care amintește de eliberarea evreilor din Egipt: „În ziua întâi să luați ramuri de copaci frumoși, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late și sălcii de rău și să va veseliți înaintea Domnului Dumnezeului vostru…” (Levitic 23, 40). În cadrul acestei sărbători salcia este un simbol al bucuriei și al vieții.
Însă, în Psalmul 136, în care este descrisă disperarea evreilor aflați în robia babilonica : „La răul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Șion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre” (1-2), salcia devine aici simbolul neputinței și al disperării. Astfel, și în Vechiul Testament salcia își păstrează dualismul ei simbolic : viață și moarte.
Salcia în creștinism
În gândirea creștină, simbolismul sălciei este întâlnit pentru prima data în scrierile Păstorului Hermas. Aici martirii sunt numiți „ramuri de sălcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce și-au dăruit viață lui Hristos, nu au rămas în moarte, ci au biruit-o prin Hristos.
Salcia, în scrierile unor Sfinți Părinți, o reprezintă pe Fecioară Măria. Această deși alege fecioria, deci viață fără rod, naște pe Hristos. În concluzie, trebuie să înțelegem că folosirea sălciei în cult nu este expresia acomodării Bisericii la mediu. Dimpotrivă, folosirea sălciei în cult își are bogăția să în viață rituală a Bisericii.
Totodată, legenda mai spune că, în timpurile în care Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului, plângând, şi-a pus opinci de fier, a luat un toiag de oţel şi a plecat să-şi găsească fiul. Pe drum, a ajuns la o apă şi a rugat o salcie să-i facă punte. Pentru aceasta, a binecuvântat-o să nu poată fi făcuţi cărbuni din lemnul ei şi să fie dusă în fiecare an la biserică de Florii. De aceea, în această zi oamenii duc la biserică flori şi ramuri de salcie, pentru a fi sfinţite.