Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertarii pacatelor prin preotul duhovnic. Nicio institutie pamantesca nu-l poate absolvi pe crestin de pacate. Nu putem merge nicaieri sa cumparam iertarea, nu putem incheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a pacatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorat din marea Sa milostivire, ca fiecare om sa-si pregateasca inca din viata aceasta locul in imparatia lui Dumnezeu.
El stie ca suntem neputinciosi si repede cadem in cursele diavolului, de aceea ne-a dat si solutia prin care putem sta impotriva celui rau: Spovedania sau Marturisirea.
Pe cat de mare este darul primit prin Marturisire, pe atat de greu ne este sa ajungem la el, pentru ca in fiecare clipa stapanitorul intunericului ne ispiteste si lupta cu toata priceperea si viclenia sa ne disraga atentia cu alte ispite, decat sa alergam pe calea pocaintei si a iertarii pacatelor.
Cand vine vorba de Spovedanie, diavolul isi aduna mai mult ca oricand puterile si unelteste impotriva noastra ca nu cumva sa iesim de sub stapanirea lui si sa ne apropiem de Dumnezeu.
Iata numai cateva din cursele pe care el le intinde crestinului dornic de pocainta:
1. In primul rand ne trimite gandul necredintei, spunandu-ne in chip ascuns ca Taina Spovedaniei este o inventie si ca nu e nevoie sa apelam la ea pentru ca nu are efect. Asa ii amageste pe multi dintre fratii nostri, iar acestia ajung sa moara fara sa-si fi indreptat sufletul.
2. Apoi ne sopteste in minte ca nu e nevoie sa ne spovedim acum, sa mai amanam pana ne simtim in stare, sau pana ne mai pregatim. Dar toata amanarea aceasta nu e altceva decat un prilej de a ne departa de intentia buna de a ne marturisi. Cazuti in ispita amanarii Spovedaniei cu greu ne mai venim in fire sa mergem sa primim iertare pentru ca sufletul aflat departe de Dumnezeu ramane in nesimtire si nu mai constientizeaza starea de pacatosenie.
3. Primul pas spre Spovedanie il constituie constientizarea starii de pacatosenie, dar necuratul diavol are grija sa ne distraga atentia si de la aceasta, facandu-ne sa credem ca pacatele noastre sunt prea mici in comparatie cu ale altora. Noi nu avem pacate grave, n-am omorat pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grija necuratul sa ne dea si exemple potrivite, ne impinge in pacatul judecarii aproapelui si ne determina sa ne comparam cu semenii nostri care sunt deprate de credinta in Dumnezeu. Tu crestine, daca vrei sa ajungi la varsta duhovniceasca a cuiva de pe lumea asta compara-te cu sfintii si vei vedea ca gandurile diavolesti sunt false. Tinde spre inaltimea duhovniceasca a sfintilor si urca pe calea pocaintei marturisindu-ti pacatele!
4. Inainte de a merge efectiv la duhovnic si e ne marturisi, diavolul isi continua munca. Ba ne cauta de treaba sa nu mai avem timp de rugaciunile de dinainte de spovedanie, ba face sa fim ocupati cu altceva incat sa nu mai ajungem la biserica sau se intampla sa mergem si sa nu gasim in ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma crestine, sunt ispite marunte! impartia lui Dumnezeu se ia prin multa truda!
5. Nici in timpul spovedaniei nu suntem lipsiti de ispite. Se intampla sa uitam din pacate si sa plecam de la doctor fara a spune tot ce ne doare. De aceea duhovnicii recomanda sa scriem pacatele pe o hartie, iar dupa ce ne spovedim sa o ardem ca sa nu rada altii de pacatele noastre.
6. Altadata se intampla sa ne fie rusine cu pacatele facute si sa nu avem curajul sa le marturisim. Rusinea asta este de la diavolul ca sa nu primim iertare. Mai bine ar fi sa avem alta rusine: cea de a face pacatul. Sa ne fie rusine inaite sa facem ceva rau, asta e rusinea de la Dumnezeu.
7. Multi dintre noi nu inteleg cum de a randuit Dumnezeu un om care sa ne asculte marturisirea, gandind ca mai bine daca ne-am retrage undeva si am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uita acesti frati ai nostri ca duhovnicul e randuit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfintilor Sai Apostoli si urmasilor acestora puterea harica de a lega si dezlega pacatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odata ce rosteste rugaciunea de dezlegare avem certitudinea ca Dumnezeu cu harul Sau S-a milostivit de noi si ne-a iertat, nascandu-ne la o viata noua.
8. Ispitele apar si asupra duhovnicului. De multe ori se intampla sa spovedeasca in graba, fara a cerceta cu de-amanuntul starea sufleteasca a crestinului. Graba si aglomeratia fac pe plac diavolului, care se bucura vazadu-ne plecand de la spovedit fara a avea sufletul curatit in intregime de pacate.
9. Gresesc mult crestinii care alearga de la duhovnic la duhovnic, cautand pe cel mai indulgent sau pe cel care aproba pacatele fara impune un regim special de pocainta. Cel ce fuge de pocainta fuge, de fapt, de imparatia lui Dumnezeu spre care nu putem inainta fara a pune inceput bun prin pocaita.
10. Exista situatii cand venim la spovedit si plecam nevindecati sau incarcati cu mai multe pacate. Aceasta se intampla cand ascultam marturisirile altora, facandu-i sa se jeneze sa spuna tot ce au pe suflet pentru ca suntem noi foarte aproape si putem auzi.
11. Altii ascund cu buna stiinta din pacate si le spun pe cele mai usoare, sa para nevinovati inaintea preotului, sau pentru ca le e rusine. Acestia ar trebui sa ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun pacat, indoit il vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor sa nu te intorci nevindecat!”
12. Inaintea scaunului de spovedanie ne indeamna diavolul sa ne dezvinovatim, spunand ca nu noi suntem vinovati de ce am facut, ci cei din apropierea noastra. Asa au facut in vechime Adam si Eva si nu au fost iertati de Dumnezeu din cauza neasumarii vinei si a faptului ca nu au recunoscut pacatul. Din aceasta cauza, spun Parintii Bisericii ca cei care dau vina pe altii la spovedanie si nu vor sa-si recunoasca pacatul facut pleaca de la scaunul de spovedanie fara a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci ii aduna mai multe pacate.
13. Un alt caz care face ca spovedania sa nu-si indeplineasca scopul il reprezinta micsorarea dimensiunilor reale ale pacatului, sau sustinerea ideeii ca nu suntem chiar asa de vinovati. Orice pacat, oricat de neinsemnat ar parea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai asa ne putem pazi de a nu avansa in rautate si pocaindu-ne sa scapam de el.
14. Are diavolul alta cale de a face spovedania noastra ineficienta: trimite peste noi duhul inhibarii si al jenei, facandu-ne sa spunem soptit sau neclar pacatul, ori prea repede, astfel ca preotul sa nu inteleaga ce am zis. in astfel de cazuri, Parintii spun ca nu primim iertare, ci numai daca spunem totul clar si cu parere de rau.
15. Daca am fost tari si am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, caci nici dupa spovedanie diavolul nu ne lasa in pace, ci mai rau porneste razboi asupra noastra. Mai intai se chinuie sa nu pastram prea mult timp sufletul curat, trimitind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atentia spre alte lucruri lumesti, incercand sa ne faca sa uitam de canonul pe care nu l-a dat duhovnicul. Nu in ultimul rand ne insufla in gand ideea ca spovedania facuta este suficienta si ar trebui sa mergem mai rar sa ne spovedim. Nu rare sunt cazurile cand ia diavolul chip de om sau intra in semeni de-ai nostri care batjocoresc Sfanta Spovedanie sau ne fac sa ne jenam ca noi ne ingrijim de suflet in loc sa facem altceva in concordanta cu obiceiurile vremii.
Iata prin cate incercari trecem si cat de greu este sa punem inceput bun mantuirii noastre. Toata viata este o lupta si trebuie sa facem fata multor incercari. De aceea, crestine, acum cand ne aflam in vreme de post alearga cat mai repede la duhovnic si curateste-ti sufletul ca sa nu-si faca diavolul cuib de rautate in inima ta si sa-ti impietreasca simtirea.
Mergi cu sufletul luminat de credinta si cu nadejdea in mila lui Dumnezeu, spune-ti pacatele cu umilinta si odata intors acasa nu te dezlipi de rugaciune ca Dumnezeu sa-ti ajute sa invingi toate ispitele diavolului.
Sursă: crestinortodox.ro