În ajunul alegerilor, mă aflu la aeroport; ora trei după miezul nopții. La 3:30 am mers să iau călători. Lume multă. În taxi a întrat un băiat.
– Bună ziua! La Piereu, vă rog.
– Voinicule, la fix ai venit!
– De ce spuneți asta?
– Cursă mai bună ca aceasta nu putea să mi se întâmple! În Pireu locuiesc eu.
– A, atunci e bine! Cum s-ar zice, te duc până acasă, nu?
– Exact. Sunt nedormită de 15 ore; cred că am și eu dreptul la puțină odihnă.
– De 15 ore conduci?
– Nu, de 15 ore sunt în taxi.
– Și cum reziști atâtea ore? Și noaptea nu te temi?
– Când ai credință puternică în Dumnezeu, nu te temi de nimic, ci simți siguranță.
– Ai dreptate. Văd și icoanele tale, asculți postul de radio al Bisericii. Cuvintele tale insuflă siguranță. Cu adevărat, Îl ai pe Dumnezeu alături! Mă bucur când aud și văd oameni care cred cu tărie, precum tu. Nu este întâmplător că am intrat în taxiul tău, ci a fost voia lui Dumnezeu. Crezi în minuni?
– Binențeles că da.
– Vrei să-ți spun o minune ce s-a întâmplat familiei mele?
– Cu bucurie voi asculta.
– Lucrez în Israel, la Ambasada Greacă. Sunt lângă Mormântul lui Hristos și acum am venit ca să votez.
– Minunea aștept să o aud.
– Nu te grăbi, și le voi spune pe toate de la început. De altfel, avem drum de mers.
– Iartă-mă!
– Această călătorie a fost și o ocazie să-mi văd mama și apoi să merg în Cipru, ca să-mi văd familia.
– Acum nu mai înțeleg nimic.
A început să râdă.
– Ai dreptate. Sunt căsătorit cu o cipriotă și avem doi copii. Al doilea copil al meu nu l-am văzut încă, mâine împlinește 40 de zile. Este fetiță. Nu am putut să fiu la nașterea ei, alături de soția mea și de aceea cred că-ți dai seama de agonia mea.
– Eu înțeleg agonia ta; tu pe a mea nu o înțelegi.
Aici am râs amândoi.
– Ei, am să te chinui puțin, fetiță din Pireu, nu am să-ți spun dintr-odată. Așa cum ziceam, a murit tatăl meu și mama mea a rămas singură. Nu i-am spus că vin, că să-i fac o surpriză.
– Frumoasă surpriză la miezul nopții! Să mergem mai departe.
– Mâine voi merge să votez și seara voi zbura spre Cipru. Dacă poți, vino să mă duci la aeroport.
– Măi, ce om și ăsta! Îmi va scoate sufletul, până îmi va spune minunea!
– Hai să-ți spun minunea. Te-am chinuit destul. Pot să fumez?
– Vino în față să fumezi. În spate nu îngădui. S-a așezat lângă mine.
– Poți să-mi spui cum te cheamă?
– Niko.
– Frumos! Pe mine Rania.
– Mă bucur mult.
– Așadar, Niko… mai am mult de așteptat?
Atunci, izbucnind în hohote de râs, m-a întrebat:
– Îți scot sufletul, nu-i așa?
– Mai întrebi?…
– Așteaptă să-mi aprind o țigară și-ți spun. Așadar, Rania, cumnata mea nu putea să facă copil. A mers la mulți medici în Cipru, a venit apoi în Grecia, a mers și la Londra. Însă toți i-au spus un mare NU. Nu poți naște copil. Ajunsese deja la 40 de ani. Rugăciunile și făgăduințele erau nenumărate… Până când Dumnezeu S-a milostivit de ea. La cei 40 de ani ai ei a rămas însărcinată. Cred că-și dai seama de bucuria noastră. Cu toți îi purtam de grijă, ca și cum ar fi fost ceva de preț. Eram atenți să nu tușească, să nu strănute, să nu coboare singură scările. Luam aminte la ce mănâncă…o feream până și de ploaie. Până când a venit vremea să nască și ne aflam cu toții lângă ea.
În salonul în care așteptam a venit o asistentă cu un înger în brațe. Era atât de frumos pruncul, încât nu cred că am văzut altul mai frumos. Fiul meu nu era atât de frumos, atunci când mi l-au adus să-l văd. A doua zi însă ne-a venit vestea neplăcută. Medicul a chemat pe cumnatul me și i-au spus că copilul s-a născut cu un rinichi, iar jumătate din acesta nu funcționa.Trebuia să înceapă curățarea sângelui. Vestea ne-a lovit ca un fulger!
L-am dus peste tot, oriunde îți poți închipui; la oricare medic ne spuneau să mergem, la acela mergem. Am mers în străinătate, am mers peste tot, însă nu puteau să-i facă nimic. Rugăciunile nu încetau zi și noapte. Când copilul a împlinit vârsta de doi ani, cumnata mea a avut un vis. Nu mă întreba ce anume a visat. Nu am înțeles bine. Mi-a cerut să o duc la Sfintele Locuri, ca să se închine.
Îndr-adevăr, a venit cu copilul. Am trimis-o cu o femeie care era ghid, să se închine la Sfântul Mormânt. Dar acolo ce s-a întâmplat? Ascultă, să vezi ce mi-au spus. Când au intrat în biserică, copilul plângea într-una. „De ce plânge astfel copilul?”, a întrebat o femeie. „Este bolnav”, a răspuns cumnata mea. „Puneți copilul pe Sfântul Mormânt și va înceta să plângă”.
Cumnata mea l-a întins pe Sfântul Mormânt, însă copilul plângea și mai tare. Aceea stătea încremenită; nu putea face nimic. Copilul a început să se învinețească. La un moment dat a reușit să-l ia în brațe. Însă nu putea să respire, de aceea l-au dus de urgență la un spital. Acolo i-au pus oxigen. În aceeași zi a plecat spre Cipru.
În ziua următoare copilul trebuia să meargă pentru curățare de sânge. Acolo, la Ierusalim, am cunoscut un călugăr pustnic, care vorbește mereu despre minuni. Când a plecat cumnata mea, am mers și l-am întâlnit, iar el a început din nou să-mi vorbească despre Dumnezeu și despre minuni. Deodată l-am auzit exclamând: „Măi, măi, ce fel de operație a fost aceasta! Copiilul se zvârcolea în dureri!“. “Care copil, Gheronda?”. “Nepoțelul tău… Îngerii l-au operat și i-au pus doi rinichi sănătoși!!!”. Cred că starețul a înnebunit, am zis în sinea mea, și toate minunile pe care mi le spune, sunt închipuirile lui. Când m-am ridicat să plec, m-a bătut pe spate, zicându-mi: “Hai, că o să faci și o fată!”
Am plecat întristat, fiind încredințat că starețul își pierduse mințile din cauza singurătății în care trăia. Am intrat în mașină, ca să merg la Ambasadă, când deodată a sunat mobilul meu. Era soția mea. Îmi vorbea plângând, de aceea nu puteam înțelege ce anume spunea. Doar o singură frază am înțeles-o: „Niko, nepoțelul nostru este bine!” Am încercat să o liniștesc, ca să înțeleg ce-mi spunea. Iar ea mi-a spus aceleași cuvinte ce mi le spusese starețul: „Nepoțelul nostru are doi rinichi sănătoși!”
Când am auzit, am avut un șoc. M-am întors și am mers la stareț. Mintea mea era plină de confuzie, gândurile mele zburau cu putere în toate direcțiile. Când am ajuns la stareț, pentru prima oară am îngenuncheat înaintea lui și sărutîndu-i mâna, am spus: „Ești un sfânt!”. „Fiul meu, să nu mai faci niciodată asta. Sfânt este numai Dumnezeu„.
Peste o săptămână mi-a venit cealălată veste bună. Femeia mea era însărcinată. De îndată ce a spus soția mea „Niko, dragostea mea…“, mi-am amintit de cuvintele călugărului. “Nu mai spune nimic. Ești însărcinată!“. “Da, de unde știi?”. “Mi-a spus călugărul, prietenul meu. Și este fetiță!”
De la minunea ce s-a petrecut cu nepoțelul meu, am început să cred cu tărie în Dumnezeu. Nimeni și pentru nimic nu-mi va zdruncina această credință. Dacă vreodată vei hotărî să vii la Ierusalim, mă voi bucura de vei veni să mă cauți. Mă vei căuta la Ambasadă și vei spune: “Vreau să-l văd pe Niko din Pireu”. Între timp am ajuns la Pireu. Eu nu mai puteam să scot niciun cuvânt, dar nici să cobor pentru a scoate valiza lui Niko din port-bagaj.
Monahia Porfiria
Extras din “Cu taxiul pe străzile orașului”, Ed. Evanghelismos, pag. 227-232