Pentru mulţi tineri, iubirea e sinonimă cu a face dragoste. De ce Dumnezeu nu ne lasă să facem dragoste, dacă iubim? Tocmai că ne lasă. Că dacă nu ne-ar lăsa, n-am face. Dumnezeu îngăduie să facem dragoste. Am fost la un liceu, la o întâlnire pe care am avut-o cu tinerii. Mă întreabă un elev: „De ce nu vrea Dumnezeu ca un om care iubeşte, un tânăr care iubeşte să facă dragoste cu fata pe care o iubeşte?
De ce e Dumnezeu împotrivă?” Şi i-am spus că Dumnezeu nu e împotrivă. Tânărul s-a mirat foarte tare şi i-am zis: „Vino în faţă să facem ceva. Uite, hai să facem trei sute de flotări”. El a rămas şocat. N-a vrut să vină. Stătea într-una din ultimele bănci. Zic: „Hai, vino încoace, să facem trei sute de flotări”. „Nu, că nu pot să fac atâtea, nu vreau să vin”.
„De ce?” „Păi nu pot să fac trei sute de flotări”. Zic: „Uite, tot aşa tu nu poţi să faci nici dragoste”. „De ce?” – m-a întrebat. Zic: „Dar trei sute de flotări de ce nu poţi să faci?” „Că nu sunt antrenat”. I-am spus: „Tot aşa e şi cu dragostea: nu poţi s-o faci fără să fii antrenat”. Ca să faci dragoste, trebuie să treci prin acest antrenament anterior căsătoriei. În momentul în care te-ai căsătorit, Dumnezeu a binecuvântat antrenamentul pe care l-ai făcut, de a iubi curat şi frumos, şi atunci poţi să faci cu adevărat dragoste, şi nu sex, cum ai face dacă n-ai avea experienţa aceasta a iubirii.
Tânărul a fost puţin şocat de modul cum am pus problema, dar aşa stau lucrurile. Dumnezeu n-are nimic împotrivă ca oamenii să facă dragoste, dar să facă dragoste şi nu sex. Să facă dragoste, adică modul în care-şi manifestă iubirea prin trup să-i ajute ca dragostea lor să nu se termine o dată cu viaţa aceasta trecătoare, ci să meargă spre veşnicie. Cei mai mulţi tineri care trăiesc în păcat spun că nu fac sex, că fac dragoste, şi sunt iritaţi când le spui că iubirea lor nu e curată etc. Dar exact aceiaşi tineri, peste cinci ani de zile, peste zece ani, văd lucrurile altfel. De unde ştiu asta? Din scrisorile pe care mi le scriu cei care acum zece ani au avut 19 ani, 20 de ani, 27 de ani. Şi din scrisorile lor văd încă şi încă o dată că ceea ce făceau ei atunci nu era dragoste, deşi făceau din tot sufletul, deşi era beton de beton, extraordinar de senzaţional, de nespus. Dar povestea lor s-a dezumflat, s-a fâsâit şi n-a mai rămas nimic din marea dăruire.
Care e soluţia finală pe care o oferă Biserica unei prietenii, unei iubiri?
Iubiţi-vă mai mult decât vă iubiţi acum, când sunteţi gata să mergeţi pe calea păcatului. Tinerii sunt crispaţi de faptul că ei înţeleg că Biserica îi obligă să se iubească mai puţin. „Biserica nu ne lasă să facem sex, deci ne cere să ne iubim mai puţin”. Nu, nu! Biserica vă cere să vă iubiţi şi mai mult! Şi dacă vă iubiţi mai mult, o să aveţi puterea să nu faceţi sex. Şi dacă vă iubiţi mai mult, dragostea voastră o să fie mai trainică şi mai frumoasă. Şi o să vedeţi că există şi bucurii de alt fel, nu numai cele de pe plajă şi din alte locuri similare…
Care e expresia acestei împliniri a iubirii?
Care e?! Familia, în mod firesc. Familia. Eu nu mă dumiresc, după atâţia ani de căsnicie – şi o să spun asta până or să se plictisească cei care mă ascultă – nu-mi vine să cred cât de frumoasă poate să fie familia, nu-mi vine să cred că nu numai că dragostea s-a sudat, ci cât de frumos a înflorit, cât de frumos împlineşte sufletul! Adevărata iubire dintre un tânăr şi o tânără culminează cu căsătoria, doar cu căsătoria. Şi nu cu căsătorii de probă sau cu cine ştie ce relaţii trecătoare. Căsătoria înseamnă începutul unei noi vieţi. Căsătoria înseamnă că cei doi au hotărât să păşească împreună pe un drum al împlinirii iubirii. Al iubirii fără sfârşit.
Extras din Danion Vasile, Underground – Rebelii generaţiei NU, Editura Agnos, 2007