A devenit mamă şi a venit vremea jertfei, a dragostei.
Mama ajunge să aibă mai multă dragoste şi jertfire de sine decât tatăl, deoarece tatălui nu i se dau multe ocazii ca să se jertfescă. Mama se chinuieşte, se osteneşte mai mult cu copiii, dar în acelaşi timp „se încarcă” de har prin grija faţă de ei. Dăruieşte continuu, de aceea şi primeşte mereu. Tatăl nu se chinuieşte atât de mult cu copiii, dar nici nu se „încarcă”, de aceea şi dragostea lui nu este ca cea a mamei.
Câte mame nu vin şi mă roagă cu lacrimi: „Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu!”. Ce agonie au, sărmanele! Însă puţin taţi îmi spun: „Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greşit!”. Chiar şi astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, îşi împingea copiii – opt avea – şi îi punea în şir ca să ia toţi binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut uşor lucrul acesta. Şi Rusia tot prin mame a fost salvată. Îmbrăţişarea tatălui este seacă atunci când nu are harul lui Dumnezeu. În timp de sânul mamei, chiar şi atunci când nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său.
Extras din Paisie Aghioritul – Viaţa de familie, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 84-85
Perioada de după naştere
În această perioadă, un factor important îl reprezintă alăptatul (thēlasmos). După Sfântul Paisie, în momentul în care mama îşi alăptează pruncul la sân, acesta nu se hrăneşte doar cu lapte, ci şi cu „dragoste, afecţiune, mângâiere, siguranţă, dobândind, astfel, un caracter puternic”8. Mama trebuie să-şi alăpteze copilul cât mai mult timp cu putinţă, deoarece, pe lângă beneficiile de ordin fizic care se răsfrâng asupra pruncului, se va consolida şi legătura dintre mamă şi copil. Alăptatul presupune şi apropierea fizică plină de afecţiune, apropiere de care are nevoie atât copilul, cât şi mama: „Bebeluşii au nevoie de îmbrăţişare, nu este corect ca mamele să îi ţină în pătuţuri şi să le dea o sticluţă din care să mănânce. Copii vor căldura din braţele mamei, vor chiar să şi doarmă lângă ea, tocmai ca să simtă afecţiunea ei, îmbrăţişarea ei, căldura ei”9. Copilul care primeşte afecţiune, va fi capabil şi el să ofere afecţiune atunci când va fi mare şi când va deveni la rândul său părinte.
De asemenea, şi felul în care se raportează tatăl la această realitate are un rol important. Dacă ambii părinţi au o stare duhovnicească bună, se roagă, postesc, se spovedesc şi se împărtăşesc, „copilaşul se va naşte sfinţit” şi va fi de folos nu numai familiei, ci şi Bisericii şi întregii societăţi10.
În contextul actual, mamele nu mai sunt încurajate să nască în mod natural şi nici măcar să alăpteze (bineînţeles, nu ne referim aici la cazurile de urgenţă majoră în care este nevoie de intervenţie chirurgicală). Predominant, tinerele mame aleg intervenţia chirurgicală pentru a naşte sau produsele substitutive laptelui matern, din motive neîntemeiate, fără să existe o situaţie reală care să solicite astfel de practici. În urma acestor fapte, copilul, dar şi mama, vor avea de suferit din punct de vedere psiho-somatic.
Cătălin Dobri
Extras din „Relevanţa educaţiei creştine în societatea actuală conform gândirii Sfântului Paisie Aghioritul.”