Într-una dintre vizitele mele la Părintele, mi-am amintit şi i-am pomenit un fragment din cuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciune: „Aşa cum rugăciunile făcute noaptea de Apostolii Pavel şi Sila au deschis porţile temniţei, tot aşa şi rugăciunea făcută noaptea de către creştini poate deschide porţile Cerurilor”. Bătrânul s-a bucurat mult când a auzit acestea.
‒ Foarte frumos, mi-a spus vesel. Unde ai găsit fragmentul? Să-l copiezi şi să mi-l aduci şi mie în întregime. Aşa este, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa se întâmplă la rugăciunile de noapte. Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă ca să adormi la loc, ci să te ridici, să îngenunchezi în faţa lui Hristos răstignit şi a sfinţilor Săi şi să te rogi cu smerenie şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi. Vei afla mare ajutor. Să te duci şi la privegheri.
Părintele nu mi-a zis nimic despre el, dar, din ce am aflat de la un restrâns cerc de apropiaţi ai săi, chiar dacă nu citise acea Omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur, o punea în practică în fiecare noapte. Ba mai mult, făcuse înţelegere cu mulţi dintre fiii săi duhovniceşti să se roage împreună, la anumite ore, în fiecare seară. Această comuniune în rugăciune dintre Părinte şi fiii duhovniceşti îi unea, în chip tainic, cu Hristos, şi între ei, şi le era de mare ajutor în viaţă.
(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 382-383)
Prin rugăciune, sufletul nu oboseşte ci se odihneşte când grăieşte cu Dumnezeu
Cel care simte păcătoşenia lui şi suspină din adâncul sufletului său este mai presus decât cel care poate să învieze morţii, sau decât cel care poate să folosească întreaga lume cu învăţătura lui. Prin rugăciune, sufletul nu oboseşte ci se odihneşte când grăieşte cu Dumnezeu. Acest lucru este în firea lui: să se afle lângă Dumnezeu.
Ca să ne rugăm cu inima pentru semenul nostru trebuie să-l iubim şi să-l compătimim. Să ieşim încetul cu încetul din egoismul noastru, şi să începem să-i iubim şi să suferim împreună cu semenii noştri, dacă dorim ca rugăciunea noastră să fie din inimă. Să facem din durerea lor durerea noastră!
Mişcă continuu mătăniile, ca „maşina să meargă”, să se pună în mişcare „mecanismele” duhovniceşti, inima să lucreze de una singură. Mătania aruncă „gloanţe” duhovniceşti de fiecare dată când zici rugăciunea. Este ca şi cum ai trage în diavol şi el nu se apropie.
Somnul foloseşte mult trupului după apusul soarelui. Dar şi privegherea după apusul soarelui foloseşte mult sufletului. Rugăciunea de noapte ajută mult şi este mai folositoare pentru creşterea noastră duhovnicească, aşa cum ploaia liniştită de noapte foloseşte mult creşterii plantelor.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, p. 41)
Semnul că rugăciunea a fost bine primită este mângâierea dumnezeiască…
Iisus este dulce, iar celui care îşi varsă amărăciunea durerii înaintea Lui, aceasta i se preface în sirop dulce.
Vrei ca rugăciunea ta să se facă din inimă şi să fie bine primită înaintea lui Dumnezeu? Să simţi durerea semenului tău ca şi cum ar fi a ta. Chiar şi numai un suspin din inimă pentru aproapele tău aduce rezultate minunate. Semnul că rugăciunea a fost bine primită este mângâierea dumnezeiască ce o simte omul după acea rugăciune.
Rugăciunea de noapte ajută mult cu liniştea ei şi este mai eficace şi pentru sporirea noastră duhovnicească, precum ploaia liniştită de noapte ajută mult la dezvoltarea plantelor.
Mult ajută trupului somnul de după apusul soarelui. Dar şi privegherea de după apusul soarelui mult ajută sufletul prin rugăciunea făcută cu umilinţă.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Părinţi Aghioriţi Flori din Grădina Maicii Domnului, Editura Evanghelismos, 2004, pp. 159-160)