Nu ştiu cum poate să fie primejdioasă Psaltirea. Nu poate să fie primejdioasă Psaltirea în nici un fel. Sfântul Vasile cel Mare spune că mai degrabă să stea soarele pe cer decât să înceteze citirea Psaltirii. Este un lucru apărut în ultima vreme – nu ştiu cum a apărut acest lucru. Este mai mult ca o sminteală, ca o piedică pusă în faţa oamenilor, ca să se îndoiască şi să nu mai citească Psaltirea.
Deci, întâi, în perioada postului este foarte mult recomandată citirea Psaltirii. Şi la slujbele din biserică, la mânăstiri, ea se citeşte mai mult decât în afara posturilor. Adică, în afara posturilor, la slujbele din mânăstire se citeşte întreaga Psaltire în decursul unei săptămâni. În perioada Postului Mare, se citeşte de două ori Psaltirea, în fiecare săptămână. Deci Psaltirea este potrivită – lectura Psaltirii, citirea Psaltirii – este foarte potrivită cu postul şi nu este primejdioasă în nici un fel, aşa cum nu este primejdioasă rugăciunea. Pentru că ce este altceva decât tot o rugăciune: ar însemna că şi rugăciunea este primejdioasă, dacă Psaltirea este primejdioasă. Deci, nu este primejdioasă în nici un fel. Ce pot, totuşi, să spun despre asta? E adevărat că în Psaltire sunt exprimate anumite lucruri într-un anumite fel: găsiţi acolo şi blesteme (psalmul 108), şi un mod de exprimare care arată aşa ca un fel de răzbunare, un fel de luptă cu vrăşmaşii. Mai întâi că peste tot unde este vorba de vrăşmaşi, noi trebuie să înţelegem pe vrăşmaşul nevăzut. Psaltirea descrie lupta sufletului cu vrăşmaşii nevăzuţi. Psalmul de blestem este un psalm profetic şi el se referă la Iuda. Dumnezeu caută să ne atragă spre sine şi să ne depărteze de cele rele prin toate mijloacele: şi prin făgăduinţe, şi prin lucruri bune, şi printr-un fel de ameninţări.
Vorbeşte fiecăruia după felul cum poate să înţeleagă. De aceea, acele blesteme (în psalmul 108), întâi, am spus, se referă în mod profetic la Iuda. Apoi ele pot avea şi rolul de a-i trezi pe cei care sunt mai împietriţi, mai obraznici, mai lipsiţi de simţire. De unde pot apărea unele ispite: în momentul în care omul se întărâtă în chip pătimaş, citeşte Psaltirea cu patimă, ca şi cum şi-ar blestema vrăşmaşii, pe cei care i-au făcut rău, în clipa în care omul face lucrul acesta, e de aşteptat să se aleagă cu multe ispite. Dar nu din cauza Psaltirii, ci din cauza felului cum o citeşte. Deci, Psaltirea nu poate să aducă nici un fel de rău, aşa cum nu ne aduce nici un fel de rău rugăciunea. Fiecare însă trebuie să simtă care este puterea lui şi s-o citească după puterea lui, să nu exagereze. Să-şi aleagă ceva după puterea lui, să nu citească numai aşa de gradul de a citi, urmărind numai cantitatea.
***
Ce este Psaltirea Psaltirea este o carte a Vechiului Testament care cuprinde rugăciunile atribuite regelui David, scrise sub inspirația Duhului Sfânt, în forma unor psalmi, adică stihuri în versuri fără rimă, la origine cântate la harpă. Numele din limba româna vine de la traducerea în limba greacă. „Psalmoi” s-ar putea traduce prin „cântari acompaniate cu instrument muzical”. Psaltirea cuprinde 150 de psalmi, care au fost împărțiți în 20 de catisme pentru citirea ei în cult. Alături de Sfintele Evanghelii și Apostol, Psaltirea este cartea de cult cel mai des folosită în rânduiala bisericească. Singura perioadă a anului bisericesc când nu se citeşte Psaltirea este cea cuprinsă între Miercurea Săptămânii Patimilor şi Sâmbata Tomii, cu excepţia Deniei din Vinerea Patimilor.
Pr. Arsenie Muscalu
Sursa: „Fărâmături duhovniceşti”