Părintele Arsenie Boca spunea că este o legătură foarte strânsă între felul cum îţi trăieşti viaţa şi felul cum gândeşti şi a atras atenţia că totul atârnă de cârmuirea pe care o ai prin minte şi că lucrul cel mai important este să-ţi câştigi o minte luminată cu dar de la Dumnezeu. Spunea Părintele Teofil că atunci când a fost prin Moldova şi s-a spovedit la Părintele Cleopa primul lucru pe care l-a întrebat a fost: „Cum stai cu paza minţii”, adică cum îşi rânduieşte lucrurile dinlăuntru care apoi se manifestă în afară. Este foarte important acest aspect deoarece de cârma minţii atârnă toate: „Mintea atârnă de viaţa pe care o ducem, felul nostru de a gândi atârnă de viaţa pe care o ducem şi viaţa pe care o ducem determină felul în care gândim”1. Importanţa acestei afirmaţii este susţinută şi de sfântul Apostol Pavel care spune: „Noi avem mintea lui Hristos” (I Corinteni, 2: 16), Aceasta înseamnă să gândim cu gândurile lui Hristos care se arată cel mai clar în poruncile Sale. Este o strânsă legătură între minte şi gând, între gând şi minte astfel încât „dacă ai mintea lui Hristos ai şi gândurile lui Hristos şi dacă ai gândurile lui Hristos ţi se formează şi mintea după gândurile lui Hristos şi ajungi să ai mintea lui Hristos”2.
Gândurile lui Hristos le putem găsi cu mare uşurinţă în Sfânta Evanghelie, astfel că tot ceea ce citim şi auzim din Sfânta Evanghelie se formează în mintea noastră în gând…
Astfel, grija cea dintâi trebuie să fie înlăturarea din mintea nostră a gândurilor rele, pentru că o dată înlăturate ele nu mai au cum să rodească în viaţa noastră…
Cea mai potrivită metodă pentru înlăturarea gândurilor rele şi întărirea celor bune este rugăciunea care este „disciplinarea minţii”3 şi în special, rugăciunea pe care o rostesc călugării „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Această rugăciune are darul de a ne descoperi pe noi înşine, nouă înşine, adică ne arată cine suntem de fapt.
Astfel, omul care ajunge să-şi disciplineze mintea spre cele bune şi ajunge să gândească frumos şi numai frumos, atunci trăieşte frumos şi numai frumos, şi dacă trăieşte frumos şi gândeşte frumos, este fericit4.
1 Arhim. Tefil Părăian, Calea spre bunătate, Editura Sofia, Bucureşti, 2007, p.91
2 Ibidem, p.92
3 Arhim. Tefil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2007, p.112
4 Ibidem, p.113
(Text extras din lucrarea de dizertaţie Concepţia despre fericire în opera Părintelui Teofil Părăian a absolventului de teologie Nicolae Danco, coordonată de Pr. Conf. Dr. Constantin Jinga, Timişoara 2013)
Sursa: parinteleteofil.ortodoxia.me.com
ă urmărim un rezultat, o înnobilare sufletească. Fără înnobilare sufletească, degeaba ne numărăm zilele de post. Bineînțeles că nu-i vorba de zilele de post pe care trebuie să le ţină toată lumea, toţi creştini: miercurea şi vinerea, plus posturile Bisericii, ci mă gândesc la un post special pe care l-ar face cineva. Degeaba-şi numără zilele de post, dacă nu urmăreşte un rezultat anume, adică îmbunătăţirea sufletească. Noi suntem chemaţi să fim ascultători cu Bunul Dumnezeu, căci dacă suntem răi, ne asemănăm cu cel rău, iar dacă suntem buni, ne asemănăm cu Bunul Dumnezeu. Trebuie să ne silim să ne îmbunătăţim viaţa, iar îmbunătăţirea vieţii se face prin astfel de metode: prin rugăciune, prin postire, prin rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, prin retragere, adică nu te duci totdeauna acolo unde-s pricinile patimilor, acolo unde-s cine ştie ce lucruri care după aceea te duc în ispită, ci cauţi să-ţi simplifici viaţa.
Noi de aceea nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru că prea complicăm viaţa, prea ne trebuie multe, prea vrem lux, prea vrem lucruri care, de fapt, nu ţin de o viaţă duhovnicească. Toate-s bune şi la locul lor, dar dacă pierzi prea multă vreme care I s-ar cuveni lui Dumnezeu, şi o pierzi în loc să-ţi faci datoriile, atunci nu-i bine! Zicea Părintele Serafim Popescu că atunci când s-a dus la Sfântul Munte a întâlnit acolo un părinte care zicea că „e mai bun peştele decât cartoafele, dar pierzi prea multă vreme de pravilă pentru pescuit”. Deci el avea ceva mai important de făcut decât să pescuiască. Prefera să mănânce cartofi şi să nu mănânce peşte, decât să-şi piardă vremea care-i hotărâtă pentru pravilă, pentru rugăciune.
Sursa: Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem să devenim buni, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 52.