Din Sfântul Munte Athos: „Dumnezeul meu, fac ce pot, dar ajută-mi Tu ca să mă îndrept, căci singur nu pot!” Doar atât să zici și vei vedea:
Să te nevoiești și să le lași pe toate în seama lui Dumnezeu, dar să te cercetezi și pe tine însuți, ca să vezi unde te afli, ce faci.
Vezi, medicul caută mai întâi să afle cauza de la care provine febra, și apoi ce medicament să-i dea bolnavului, ca să-i scadă febra. Adică, din clipa în care omul începe să-și vadă slăbiciunile, trebuie să intre înlăuntrul său neliniștea cea bună, ca să se lupte să le corecteze.
Eu mă cercetez pe mine însumi și văd că am aceste slăbiciuni. Îmi urmez nevoința și mă cercetez iarăși pe mine însumi: „Până ieri aveam slăbiciunile cutare și cutare. Am tăiat vreuna din ele? Unde mă aflu în ce privește acea patimă?”. Iar apoi Îi spun lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, fac ce pot, dar ajută-mi Tu ca să mă îndrept, căci singur nu pot!”.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul V. Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 23
***
Rugăciune de lăsare în voia lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului
Doamne, nu ştiu ce să-Ţi cer. Tu singur, ştii de ce am eu nevoie. Tu mă iubeşti mai mult decât mă iubesc eu însumi. Dă-mi mie, robului Tău, să văd ceea ce nu pot să cer pentru mine însumi. Nu îndraznesc să cer nici crucea, nici mângâierea. Eu doar stau înaintea Ta. Inima mea îți este deschisă. Tu ştii mai bine ce-mi este de folos. Amin.
***
Rugăciune de lăsare în voia lui Dumnezeu, a Sfântului Isaac Sirul
28 Ianuarie
Îmi plec genunchii, Dumnezeule, înaintea măreției Tale și mă plec până la pământ înaintea Ta; căci fără să fi cerut de la Tine să fiu, m-ai adus la existență. Înainte de a mă fi plămădit în sânul maicii mele, ai cunoscut viața mea învolburată și pornită spre alunecare, dar asta nu Te-a oprit să mă creezi și să-mi dai toate cele prin care ai cinstit firea noastră, deși știai dinainte răul pe care-l voi face. Știi bine cererile mele, înainte de a le ști eu însumi, precum și rugăciunile mele, înainte de a fi rostite înaintea Ta. Dă-mi, în acest ceas, Dumnezeule, toate cele de care știi foarte bine că firea mea ticăloasă duce lipsă în primejdiile de acum. Căci știi bine întristarea sufletului meu și știi că tămăduirea lui stă în mâinile Tale. Amin.
***
Cum putem cunoaște voia lui Dumnezeu?
Ioan Sergiu Lungu, 20 Septembrie 2015
Prima condiție pentru a putea cunoaște voia lui Dumnezeu este să vrem să o cunoaștem. Uitându‑ne la lumea din jurul nostru și la viața noastră de zi cu zi, se vede cu ochiul liber că nu prea găsim loc între preocupările noastre pentru cunoașterea voii lui Dumnezeu. Oare chiar vrem noi să cunoaștem voia lui Dumnezeu? Privind mersul lumii, cred că această întrebare este una pertinentă.
Mă refer în primul rând la mersul lumii din afara Bisericii care caută să‑și creeze un sistem perfect care să satisfacă toate nevoile și toate plăcerile, cu toate serviciile și facilitățile necesare. În termeni biblici, să zidească un turn care să ajungă până la cer. Este tendința lumii de a‑L uzurpa pe Dumnezeu și de a se reclama ca realitate ultimă. Deși aceste lucruri sunt mult mai evidente astăzi, ele nu sunt de ieri, de azi, ci de când este lumea. Acesta este mersul lumii. Problema noastră începe atunci când acest duh al lumii pătrunde în Biserică. Sunt perioade în viața Bisericii când acest duh ajunge în prim planul vieții bisericești, cel puțin la suprafață. Când Biserica simte nevoia să se fortifice instituțional, să se întărească după chipul lumii, când pentru a face față provocărilor lumii se înarmează cu armele specifice acesteia, se îndepărtează de voia lui Dumnezeu, vădind că nu o cunoaște. Dar cum putem cunoaște voia lui Dumnezeu?
Voi încerca să găsesc câteva răspunsuri la această întrebare în învățătura Cuviosului Siluan Athonitul (1866‑1938), țăran simplu rus, dar cu o înaltă trăire a Duhului, viețuitor la Muntele
Athos în prima parte a secolului XX (1892‑1938), părintele duhovnicesc al arhimandritului Sofronie Saharov, prăznuit de Biserica Ortodoxă pe 24 septembrie.
Cunoaşterea voii lui Dumnezeu este cu putinţă pe felurite căi. Una dintre ele este cuvântul lui Dumnezeu, poruncile lui Hristos. Dar în poruncile Evangheliei, în ciuda desăvârşirii lor – sau, mai bine zis, în virtutea desăvârşirii lor -, voia lui Dumnezeu se exprimă în înţelesul ei ultim, obştesc, pe când omul, de‑a lungul vieţii sale, întâlnindu‑se cu o nesfârşită felurime de împrejurări, foarte adesea nu înţelege cum anume să facă pentru ca lucrarea sa să se afle în şuvoiul voii lui Dumnezeu. Pentru ca lucrarea, înfăptuirea, să aibă sfârşit bun, nu este destul a cunoaşte doar expresia obştească a voii lui Dumnezeu în porunci, adică a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din toată mintea, din toată puterea, şi pe aproapele ca însuşi pe sine. Trebuie încă a primi luminare de la Dumnezeu asupra mijlocului împlinirii în viaţă a poruncilor; ba mai mult, pentru aceasta ne este de neapărată trebuinţă şi putere de sus. Cel care a agonisit dragostea lui Dumnezeu în inima lui, mișcat de această dragoste, lucrează după imbolduri apropiate voii lui Dumnezeu; apropiate, dar nu desăvârșite. Faptul de a nu putea ajunge la deplina desăvârşire duce la neapărata trebuinţă ca fiecare necontenit să caute cu rugăciune înţelepţire şi ajutor de la Dumnezeu.1 Deci prima cale a cunoașterii voii lui Dumnezeu este cea a poruncilor Lui, care, lucrate în viața noastră, ne duc la asemănarea cu Dumnezeu și vom trăi după voia Celui întru asemănarea căruia devenim. (ZiarulLumina.ro)