Sfânta Taină a Spovedaniei poate fi numită pe drept cuvânt un „leac uitat.” Lumea întreagă zace cufundată în viclenie. Fiecare dintre noi s-a molipsit de ucigătoarea boală numită păcat. Poate, oare, fi tămăduită această boală? Se găsește un leac, și este unul minunat!
Dacă îl primești, te însănătoșești! Însă noi nu ne întindem mâinile după el, ca să ne vindecăm și să ne împăciuim cugetul. De ce, oare?
Pentru că l-am uitat și l-am nesocotit. „Pentru ce muriți, casa lui Israil?” – strigă cu durere Sfântul Proroc Iezechiil. /Iez. 18:31; 33:11/Pentru ce muriți, Creștini, în păcatele voastre? – strigă cu durere și mai mare către noi Răscumpărătorul Iisus Hristos. Oare nu se găsește pentru noi izbăvire din moarte? De ce aduceți bucurie vrăjmașului mântuirii voastre – satana? Oare nu am pus eu în Biserica mea pocăința cea mult-lucrătoare? „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă păcătosul de la calea sa și să fie viu. Cu întoarcere întoarceți-vă de la calea voastră cea rea!” /Iez. 33:11/ Aveți în dar Pocăința, acest bun veșnic, iar ea lucrează cu aceeași putere în toată vremea vieții, împotriva tuturor păcatelor: curățește orice păcat, mântuiește pe toți cei ce aleargă la Dumnezeu, chiar de o fac în cele din urmă clipe dinaintea morții. Pentru bolile pământești se găsesc doctorii pământești. Pentru cea mai cumplită dintre boli, păcatul, există Atotputernicul Doctor Ceresc și leacuri cerești. Acest Doctor este Hristos. Pentru că fiecare păcat este o călcare a sfintei legi a lui Dumnezeu, numai acesta, în minunata sa Atotputernicie poate ierta păcatele.
El poate face ca toate păcatele să se șteargă ca și cum nici n-ar fi fost. „Și de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voiu albi; iar de vor fi ca roșeala, ca lâna le voiu albi,” /Isa. 1:18/ ne făgăduiește El. Însă, pentru ca toate acestea să se poată împlini, ni se cere un singur lucru – să ne pocăim cu adevărat.
„Nimeni nu este atât de bun și milostiv” – spune Sfântul Marcu Ascetul – „precum Domnul, însă El nu iartă păcatele celora ce nu se pocăiesc” și „vom fi judecați nu pentru mulțimea fărădelegilor, ci pentru că nu voim să ne pocăim.”
Astfel, Domnul, în atotputernicia sa, poate ierta păcatele omenești. Însă luați aminte cât de greu este a dobândi milostivirea dumnezeiască! Dumnezeu a încredințat unor oameni – Apostolii și urmașii acestora, episcopii și preoții – puterea de a ierta păcatele! De ce a făcut Dumnezeu astfel? Pentru a face pocăința, prin urmare și iertarea păcatelor, mult mai apropiată, mai ușoară și mai neîndoielnică!
„Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, ierta-se-vor lor; cărora veți ținea, ținute vor fi.” /Io. 20:22-23/ „Oricâte veți lega pre pământ, vor fi legate în cer; și oricâte veți dezlega pre pământ, vor fi dezlegate și în cer.” /Mat. 18:18/
Cum sunt iertate păcatele? – prin Taina Pocăinței sau a Spovedaniei. Creștinul, împovărat de păcate, merge la preot, cu pocăință adâncă în suflet și își mărturisește pe deplin tainele inimii și ale cugetului său. Preotul, încredințat de pocăința neprefăcută a Creștinului, după cuvenitele rugăciuni începătoare, îi citește rugăciunea săvârșitoare a tainei: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și îndurările iubirii sale de oameni, să te ierte pre tine, fiule (fiică) (N), și să-ți lase toate păcatele. Și eu, nevrednicul preot și duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert și te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Amin.”
În clipa aceea, cele pe care preotul le iartă pe pământ sunt iertate și în ceruri! Este, oare, o milă mai mare decât aceasta? Nici noi nu am crede că acestea sunt cu putință, dacă nu ni s-ar fi zis de către cel ce nici un „păcat n-a făcut, nici s-a aflat vicleșug în gura Lui.” /I Pet. 2:22/
Păcatul este un mare rău, cu urmări adânci, greu de socotit – muncile veșnice ale iadului! Iar leacul lui, rânduit de Iisus Hristos, este atât de simplu! Pare de neînchipuit!…
Așa cum Iisus Hristos le-a zis celor zece leproși: „Mergeți și vă arătați preoților,” /Lc. 17:14/ iar ei, mergând, s-au curățit, așa și nouă păcătoșilor ne spune, parcă: și voi sunteţi bolnavi de lepră duhovnicească. Nu vă temeți! Împliniți numai aceasta: Mergeți și vă arătați preoților.
De vom nesocoti dumnezeiasca milă, spuneți-mi, oare, cât de grele vor fi pedepsele pe care le vom suferi pentru că nu am lucrat, pentru mântuirea noastră, puținul care ne-a fost încredințat și este atât de ușor de săvârșit?
Sfânta Scriptură ne istorisește cum Neeman, căpetenia oștirii Siriene, suferea de lepră. Auzind el că în ținutul lui Israil se află un proroc al lui Dumnezeu, Elisei, care îl poate tămădui, a venit la acesta, însoțit de slugi și cu daruri multe, oprindu-se în fața ușilor lui. Prorocul cel sfânt nu i-a ieșit în întâmpinare, ci și-a trimis slujitorul să-i zică: „Mergi de te spală în Iordan de șapte ori, și se va însănătoși trupul tău, și se va curăți.” Neeman, însă, auzind cuvintele acestea, s-a mâniat, spunând: „Iată, ziceam că prorocul acesta va ieși la mine și va sta, și va chema numele Domnului Dumnezeului său, și va pune mâna sa preste loc, și va vindeca lepra. Iar el mă trimite să mă scald în apa Iordanului! Au doar nu sunt ape mai bune în Siria?” și s-a dus mânios. Dar slugile lui, apropiindu-se, i-au zis: „Stăpâne, de ți-ar fi grăit ție prorocul un cuvânt mare, au doar nu l-ai fi făcut? Iar acum ți-a zis doar să te speli. Oare nu vei putea plini un lucru atât de lesnicios?” /IV Împ. 5:1-14/
Neeman și-a ascultat slugile, s-a afundat de șapte ori în Iordan – şi trupul i s-a curățit și i s-a înnoit precum cel al unui prunc. Ce boală grea este lepra! și cât de ușor a tămăduit-o proorocul lui Dumnezeu! Oare nu tot la fel de ușor se vindecă și cea mai grea dintre boli – păcatul? Afundă-te în valurile cele adânci ale pocăinței și harul lui Dumnezeu te va curăți de toate păcatele! Vei ieși din baia duhovnicească a Tainei Sfintei Spovedanii cu sufletul curat și înnoit precum cel al unui prunc!
Păcatul l-a făcut pe cel dintâi dintre arhangheli, Lucifer, să cadă din ceruri! Păcatul i-a gonit pe Adam și Eva din Rai! Păcatul a adus peste lume potopul! Acest păcat se pregătește să ne despartă și pe noi de Dumnezeu, pentru veșnicie, și să ne arunce în bezna iadului.
Dacă Dumnezeu ne-ar cere să împărțim toată averea noastră săracilor, dacă El ne-ar cere să postim toată viața noastră sau să ne lepădăm o dată pentru totdeauna de lucrurile și mângâierile pământești, pentru a ne răscumpăra păcatele și pentru a ne izbăvi de cumplitele lor urmări – chiar și în aceste împrejurări ar trebui să le împlinim pe toate, numai ca să scăpăm de muncile cele veșnice ale iadului, către care ne împinge păcatul. Iar acum priviți ce mântuire ușoară ne-a gătit Dumnezeu: „Duceți-vă, și vă arătați preoților! Mărturisiți-vă păcatele înaintea lor! Pocăiți-vă din tot sufletul și vă veți slobozi din lanțurile păcatului!”
Ce om cu mintea întreagă ar mai nesocoti, după toate acestea, Spovedania? Ne putem mântui sufletele doar în două feluri: fie fără să păcătuim deloc, fie pocăindu-ne pentru păcate. Cum însă între oameni nu este nici unul fără de păcat, dacă vrem să ne împăcăm cu Dumnezeu, cu cel pe care-l nesocotim prin încălcarea în fiecare zi a voii sale celei sfinte, nu ne rămâne decât să ne pocăim neprefăcut și curat. Altfel nu vom putea vedea chipul lui Dumnezeu, căci în luminata Cetate cerească nu va intra nimic necurat.
Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania