Tot omul are ascunse în adâncul sufletului său dorința de a iubi și nevoia de a fi iubit. Numai dragostea ne poate face cu adevarat fericiți. Dar dragostea e cu totul altceva decât sexul. Poți iubi pe cineva până la a-ți da viața pentru el, fără ca relația sexuală să intre în ecuația acestei iubiri.
Dragostea față de parinți sau față de copii, prietenia dusă până la jertfirea de sine, dragostea fidelă față de cineva care se află departe sunt doar câteva dintre multele fire ale iubirii care te pot lega de orice om din lumea aceasta. Tot așa pot exista relații sexuale fără ca acestea să aibă nimic comun cu sentimentul de dragoste, ci dimpotrivă.
Relațiile sexuale lipsite de dimensiunea afectivă nu au făcut fericit pe nimeni. În schimb, dragostea este cea mai importantă resursă de fericire din viața omului. Luate separat, dragostea și sexul au foarte puține lucruri comune. Atât din punct de vedere neurologic și hormonal, cât și psihologic și emoțional avem de-a face cu două realități complet diferite. Desigur, nu același lucru putem spune când vorbim despre dragostea dintre bărbat și femeie în cadrul relațiilor maritale, când aceasta se împlinește și prin unirea trupească a celor doi. Dar nici nu știm dacă e corect să-i mai spunem acesteia “sex” în accepțiunea mediatică a termenului. Zicem acestea fiindcă sexul definit mediatic sau consumerist îmbracă haina recreaționalului, a euforicului sau a sportului de performanță. Sexul liberatizat și distrofic combinat cu perversiunea a ajuns să se miște undeva în zona patologiei și a horror-ului. Sexul acesta care este propus tinerilor ca antidepresiv sau drog extatic nu are absolut nimic comun cu dragostea, deși se grefează inițial pe dorința tânărului sau a omului de a iubi si pe instinctul de a procrea.
Sexul liberal și pervers funcționează sută la sută ca un drog. Odată ce ai gustat, dorești și mai mult, și mai mult, până când nu mai poți trăi fără el, până când constați că ți-ai sărăcit capacitatea de a mai iubi, ți-ai ruinat sănătatea biologică și pe cea mentală. E o cale de pe care, odată pătruns, nu mai poți ieși fără daune profunde. Un joc cu propriii hormoni si neurotransmițători în care ne batem joc în primul rând de sistemul nervos, de întregul nostru trup și psihic.
Excitația indusa de sexul decuplat de relația afectivă devine o stare de fapt a consumatorului de pornografie sau a dependentului de sex. Este o excitație fără finalitate, care, dublată de obsesia fantasmelor porno, răpește liniștea mentală și sufletească, inducând irascibilitate și anxietate, depresie, probleme de memorie și de atenție. Liniștea postorgasmică devine încet, încet, o fata morgana pe fondul unei tristeți de fond care înnegurează viața individului.
La celălalt pol, se află tinerii care în miezul tainei vieții conjugale se unesc trupește, după cum și sufletește se iubesc și se respectă ca persoane. Pentru aceștia, actul sexual nu este un divertisment și nici nu se așteaptă ca acesta să le aducă marea fericire. Nu în orgasm a stat vreodată în istorie rezolvarea problemelor umanității și nici fericirea oamenilor, după cum se insinuează de la revoluția sexuală a anilor ’70 până astăzi. Pur și simplu, dragostea în sine, prezența celuilalt sau gândul la el e suficient pentru ca neuromecanismele stării de bine, a euforiei și a bucuriei de a trăi să fie puse în mișcare. Acest lucru este demonstrat astazi de neuropsihologia modernă. Numai faptul că oxitocina – hormonul atașamentului (despre care voi publica un articol în viitor), se eliberează în organism doar că te gândești la persoana iubită, spune extrem de mult privind sensul dragostei și puterea ei. De bună seamă, taina minții și a sufletului uman este inepuizabilă, însa măcar la acest nivel, la care știința a reușit să pătrundă, putem constata că binele și liniștea, fericirea și pacea sufletească nu se pot obține altfel decât pe calea iubirii.
Din păcate, astăzi, sub domnia banului și a consumismului, în epoca publicității, a mass-mediei și a tehnicilor de control al populației, o înțelegere sănătoasă a tainei iubirii împlinite bunăoară în cadrul relațiilor maritale este greu de dobândit. În acest context, este esențial efortul fiecăruia dintre noi de a cunoaște adevărul. Altfel ne vom mișca asemenea unor animale mânate de instincte sau a unor roboți umani programați să funcționeze după un soft străin de ființa umană care ne conduce la autodistrugere. Finalul este dezastruos. Pornografia conduce la distrugerea completă a individului și la disoluția civilizației umane. Și pentru că nu am ajuns înca până la punctul în care să ne forțeze cineva să mergem pe calea aceasta – deși Huxley zice că acolo se va tinde – , să alegem cât mai putem dragostea, viața de familie și credința în Dumnezeu, singurele prin care ne putem dobândi fericirea.
Extras din: Pornografia maladia secolului XXI, Virgiliu Gheorghe