Întrebare: Lucrez cu publicul la serviciu. Deşi mă străduiesc să mulţumesc pe fiecare, observ că în loc sa plece mulţumit, fiecare se arată nemulţumit. Adeseori îmi face pe nedrept scandal.
Răspuns: Omul care nu s-a Spovedit şi Împărtăşit de mulţi ani nu este înconjurat de Îngeri. Pe el ajung să locuiască diavolii. Aceştia sar pe oamenii din jurul nostru şi îi neliniştesc. Astfel colegii de serviciu ajung de ne fac scandal pe nedrept. Persoanele pentru care lucrezi în cazul în care lucrezi cu publicul, sunt neliniştite şi fac scandal pe nedrept. Ei fac aceasta pentru ca aşa îi mână satana.
Deci aşa lucrează satana: Pe cei din jurul tău îi mână să păcătuiască pentru că îi fac să te acuze pe nedrept. Iar pe tine vrea să te împingă să faci fapte rele sub presiunea acuzaţiilor nedrepte repetate zilnic asupra ta. Vrea să devii certăreţ, să serveşti rău sau incorect lumea, vrea să urăşti pe toată lumea şi în special vrea să te facă să-l urăşti pe Dumnezeu sau să-l consideri nedrept. Ajungi să gândeşti: Eu i-am servit bine, corect, amabil, iar ei se poartă rău pe nedrept. Dacă sub bătaia pe care i-o dă satana în viaţa pământească omul se înrăieşte şi ajunge de urăşte pe toată lumea, face rău la toată lumea sau devine incorect, urăşte pe Dumnezeu.
Înseamnă că satana nu a lucrat în zadar. Satana a câştigat, omul s-a îndrăcit, adică a ajuns să facă şi el fapte drăceşti. Dacă omul îndură această bătaie, ca: nedreptăţi, pagube, boală, diverse încercări grele, şi rămâne bun, blând, iertător şi cu dragoste faţă de Dumnezeu, înseamnă că satana este cel care a pierdut. El s-a străduit, a lucrat, dar a pierdut. În jurul nostru vin Îngeri care ne apără de lucrarea celui rău. Cu cât suntem mai curăţiţi şi Sfinţiţi şi avem legătură mai intensă cu Dumnezeu prin rugăciuni, cu atât mai liniştită devine viaţa noastră.
Când trăiam departe de Dumnezeu, necazurile veneau peste noi fără încetare, treburile sporeau, tot timpul alergam obosiţi, pagubele nu încetau. Pentru orice lucru trebuia efort mare ca să-l obţinem fiindcă satana se opune dorinţelor noastre. Cei din jur ne necăjeau şi duceam o viaţă chinuită. Aşa este iadul, chin neîncetat, chin veşnic.
Preot Alexandru Argatu, Vă sfătuiește Arhimandritul Ilarion Argatu: Despre vrăji și farmece și lupta împotriva lor