Iannis Apikos, de obârşie din Mantamado-Lesvos, trăia în Germania creştineşte şi în pace, împreună cu soţia sa, Kaliopi. În noiembrie 1987, Kaliopi s-a îmbolnăvit grav, în urma unui accident cerebral. Fu transportată de urgenţă la spitalul local, unde a stat în comă cinci săptămâni. Doctorii nu-i mai dădeau şanse de viaţă. Din clipă în clipă aşteptau inevitabilul.
Dar iată că apăru şi o nădejde: Arhanghelul Mihail, ocrotitorul satului Mantamado, locul lor de baştină. Îngenunchează cu toţii în faţa icoanei, rugându-se cu durere, credinţă şi lacrimi! După aceea se ridică liniştiţi, având în suflet o oarecare nădejde tainică.
Însă de la această rugăciune făcută în grup s-a sustras fratele bolnavei: Iraklis. Acesta făcea parte din secta „martorii lui Iehova”. De aceea, văzând că începe rugăciunea, deschise uşa, fără să audă ceilaţi, şi dispăru.
Dis-de-dimineaţă au plecat la spital. Acolo aveau să aibă parte de o surpriză. Bolnava, care până mai ieri se afla în comă, avea ochii deschişi şi în privea!
– Ce se petrece, Kaliopi? întrebă Iannis.
– Unde aţi dus icoana Arhanghelului Mihail pe care o aveam în casă? întreabă ea cu anevoie.
– Acolo e, la locul ei!
Atunci femeia începu să se liniştească şi, cu greu, continuă:
– Ieri seara m-a cercetat Sfântul Arhanghel Mihail şi a stat aici, lângă mine! Era puţin supărat. S-a uitat la mine cu durere şi mi-a zis:
„Vreau să-mi întind aripile şi să vă acopăr, dar îmi este anevoie!” S-a mai uitat puţin la mine şi a dipărut. Ce se întâmplă, Ianni? De ce şovăie Arhanghelul ?…
Iannis pricepu pe dată. Piedica era fratele ei iehovist. Aşadar, în acea seară îl întâlni, îi spuse cele petrecute şi, încheind, accentuă:
-Iraklis, Arhanghelul nu vrea doar vindecarea trupească a surorii tale, ci şi pe cea sufletească a ta. Întoarcerea ta la credinţa ortodoxă. Şi, odată cu ea, vrea să te rogi pentru vindecarea surorii tale.
Peste puţin timp, în sufletul hiliastului începu o luptă crâncenă din partea conştiinţei lui creştin-ortodoxe, care-l mustra cu tărie pentru rătăcirea sa la iehovişti. Conştiinţa sa avea ca aliat şi dragostea ce o nutrea pentru sora sa. În cele din urmă, Iraklis s-a plecat puterii lui Hristos, a îngenuncheat în faţa icoanei Arhanghelului, s-a rugat cu lacrimi şi a renăscut.
Dimineaţa s-au grăbit la spital. Dar acolo, ce să vezi? Bolnava îi aştepta în picioare! Salonul era plin de doctori şi asistente. Rămaseră toţi trăsniţi.
-Azi-noapte, începu Kaliopi voioasă, am auzit o bătaie puternică de aripi. Mă uit mirată şi-l văd pe Arhanghelul Mihail! De data asta era vesel şi zâmbitor. „Ai să te faci bine”, mi-a zis. M-a însemnat cu semnul crucii, mi-a zâmbit şi s-a făcut nevăzut. Am dat să mă ridic şi am băgat de seamă că pot s-o fac! În salon mai era o bolnavă: M-a văzut mergând, şi venind la mine, m-a îmbrăţişat. „Am văzut tot”, mi-a zis. „Am văzut că s-a apropiat de patul tău cineva foarte înalt, cu părul castaniu şi îmbrăcat cu veşminte albe. L-am văzut mişcându-şi mâinele apoi a dispărut… La început am crezut că era doctorul, cu halatul lui alb. Dar acesta era neobişnuit de înalt, peste doi metri. Nu călca pe pământ, când umbla nu se auzeau urme de paşi. La apariţia lui în salon s-a răspândit o bună mireasmă. M-am speriat şi m-am ascuns sub pătură!”
– Ce facem acum? îl întrebă Iannis pe doctor.
– Nu ştiu, domnule! Numai o minune putea să rezolve acest caz. Şi, iată, minunea s-a petrecut…
În ziua următoare, Iannis se afla deja în satul său, în faţa Bisericii Arhanghelului Mihail, udând icoana binefăcătorului său cu lacrimi de bucurie şi de recunoştinţă.
Familia Ortodoxa, Colecția Anului 2011, Ed. OrtodoxPress