„Facultățile la femei trebuie făcute că să se mărite bine”
– Sfinția Voastră, cum vedeți o creștină care să fie și femeie modernă? Să aibă o viață și în societate, și în Biserică…
– Eu am cunoscut odată o femeie, soția poetului Ioan Alexandru, care avea vreo patru facultăți și vreo câteva doctorate, creștea cinci copii, nu se machia, nu se farda, nu cheltuia bani pe nu-știu-ce tip de haine, în schimb avea o anume știință de a se împodobi cu o năframă sau alta, dintr-o regiune sau alta a țării… încerca să trăiască așa în anumite momente de sărbătoare, și reușea.Vedeți bine, era o femeie cu multe facultăți – iar pe atunci nu se făceau multe facultăți, ca astăzi. Nici nu aveai voie să faci a doua facultate! Şi am mai cunoscut o preoteasă, care avea și ea două facultăți și care a crescut și ea cinci copii și, toată viața, a vândut lumânări la biserică.
– Cineva ar putea spune: “A făcut atâtea școli ca să vândă la pangar?!”. Cu alte cuvinte, e un om prețios care este pus într-un loc în care oricine altcineva ar fi putut să stea.
-Așa a considerat ea. Așa a hotărât împreună cu soțul ei.Şi asta pentru că a făcut o distincție foarte precisă între interesul general și interesul de familie. Şi atunci, a preferat să crească cinci copii și să-i dea societății ca pe niste stâlpi de rezistență și să se sacrifice. Să nu înțelegeți că dacă a crescut copii și a vândut lumânări sau s-a ocupat cu nimicuri, așa-zisele nimicuri, le-a neglijat pe celelalte! Adică pe mai departe a citit, pe mai departe a discutat, pe mai departe a avut un anumit nivel cultural.
După părerea mea, facultățile la femei trebuie făcute ca să se mărite bine. Adică, la facultate poți întâlni un anumit tip de băiat, îți formezi o anumită viziune, iar apoi, dacăpoți să lucrezi o vreme, e bine. Să știți că eu fac o mare diferență între a crește copii și „a sta la cratiță”. Pentru că „a sta la cratiță”este o expresie de acum peiorativă. Însă „femeia la cratiță” nu este o prelungire a cratiței, ci este o femeie care își înțelege rostul ei. Şi, dacă pe lângă rostul ei mai poate să mai facă și altceva, e foarte bine.
– Rostul femeii este sacrificiul?
– Rostul femeii nu este să fie sacrificată. Dar, dacă ea înțelege să se sacrifice, atunci este altceva, întrebarea care se pune este dacă știe asta de la început sau nu, dacă face ce trebuie de la început sau nu. Totul este cum pornește. Uneori, noi pornim fără să înțelegem ce avem de făcut – la nivel teoretic nu înțelegem. Ne căsătorim și credem că totul este roz. Dar nu avem voie să fim utopici. Noi trebuie să fim realiști.
Am cunoscut o fată care a citit foarte multe romane, în special romane de dragoste, câteva sute. Când i-a venit vremea să se mărite, a găsit un băiat, însă, când a dat cartea jos, i-a rămas în față un cu totul alt prototip decât întâlnise în sutele de romane pe care le citise. Drept pentru care acea căsnicie a eșuat, pentru că nu reușea să aibă contact cu realitatea.
„Dumnezeu m-a creat cum trebuie sau mai e nevoie să intervin și eu?”
– Ce înseamnă frumusețea pentru femeia creștină? Înseamnă asta o anumită ținută?Întreb pentru că vorbeau mai devreme despre importanța păstrării feminității…
-În primul rând, toate femeile sunt frumoase. În al doilea rând, orice concurs de tip „miss” este o jignire pentru femeie. Sunt foarte mulți bărbați cărora nu le plac acele femei care sunt declarate „femeia anului” sau mai știu eu cum. De ce? Pentru că fiecare femeie are specificul și frumusețea ei. Şi fiecare bărbat preferă un anumit tip de frumusețe. Nu trebuie să mergem pe șabloane, pentru că omul este unicat, femeia este un unicat. Atunci, noi credem că o femeie trebuie să fie foarte îngrijită. Restul, Dumnezeu știe cum a făcut pe fiecare și ce i-a lăsat să atragă și ce nu.
– Ce înseamnă „îngrijită”? Cineva poate să înțeleagă prin asta inclusiv machiajul, cerceii…
– Întrebarea este cum privesc lucrurile. Consider că Dumnezeu m-a creat cum trebuie sau mai e nevoie să intervin și eu? Şi pot interveni prin farduri, prin machiaj, prin coafura etc. Dacă eu cred că Dumnezeu m-a creat cum trebuie, atunci nu mai e nevoie de toate astea. Mi se pare foarte interesant că unii bărbați pot suporta lângă ei niste soții travestite în ceva care, de fapt, nu sunt!
– Unele femei din ziua de astăzi spun: „Trebuie să am libertate ca să fiu fericită. Pot să merg și la biserică, dar pot să mă și distrez, să merg și în baruri, pot să am și o viață de noapte”. Cam unde-i linia de mijloc?
-Nu există linie de mijloc.Linia de mijloc înseamnă „cale aurită”, dar la capitolul ăsta nu există linie de mijloc. Există negru sau alb. Ce legătură are lumina cu întunericul, sau ce legătură are înălbitorul cu cărbunărul? Că era o pildă: unul a vrut să înălbească rufele lângă un cărbunăr și toată spuza cărbunărului mergea pe rufele lui. Şi atunci au fost nevoiți să se despartă, căci nu mai mergea așa. Cu alte cuvinte, nu avem gri în aceasta problemă: ori e negru, ori e alb. Adică, o femeie care merge la biserică se „distrează” într-un anumit fel. În primul rând, se împlinește duhovnicește. În al doilea rând, celelalte aspecte trebuie să fie nevinovate. Adică, să zicem, poate să meargă la iarbă verde — numai că la iarbă verde se merge și cu soțul, și cu copiii, și cu rudele, și prietenii, nu separat: părinții colo, copiii dincolo. Căci sunt lăsați copiii pe la bunici, unde îi îndoapă cu desene animate și cu filme peste filme, iar părinții sunt la iarbă verde și mănâncă fripturi și mici. În al treilea rând, există multe spectacole care nu au de-a face cu ceea ce este frivol sau cu ceea ce este jignitor și o astfel de ieșire, pentru o femeie care îngrijește de copii, este de vis.
Dacă vorbim despre o femeie care se ferește să mai aibă cel de-al doilea copil, deși în adâncul ei îl dorește, ei bine, tocmai o astfel de femeie trebuie să-și umple timpul, din cauza asta merge la bar, din cauza asta merge la concerte, din cauza asta privește la televizor cu orele și cu lunile…
„Informația, Dumnezeul nostru”
– E televizorul acel cărbunăr lângă care nu putem să înălbim rufele?
– Depinde cum privim. În general, televizorul nu este cu totul rău. Nu toate emisiunile sunt rele.Dar absolut toate sunt pierdere de timp. În trecut am ținut mai multe conferințe, iar una din temele cele mai agreate a fost: „Informația, Dumnezeul nostru“. Adică, am întrebat pe cineva: „Te uiți la televizor?” și mi-a zis: „Nu, părinte, eu… numai așa, la știri“. Putem să zicem că este păcat să te uiți la știri? Nu, nu este păcat să te uiți la știri – păcat este că pierzi timpul. De-a lungul vremii, am încercat cu mai mulți, mai ales cei care s-au spovedit la mine, să-i îndemn să stea în genunchi, la rugăciune, tot atât cât stau și la televizor. Dar nu a mers. Mi-au zis: „Părinte, dar e imposibil!”.
– Adică televizorul ajunge să fie mai important decât Dumnezeu…
– Şi atunci ne vin în minte profețiile Sfântului Cosma Etolianul, care a spus încă din secolul al XVIII-lea că „va veni o vreme când diavolul va intra în casele oamenilor într-o cutie, iar coarnele le va pune pe casă. Cutia asta va lua locul icoanelor de pe pereti și le va vorbi oamenilor, iar oamenii vor fi foarte ascultători”. Aceste cuvinte au fost spuse cu două secole înainte de apariția televiziunii! Atunci nu putem să nu privim lucrurile și dintr-o asemenea perspectivă.
Dacă sunt emisiuni duhovnicești sau anumite slujbe – care nu pot înlocui slujbele de la biserică – dacă sunt anumite dezbateri, sau pelerinaje, sau documentare care arată minunile lui Dumnezeu în lume, sigur că nu putem spune: „Nu te uita la televizor“. Eu te întreb numai dacă te rogi tot atât cât te uiți la televizor…
– Mai poate trăi cineva fără televizor în ziua de astăzi?
– Am cunoscut un om, fostul ambasador al Poloniei, care era și profesor de teologie, de greacă veche și de Vechiul Testament și lucra, în același timp, în Ministerul de Externe. Avea opt fete, era fiu de preot ortodox. Cea mai mare fată avea 18 ani, iar cea mai mică avea 6 ani. Într-o împrejurare, am ajuns să locuiesc câteva zile în casa lui. Şi, împreună cu el, am vizitat o mănăstire, am mers la biserică, toți s-au împărtășit, am slujit cu mitropolitul primat de atunci. Am stat cu ei aproape o săptămână. Sigur că în vreo trei-patru zile l-am întrebat: „Dar dumneavoastră nu aveți televizor?“. Şi răspunsul a fost: „Părinte, oamenii serioși nu au televizor“. „Bine, dar sunteți diplomat și trebuie să fiți ultra-informat!”. Şi mi-a zis: „Informațiile îmi vin pe masa. Cele de care am eu nevoie“. „Dar copiii…?“, am mai întrebat. „O să vedeți după-amiază“, îmi răspunde.
Într-adevăr, duminică după-amiază ne-am odihnit puțin, am mers în parc, am mâncat o prăjitură și pe urmă ne-am dus la cinematograf. Aici am văzut un film de vis, A opta zi, un film despre un tânăr cu Sindromul Down. Se numește „A opta zi” pentru că, atunci când i s-a citit în povestirea despre Creație: „A șaptea zi, Dumnezeu s-a odihnit“, el a spus: „Iar în a opta zi, m-a făcut pe mine“. Adică „pe mine care n-am mamă, care sunt bolnav, care sunt internat la centru…“. Şi foarte interesantă a fost această duminică, așa cum am petrecut-o cu ei, fără televizor…Bineînțeles că ambasadorul avea grijă să le ducă pe fete și la mănăstiri, să le ofere o viață culturală, pentru că e foarte important să aibă ce povesti copilul când se află în compania colegilor lui. Să poată spune, fiecare după cum îl duce buzunarul, că a fost la Meteore, că a fost în Sfântul Munte, că a citit douăzeci de cărți sau că a fost în tabără la Durău… De curând, am citit că elevii finlandezi citesc o carte pe zi, obligatoriu. Probabil nici ei nu se uită la televizor, altfel n-ar avea când s-o citească…
„Ascultarea de bărbateste o înfiorare”
– Mai e bună fecioria în ziua de astăzi? Nu e mai bine pentru doi tineri să aibă relații sexuale înainte de nuntă, să vadă dacă sunt potriviți unul pentru altul — așa cum se spune — și să evite astfel viitoarele neplăceri?
– Am auzit odată un părinte că a zis așa: „Nu fura ceea ce Dumnezeu oricum îți dădea“. Adică un act sexual, și înainte de căsătorie, și după căsătorie, este același lucru. Ca act. Numai că înainte de căsătorie este un păcat foarte grav – nu grav, ci foarte grav și cu multe repercusiuni — iar după căsătorie, deși actul în sine este același lucru, prin Taina Cununiei, nu mai poate fi vorba de păcat.
Să luăm o pildă. Atunci când construim o casă, interesul nostru este să punem o temelie foarte solidă, ca să reziste la cutremur. Dar cine face lucrul acesta aiurea, bineînțeles că își toarnă o temelie de doi lei, în care pune mult pământ, ceva ciment, niște fier-beton aruncat, niște paie, niște fân și pe urmă iar pune ciment… Şi va avea astfel o temelie pe care ulterior vrea să construiască frumos, și o să reușească – dar n-o să țină. Cam asta e marea problemă.
Vedeți, abordăm greu asemenea subiecte, vorbim greu despre sex – dar să știți că oamenii nu „fac sex“, oamenii sunt cununa creației lui Dumnezeu, ei nu pot face sex. Sex fac animalele – și atât. Mai interesant este că oamenii nu fac nici dragoste.Pentru că „dragoste” este un cuvânt care-L exprimă pe Dumnezeu Însuși, deci oamenii nu pot să „facă dragoste”. Ei se iubesc. În rest, rămânem cu definițiile din dicționar. Adică: cei care trăiesc necununați sunt „curvari”, iar cei căsătoriți care au relații extraconjugale sunt „preacurvari”. Spun asta pentru că, la un moment dat, pe mai mulți i-au deranjat cuvintele astea. Au zis că ar trebui îndulcite. Dar curvia rămâne curvie, nu putem să mângâiem anumite aspecte.
– Părinte, ce înseamnă ascultarea în cadrul căsătoriei? Ce înseamnă „femeia să se teamă de bărbat”? Ce e teama asta?
– Avem textul care zice: „Frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii“. Dar frica de Dumnezeu nu este o frică precum frica de sabie, de pistol, de moarte sau de un om periculos. Este o înfiorare. De aceea, în traducerea Înaltului Bartolomeu, spre exemplu, există o explicație acolo că ar fi mai potrivitsăzicem: „Iară femeia să se înfioare spre bărbat“. Vasăzică, ascultarea de bărbat și frica de bărbateste, de fapt, o înfiorare. Şi, dacă vorbim despre fiori, atunci este îndeajuns ca să înțelegem ce vrea să spună textul. Căci femeia, fiind egală bărbatului, nu poate să asculte de el în mod orbește. Numai că bărbatul, dacă este înțelept, se sfătuiește cu femeia, pentru că Dumnezeu a înzestrat-o cu previziunea mai mult decât pe el, iară femeia, dacă e și mai înțeleaptă, lasă bărbatului impresia că el conduce.
A consemnat Anca Atanasiu
(integral in: Familia Ortodoxa nr. 3 (38)/2012)