Scrieţi că aţi fi putut trăi, dvs. şi cele trei fiice ale dvs., din pensia modestă pe care o primiţi ca văduvă de ofiţer superior. Însă „totul se duce pe modă”. Fiicele s-au rupt de sub stăpânirea dvs. cea bună şi au trecut sub stăpânirea aspră a modei, în zadar le sfătuiţi, le explicaţi, le rugaţi – ele o ţin una şi bună: „Ce ştii tu, mamă; e vorba de cultură, de educaţie, de gust. Ce, să facem noi notă aparte între fete?”.
Şi vorbind astfel, cer în fiecare primăvară şi în fiecare toamnă haine noi, după modă. Iar în casă, mizerie şi sărăcie. Casa n-a mai fost zugrăvită de multă vreme. Mobila e uzată. Vasele sunt ciobite. Lenjeria de pat – numai zdrenţe. Masa sărăcăcioasă: când prânziţi, nu cinaţi. Pentru toate acestea nu sunt bani, dar pentru îmbrăcăminte la modă, pentru stradă, trebuie să fie. Vai: moda şi strada v-au răpit întâietatea în casă! Mă întrebaţi ce să faceţi.
În Macedonia v-ar fi spus toţi: „Rugaţi-vă lui Dumnezeu să le dea fiicelor duh bun”. Pe lângă rugăciune, continuaţi să le sfătuiţi. N-au decât să îşi bată joc; dvs. vorbiţi-le. Cuvintele adevărului trebuie odată şi odată să zămislească şi să aducă rod. Dumnezeu aude; şi la vremea Sa, El va repeta învăţăturile dvs. fiicelor, numai că într-un fel mai aspru. Fiindcă atât Biblia, cât şi experienţa noastră ne dau mărturie că Dumnezeu rareori pedepseşte ceva atât de aspru cum pedepseşte necinstirea părinţilor.
Spuneţi-le fiicelor dvs. că îmbrăcămintea la modă din vremea noastră nu este nicidecum vreo cerinţă a culturii, sau a educaţiei, sau a gustului, ci numai o cerinţă a comerţului. Cei care inventează moda şi o impun lumii credule se gândesc exclusiv la bani. În această munculiţă negustorească a lor nu se gândesc la cultură şi la educaţie nici cât broasca la stele. Sunt obişnuiţii barbari ai marilor oraşe, care prin viclenie ajung la bani. Ei au agenţii lor: desenatori, fotografi şi subtili cunoscători ai patimilor şi slăbiciunilor omeneşti. Pentru bani, aceştia le confecţionează noi şi noi croieli de îmbrăcăminte feminină. Cu duhul epuizat până la atrofie în inventarea noii mode, ei au început în zilele noastre să impună lumii feminine o croială a hainelor care sfidează cele mai obişnuite concepţii de cuviinţă şi ruşine,precum şi simplele reguli de igienă şi de menaj. Dar ce, îi doare pe ei de morala lumii, şi decaracterul oamenilor, şi de sfiala fecioarelor, şi de sănătatea naţiei, şi de pensia mică amamei? Banii şi numai banii: acesta e imboldul şi scopul creaţiilor de modă ale acestornegustori şi al armatei de agenţi ai lor.
Mai spuneţi-le fiicelor dvs. că aceşti arhinegustori ai modei îşi anunţă noile invenţii sub deviza culturii, a educaţiei, a frumuseţii şi a gustului, râzând în sinea lor şi gândindu-se doar la bani. Aceste mari cuvinte, ce se rosteau cândva în Europa cu respect, le slujesc ca banală marcă comercială pe marfa de vânzare, de pildă ca şarpele de pe sticlele cu otravă, sau ca buldogul de pe gramofoane, sau precum cămila de pe pachetele de ceai.
Cândva, curţile europene dădeau exemplu şi model în privinţa îmbrăcăminţii, neavându-se în vedere pe atunci banii, ci tocmai ceea ce acum sună atât de fals în gura fiicelor dvs. – dar astăzi, din păcate, şi curţile s-au supus tiraniei modei, pe care o impun dughenele unde se fac bani. Adevărata îmbrăcăminte de curte, îmbrăcăminte domnească, se mai vede şi astăzi la vrednicul nostru popor, mai ales în Macedonia şi Muntenegru. O americană, profesoară, a fost nu demult în Ţetinie, şi mi-a povestit cum a organizat un ceai în cinstea ei o societate de femei. Muntenegrencele s-au arătat la ceai în portul lor popular, iar americana, înhainele ei la modă. „Mi-a fost o ruşine grozavă”, zice, „arătam ca ţiganca între împărătese!” Le mai puteţi citi fiicelor dvs. ameninţarea prorocului Isaia către evreicele iubitoare demodă, ameninţare care în timp s-a adeverit (Isaia 3, 16-24).
De la Dumnezeu, pace şi sănătate dvs!
Episcop Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi. Scrisori misionare. Bucureşti, 2002, editura Sofia