– Părinte, de ce îngăduie Dumnezeu ca să moară atâția oameni tineri?
– Nimeni nu a făcut învoială cu Dumnezeu când va muri. Însă El îl ia pe flecare om în clipa cea mai potrivită a vieţii lui, cu o moarte prin care să-i aducă iertare de păcate şi mântuirea sufletului său. Dacă vede că cineva va deveni mai bun, îl lasă să trăiască. Iar dacă vede că va deveni mai rău, atunci îl ia ca să-l mântuiască.
Pe unii care duc o viată păcătoasă, dar au dispoziţia de a face binele, îi ia lângă El mai înainte de a apuca să-l facă, deoarece Dumnezeu ştie că ar fi făcut binele de îndată ce li s-ar fi dat ocazia. Este ca şi cum le-ar spune: „Nu vă osteniţi! Ajunge buna voastră intenţie”. Pe un altul, deoarece este foarte bun, îl alege şi îl ia lângă El pentru că Raiul are nevoie de boboci de floare.
Fireşte, pentru părinţi şi rude este puţin cam greu să înţeleagă aceasta. Vezi, moare un copil şi Hristos îl ia ca pe un îngeraş, însă părinţii plâng şi se tânguiesc, în timp ce ar fi trebuit să se bucure. Pentru că de unde ştiu ei ce ar fi devenit el atunci când ar fi crescut? Oare s-ar fi putut mântui?
În 1924, când am plecat din Asia Mică cu corabia pentru a veni în Grecia, eu eram prunc. Corabia era plină de refugiaţi şi, aşa cum eram înfăşat de mama mea, un marinar a călcat pe mine. Mama crezând că am murit a început să plângă. O consăteancă însă a desfăcut feşele şi a văzut că nu păţisem nimic. Dacă aş fi murit atunci, sigur aş fi mers în Rai. Acum, însă, când am atâţia ani şi am făcut atâta asceză, nu sunt sigur că voi merge în Rai.
Dar şi pe părinţi îi ajută moartea copiilor lor. Trebuie să ştie că din clipa aceea au un mijlocitor în Rai. Iar atunci când vor muri, vor veni copiii lor cu ripide în mâini la poarta Raiului pentru a întâmpina sufletul lor. Iar aceasta nu este un lucru mic. Copiilor care au fost chinuiţi aici de boli sau de vreo infirmitate, Hristos le va spune: „Veniţi în Rai şi alegeti-vă locul cel mai bun!”. Atunci aceia îi vor spune: „Este frumos aici, Hristoase al nostru, dar o vrem şi pe mămica noastră lângă noi”. Iar Hristos îi va asculta şi o va mântui într-un chip oarecare şi pe mamă.
Desigur, mamele nu trebuie să ajungă în cealaltă extremă. Unele mame cred despre copilul lor care a murit că a devenit sfânt şi astfel cad în înşelare. O mamă a vrut să-mi dea drept binecuvântare un lucru de la fiul ei care murise, deoarece credea că a ajuns sfânt. „Este binecuvântare să dau din lucrurile copilului?”; „Nu, i-am spus. Este mai bine să nu dai”.
Cuviosul Paisie Aghioritul
sursa: ganduridinortodoxie.ortodoxia.me.com
Încercările îi ajută pe oameni să-şi revină duhovniceşte
– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ti pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. Insă de le vom privi duhovniceşte, sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viată vă vor invidia toţi cei care s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. In felul acesta se nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. “Cine a cunoscut judecăţile iui Dumnezeu?“[2]. Dumnezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.
– Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?
– Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.
Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor trece amărăciunile, care ca nişte medicamente amare ne vindecă sufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavi care suferă medicamente amare deoarece se vor însănătoşi cu amarul, nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Viata de familie, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003.