A oferi de pomană cuiva reprezintă o tradiţie care s-a păstrat din generaţie în generaţie. Ea a fost prezentă în vieţile oamenilor încă din primele secole creştine. Pomana este gestul prin care admitem faptul că nu am uitat de cei care au murit.
Pomana se oferă de fiecare dată când avem ocazia, dar şi în anumite zile stabilite în calendarul bisericesc. Una din zilele în care oamenii oferă alimente celor mai puţin fericiti sunt şi sâmbetele din Postul Paştelui.
În aceste zile, creştinii merg la biserică, participă la slujbă şi oferă celor nevoiaşi alimentele binecuvântate de preot. Oferirea pomenii este importantă, deoarece prin intermediul ei creştinii îşi arată dragostea şi ataşamentul faţă de cei care au trecut în nefiinţă.
În tradiţia populară se spune că aburii de la mâncarea caldă se duc la cei trecuţi la cele veşnice. Astfel, sufletul celor morţi ”beneficiază” şi el de aceea pomană.
Citește și: Ce înseamnă „bogdaproste”. Răspunsul acesta sigur te va pune pe gânduri!
Niculescu Tudor întreabă:
Doamne ajuta! Stiu ca e recomandat ca atunci cand primesti ceva de pomana, in loc de „multumesc”, sa raspunzi cu cuvantul „Bogdaproste”. Ce inseamna cuvantul acesta si de ce e recomandat sa il folosim? Se poate folosi si in alte situatii decat atunci cand primesti de pomana? Multumesc.
pr Andrei Atudori a răspuns:
Doamne ajută!
Cuvântul vine din limba slavă și poate fi tradus în mai multe forme, apropiate una de cealaltă:
1. „Dumnezeu să(-ţi) ierte păcatele”
2. „Dumnezeu să-i ierte pe cei răposați”
3. „Să fie bine primit” sau „Să primească Dumnezeu”.
Oricare ar fi înțelesul pe care l-am lua în considerare, cuvântul „bogdaproste” ne trimite cu gândul la iubirea lui Dumnezeu și e o formă de recunoștință pe care o arătăm pentru cei ce oferă o milostenie pentru sufletul cuiva, chemându-L pe Dumnezeu ca martor la respectivul act de milostenie și rugându-L totodată să îl răsplătească.
Nu îmi dau seama la ce alte situații faceți referire, în afară de acelea în care primești ceva de pomană sau cineva îți oferă sau chiar te ajută cu ceva însă, dacă avem în vedere faptul că înseamnă și „Să fie primit” sau „Să primească Dumnezeu”, nu văd nici o problemă în a fi folosit, cu toată buna- cuviință, fără a abuza de el sau a-l bagateliza.
Dumnezeu să vă binecuvinteze!
pr. Andrei
***
Bogdaproste interj. Cuvânt cu care se mulţumeşte pentru ceva primit de pomană şi care înseamnă „Dumnezeu să(-ţi) ierte păcatele”; nu există în limba franceză niciun echivalent, în primul rând datorită nedezvoltării practicilor ritualice ale datului de pomană pentru sufletele celor adormiţi.
Am putea aproxima printr-o formulă de mulţumire care să conţină numele lui Dumnezeu, ca spre exemplu: Dieu soit loué! Bogdaproste n’a pas d’équivalent, me semble-t-il. Peut-être, „Dieu soit loué”. CED.
Sursa: doxologia.ro