Românii ortodocși au numeroase tradiții pe care le respectă cu sfințenie, dar puțini știu ce semnifică ele cu adevărat.
Coliva este unul dintre elementele principale care se găsesc în biserică la diferite praznice. Puțini știu însă cum a ajuns coliva un simbol de nelipsit al credincioșilor. Aceasta a fost introdusă în practica Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârșită la 50 de ani după moartea sfântului, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363) care, dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare.
Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva). Nu mult după minunea care i-a salvat pe credincioşii din Constantinopol, a fost rânduită în calendar sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, numită şi sâmbăta colivelor.
La început coliva a servit ca hrană, iar mai târziu la pomenirea morților, după modele și tradiții care existau deja în lumea păgână a timpului. Coliva făcută din grâu fiert reprezintă chiar trupul persoanei trecute la cele sfinte, deoarece hrana principala a trupului omenesc este grâul, din care se face pâine cea de toate zilele. Mierea care îndulceşte fiertura reprezintă virtuţile celor care au plecat dintre noi ori dulceaţa vieţii veşnice pe care credem că ei au dobândit-o prin moarte.
În ritualul slujbelor, coliva este o ofrandă pe care o aducem sufletelor celor dispăruţi şi este, totodată, simbolul credinţei noastre în nemurirea sufletului.
Coliva se duce la biserică şi în sâmbetele morţilor, alături de colaci, vin şi lumânări, care închipuie Trupul, Sângele şi Lumina Mântuitorului. În timpul unor slujbe, vasul cu colivă e ţinut în aer de preoţi şi legănat, obicei care se păstrează din ritualurile religioase vechi ca semn al legăturii dintre cei vii şi cei morţi, pe care îi pomenim.
Coliva, obiectul superstiţiilor
Încărcată de semnificaţii profunde, coliva a devenit cu timpul un simbol puternic în superstiţiile populare. În partea de nord a ţării se spune că atâtea păcate i se iartă mortului pe lumea cealaltă, câte boabe de grâu mănânci din coliva lui. În unele sate, mai există ritualuri în care coliva este folosită să apere de strigoi. Iar o bucată de colivă sfinţită în zilele Sântoaderilor, imediat după Babele din martie, se dă păsărilor din curte să alunge ciuma şi bolile dintre ele.
Tot Coliva mai are o semnificaţie profundă si tainică: Boabele de grâu, care sunt adunate laolaltă, simbolizează Biserica lui Hristos şi pe membrii ei, cei vii şi adormiţi, care se găsesc împreună în rugăciune. De aceea, la sfârşitul parastasului, când preotul binecuvântează coliva, creştinii se apropie, apucă cu mânile de marginile farfuriei şi o leagănă în semn de oferire către Dumnezeu.
Tradiţia spune că zahărul şi nuca nu trebuie să lipsească din compoziţia colivei. Nuca a fost adăugată mai târziu în rețetă, dar alegerea ei nu a fost întâmplătoare, miezul tare și lemnos aducând aminte de crucea pe care a fost sacrificat Mântuitorul.