Vă iert pe toți cei care m-ați irosit și care m-ați folosit, ascunși după măști ale bunelor intenții și ale dragostei.
Vă iert pe toți cei care mi-ați luat pacea sufletească și care mi-ați oferit nopți albe, pline de frământări și de lacrimi.
Vă iert pe toți cei care mi-ați luat câte ceva, fie că au fost lucruri, timp, visuri sau oameni pe care i-am iubit și de care depindeam sufletește.
Vă iert pe toți cei care m-ați mințit, care mi-ați înșelat așteptările, care m-ați trădat și care m-ați lovit pe la spate, nemeritat.
Vă iert pe cei care ați făcut din durerile și din necazurile mele, bucuria voastră și prilej de a bârfi.
Vă iert pe toți cei care, prin disprețul pe care mi l-ați arătat, ați reușit să mă faceți să cred că nu sunt destul de bună și de frumoasă, că nu sunt demnă de voi, că n-am nicio valoare și că nu merit să fiu prețuită.
Vă iert pe toți cei care m-ați abandonat fără nicio explicație atunci când nu ați mai avut nevoie de mine, obligându-mă să trăiesc supliciul singurătății.
Vă iert pe toți cei care m-ați amăgit cu promisiuni frumoase și cu calități morale însușite doar pentru a-mi câștiga iubirea.
Vă iert pe toți cei care mi-ați întors spatele și care v-ați făcut nevăzuți în cele mai grele momente ale vieții mele.
Vă iert pe toți cei care ați stat în fața mea numai cu mâna întinsă, dar care nu mi-ați oferit niciodată nimic.
Vă iert pe toți cei care m-ați lovit peste obrazul pe care în trecut l-ați pupat și l-ați mângâiat.
Vă iert pe toți cei care mi-ați împovărat sufletul cu griji inutile, cu regrete, cu complexe și cu dureri nemeritate.
Vă iert pe toți cei care ați încercat să mă schimbați, să îmi luați libertatea de a fi eu, să mă asimilați turmei și să mă minimalizați.
Vă iert pe toți cei incapabili să mă cunoașteți, care m-ați denigrat și care m-ați judecat după prejudecăți proprii, după părerile altora despre mine și niciodată după calitățile mele obiective.
Vă iert pe cei care ați fost indiferenți la durerile mele, care mi-ați oferit priviri urâcioase când meritam și aveam nevoie de un zâmbet, care m-ați rănit cu cuvinte grele atunci când aveam nevoie de o vorbă bună și care mi-ați întors spatele atunci când aveam nevoie de o îmbrățișare și de o apropiere…
Vă iert pentru că vreau să îmi eliberez sufletul și mintea de voi.
Vă iert și vă uit…
Să fiți fericiți!
sursa irinab.com
Ce este iertarea?
Iertarea este mişcarea sufletului prin care descoperim, pe de o parte, că avem nevoie să primim şi să oferim iertare, dar că nu ştim şi nu putem s-o facem şi, pe de altă parte, că nu e nevoie decât să o cerem de la Dumnezeu. Iertarea este dragoste, iertarea este mila lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu sau celui care m-a rănit sau mie, şi zic: „Doamne, vino Tu şi iartă!”. „Numai Dumnezeu iartă!”, spun atât de bine, dar fără să ştie bine ce spun, mulţi din cei ce refuză să ierte… Ei mărturisesc jumătate din taina iertării. Cealaltă jumătate este faptul că Dumnezeu nu iartă undeva ci în sufletul omului.
Iertarea este lucrarea lui Dumnezeu în om, atât pentru a-i oferi iertarea pentru păcatele proprii, cât şi pentru a-i oferi puterea de a ierta celor care i-au greşit lui. E aceeaşi lucrare. Da, iertarea se cere şi când dorim să o acordăm cuiva. Uneori poate fi foarte simplu. Iată, în fiecare seară, înainte de a ne duce la culcare, putem spune o rugăciune în patru paşi. Unu: „Doamne, îţi mulţumesc şi Te binecuvântez pentru că astăzi…” şi să spunem ce motive avem să-I mulţumim şi să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ziua respectivă. Doi: „Doamne, ajută-mă să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe…” şi spunem numele celor pe care avem a-i ierta pentru ziua respectivă, care ne-au greşit nouă în ziua respectivă, mai mult sau mai puţin. Chiar dacă ni se pare că nu este important, să iertăm orice privire sau orice strâmbătură pe care ne-o amintim, pentru că asta înseamnă că ne-a rănit puţin şi că este nevoie să iertăm. Trei: „Doamne, iartă-mă pe mine pentru că…” şi aici ne amintim tot ce am greşit în faţa lui Dumnezeu şi a aproapelui. La ultimul pas: „Doamne ajuta-mă ca mâine…”, şi spunem ce dorinţe avem noi pentru mâine, să punem în faţa Domnului toată dorirea noastră. Şi, seară de seară, aceasta rugăciune ne va obişnui să trăim într-o relaţie vie cu Dumnezeu, zi de zi, ceas de ceas şi clipă de clipă, pentru că orice clipă fără Dumnezeu este iad şi suferinţă.
(Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Vol. II, Editura Doxologia, Iași, 2009, p. 21-22)