Greu este câteodată şi pentru cei mai înţelegători să înţeleagă de ce un om este aşa, iar altul altfel; de ce un tânăr doritor de viaţă moare, în vreme ce un bătrân doritor de moarte trăieşte; de ce cucernicul se chinuie, iar cel fără de Dumnezeu o duce bine.
Şi cele mai sfinte suflete s-au tulburat câteodată înaintea enigmei celor ce se întâmplă în lume. În Sfânta predanie este înscrisă următoarea întâmplare: A murit un oarecare bogătaş păcătos, ale cărui păcate erau învederate fiecăruia, şi înmormântarea lui a fost luminată, cu episcop şi cu mulţi preoţi. La scurtă vreme după aceea, a tăbărât o hienă asupra unui pustnic şi l-a sfâşiat. Un oarecare monah, care văzuse atât măreaţa prohodire a păcătosului, cât şi rămăşiţele însângerate ale dreptului, în tulburarea sa a început să plângă şi a strigat: „Doamne, cum vine asta şi de ce? Cum se poate ca păcătosul acela să aibă şi viaţă bună, şi moarte bună, iar acest drept şi viaţă amară, şi moarte amară?” La care i s-a arătat îngerul lui Dumnezeu şi l-a lămurit: „Acel bogătaş rău avea în viaţa lui o singură faptă bună, iar acel pustnic avea un singur păcat. Prin prohodirea măreaţă şi cu cinste, Cel Preaînalt a vrut să-i răsplătească bogătaşului rău singura faptă bună, ca să nu mai aibă nimic de aşteptat pe lumea cealaltă; iar prin moartea cumplită a vrut să-i şteargă dreptului şi acel singur păcat, ca să-i dea răsplată deplină în ceruri.”
Drept aceea, tu cugetă la judecăţile lui Dumnezeu şi pune-ţi nădejdea în Făcătorul tău. Nu te râvni celor ce viclenesc, nici urma celor ce fac fărădelege. Aşa scrie înţeleptul împărat David, pe care îndelung şi mult l-a chinuit ceea ce te chinuie şi pe tine, până ce Dumnezeu i-a descoperit, prin înţelegere, ca să înţeleagă. Tot el rosteşte şi această mângâietoare trăire a sa: mai tânăr am fost și am îmbătrânit, şi n-am văzut pe dreptul părăsit, nici sămânţa lui cerând pâine. Citeşte deseori Psaltirea, şi vei înţelege şi te vei mângâia. Pace ţie şi binecuvântare de la Dumnezeu!
Episcop Nicolae Velimirovici
Extras din Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Vol. 1, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, pag. 164-165
– Părinte, de ce îngăduie Dumnezeu să moară atâția oameni tineri?
– Nimeni nu a făcut învoială cu Dumnezeu când va muri. Însă El îl ia pe fiecare om în clipa cea mai potrivită a vieţii lui, cu o moarte prin care să-i aducă iertare de păcate şi mântuirea sufletului său. Dacă vede că cineva va deveni mai bun, îl lasă să trăiască. Iar dacă vede că va deveni mai rău, atunci îl ia ca să-l mântuiască.
Pe unii care duc o viată păcătoasă, dar au dispoziţia de a face binele, îi ia lângă El mai înainte de a apuca să-l facă, deoarece Dumnezeu ştie că ar fi făcut binele de îndată ce li s-ar fi dat ocazia. Este ca şi cum le-ar spune: „Nu vă osteniţi! Ajunge buna voastră intenţie”. Pe un altul, deoarece este foarte bun, îl alege şi îl ia lângă El pentru că Raiul are nevoie de boboci de floare.
Fireşte, pentru părinţi şi rude este puţin cam greu să înţeleagă aceasta. Vezi, moare un copil şi Hristos îl ia ca pe un îngeraş, însă părinţii plâng şi se tânguiesc, în timp ce ar fi trebuit să se bucure. Pentru că de unde ştiu ei ce ar fi devenit el atunci când ar fi crescut? Oare s-ar fi putut mântui?
În 1924, când am plecat din Asia Mică cu corabia pentru a veni în Grecia, eu eram prunc. Corabia era plină de refugiaţi şi, aşa cum eram înfăşat de mama mea, un marinar a călcat pe mine. Mama crezând că am murit a început să plângă. O consăteancă însă a desfăcut feşele şi a văzut că nu păţisem nimic. Dacă aş fi murit atunci, sigur aş fi mers în Rai. Acum, însă, când am atâţia ani şi am făcut atâta asceză, nu sunt sigur că voi merge în Rai.
Dar şi pe părinţi îi ajută moartea copiilor lor. Trebuie să ştie că din clipa aceea au un mijlocitor în Rai. Iar atunci când vor muri, vor veni copiii lor cu ripide în mâini la poarta Raiului pentru a întâmpina sufletul lor. Iar aceasta nu este un lucru mic. Copiilor care au fost chinuiţi aici de boli sau de vreo infirmitate, Hristos le va spune: „Veniţi în Rai şi alegeti-vă locul cel mai bun!”. Atunci aceia îi vor spune: „Este frumos aici, Hristoase al nostru, dar o vrem şi pe mămica noastră lângă noi”. Iar Hristos îi va asculta şi o va mântui într-un chip oarecare şi pe mamă.
Desigur, mamele nu trebuie să ajungă în cealaltă extremă. Unele mame cred despre copilul lor care a murit că a devenit sfânt şi astfel cad în înşelare. O mamă a vrut să-mi dea drept binecuvântare un lucru de la fiul ei care murise, deoarece credea că a ajuns sfânt. „Este binecuvântare să dau din lucrurile copilului?”; „Nu, i-am spus. Este mai bine să nu dai”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV – Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 287-288)