La marginea câmpului stătea Iubirea și Despărțirea și admirau un cuplu de tineri. Despărțirea îi spune Iubirii:
– Punem pariu că îi despart?
Iubirea zice:
– Așteaptă! Lasă-mă să fac doar o încercare, iar după poți să te apropii de ei oricât vrei și vom vedea atunci dacă îi vei putea despărți.
Iubirea s-a apropiat de cei doi tineri, i-a atins, i-a privit în ochi și a văzut cum între ei s-a aprins scânteia. Dragostea s-a îndepărtat:
– Acum, e rândul tău.
Despărțirea a răspuns:
– Nu, acum nu pot face nimic. Acum inimile lor sunt pline de iubire. Voi veni mai târziu.
A trecut timp. Despărțirea s-a apropiat de casa lor și a văzut o familie tânără cu un copil. A sperat că dragostea a trecut și, prin urmare, despărțirea a trecut pragul casei. Dar, privindu-i în ochi, a văzut Recunoștință. S-a întors și a decis să revină mai târziu.
A mai trecut timp și Despărțirea iar a început să le de-a târcoale – în casă se auzeau glasurile copiilor care își întâmpinau tatăl obosit după o zi de muncă; iar mama îi privea cu dragoste. A sperat că măcar de această dată îi va putea despărți, pentru că Iubirea și Recunoștința ar fi trebuit să plece de mult din inimile lor, dar le-a citit în ochi Respectul și Înțelegerea. „Voi veni mai târziu” – și-a zis ea.
A mai trecut ceva timp. În casa lor și-a făcut apariția, încă o dată Despărțirea. Copii erau deja adulți, tatăl cu părul cărunt le explica ceva, iar soția gătea în bucătărie. De această dată în ochii lor domnea Încrederea. Iarăși a plecat dezamăgită.
A mai trecut timp. Despărțirea s-a reîntors în această casă, unde deja alergau nepoții, iar în fața căminului stătea o femeie îmbătrânită. Și-a zis: „Cred că a venit și timpul meu”. Iar în momentul în care a încercat să privească în ochii femeii, bătrâna s-a ridicat și a ieșit din casă. Despărțirea a plecat după ea. Într-un târziu au ajuns la mormântul soțului.
„Se pare că am întârziat. Timpul a făcut munca pentru mine.” A privit în ochii înlăcrimați ai femeii și a văzut în ei Amintirea – amintirea despre Dragoste, Recunoștință, Respect, Înțelegere și Încredere…
Iubirea din familie este temelia pentru împlinirea în viață și în veșnicie
Natura esențală a unei familii este aceea că ea este întemeiată pe iubire, fiind o întrupare a iubirii existente între persoane. O familie nu se definește legal, nu se caracterizează prin asemănarea de vârstă, ocupații, gusturi sau de numărul de persoane din cadrul grupului. Ea se bazează pe iubirea reciprocă dintre soț și soție și pe iubirea dintre părinți și copii.
Experiența iubirii familiale este diferită de alte expresii ale iubirii. Ea este existențială, în sensul că ‒ spre deosebire de iubirea romantică sau de devotamentul față de o anumită cauză, care necesită proclamare și explicare prin cuvinte ‒ iubirea familială nu trebuie să fie verbalizată conștient. Mai mult decât atât, ea este o experiență universală, deoarece fiecare om aparține unui anumit fel de familie.
Conceptul creștin de familie și de iubire familială are un caracter special. El este înrudit cu conceptul trinitar al lui Dumnezeu: o ființă umană nu poate exista complet singură. Ea devine pe deplin umană numai într-o relație de iubire cu alte ființe umane.
Sursa: Sophie Koulomzin, Biserica și copiii noștri, traducere de Doina Rogoti, Editura Sophia, București, 2010, pp. 121.