Mare ispită! Mulţi credincioşi cred că vindecarea vine prin consumarea untdelemnului şi a făinei binecuvântate la Sfântul Maslu! Acesta este, de fapt, adevărul gol-goluț:
Mulţi credincioşi au tendinţa să creadă că vindecarea vine prin consumarea propriu-zisă a untdelemnului şi a făinei binecuvântate la Sfântul Maslu
Preocuparea pentru alinarea şi vindecarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti ale credincioşilor s-a aflat din cele mai vechi timpuri în centrul lucrării pastorale a Bisericii noastre. După cum spune Sfânta Scriptură, „nimeni nu este fără de păcat chiar dacă viaţa lui pe acest pământ ar fi de numai o zi” (Iov 14, 4), nu există niciun om care să nu sufere de o boală trupească sau sufletească. Pentru vindecarea acestor boli, Biserica a rânduit Sfânta Taină a Maslului, o slujbă care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit în numele Domnului, aduce bolnavului alinare sau vindecare, potrivit credinţei lui.
Untdelemnul care constituie materia Tainei Sfântului Maslu este un simbol al îndurării divine şi totodată un medicament, un mijloc de însănătoşire, întrebuinţat în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri.
Untdelemnul de la Sfântul Maslu, fiind binecuvântat de preoţi cu invocarea lui Dumnezeu, este impregnat de harul dumnezeiesc al Sfântului Duh, ca şi apa Botezului. El are puterea de a curăţi sufletul prin iertarea păcatelor şi a tămădui trupul prin izgonirea bolilor, împărtăşind mila şi îndurarea lui Dumnezeu. De aceea, untdelemnul rămas de la Maslu, ca şi făina binecuvântată în cadrul slujbei, trebuie păstrate cu cinste, în loc curat şi ales.
Untdelemnul se poate pune să ardă în candele, fie în casă, fie în biserică, şi poate fi întrebuinţat şi la miruit. În unele părţi, din făina binecuvântată se fac prescuri pentru Sfânta Liturghie. Beţişoarele folosite pentru ungere se adună şi se îngroapă ori se ard, aruncându-se cenuşa în loc curat.
În anumite zone ale ţării este obiceiul ca, din făina şi din untdelemnul binecuvântat la Sfântul, să se facă pâinişoare care se dau bolnavului spre a fi mâncate. De asemenea, bolnavului se dă să guste din untdelemnul sfinţit îndată după Sfânta Împărtăşanie, apoi restul e folosit în mâncarea care se pregăteşte pentru el. Un alt obicei frumos este întâlnit în zona Moldovei, în Vinerea Patimilor: cei care ajunează în această zi pregătesc o turtă, făcută din făina binecuvântată la Sfântul Maslu şi agheasmă, pe care o consumă când îşi încheie ajunarea.
Mulţi credincioşi au tendinţa să creadă că vindecarea vine prin consumarea propriu-zisă a untdelemnului şi a făinei binecuvântate, trebuie reţinut faptul că alinarea sau vindecarea vin prin ajutorul şi mila lui Dumnezeu, şi nu prin untdelemnul sfinţit, ca printr-un element magic.
(ziarullumina.ro)
***
Ce este taina Sfântului Maslu ?
Taina Sfântului Maslu, este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, dăruindu-le harul tămăduirii, al iertării păcatelor prin ungerea cu untdelemn sfinţit însoţită de rugăciunea preoţilor.
Cauzele deprimării şi descurajării oamenilor de multe ori sunt bolile, iar acestea nu pot fi învinse numai cu mijloace omeneşti şi mai mult decât atât, unele boli nu sunt altceva decât o consecinţă a propriilor noastre păcate. Poate ne întrebăm cum întăreşte sau dacă vindecă Dumnezeu pe cei bolnavi şi cum anume? Dumnezeu îşi manifestă iubirea şi mila Sa faţă de cei suferinzi prin Taina Sfântului Maslu, de aceea în toate rugăciunile slujbei se invocă mila lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este în aceste rugăciuni Doctorul Cel plin de milă.
Taina Sfântului Maslu, este slujba prin care Biserica se roagă pentru cei bolnavi, dăruindu-le harul tămăduirii, al iertării păcatelor prin ungerea cu untdelemn sfinţit însoţită de rugăciunea preoţilor (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, „Dogmatică”, vol III).
Denumirea de maslu este de origine slavă: „maslo” care înseamnă „untdelemn”, dar se mai foloseşte denumirea de „eleoungere” – „ungere cu untdelemn”.
Epistola Sfântului Apostol Iacob este cea care atestă originea practică a Tainei Sfântului Maslu, atunci când Apostolul vorbeşte de vindecarea celor bolnavi prin „rugăciunea credinţei”: „De este cineva bolnav să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi-l va ridica pe el Domnul, iar de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iac.5, 15). Înţelegem prin aceste cuvinte că vindecarea bolnavului constă în credinţa sa în Dumnezeu, unită cu rugăciunea preoţilor şi chiar faptul că bolnavul cheamă preoţii să se roage pentru el implică credinţa lui în lucrarea lui Dumnezeu, „Doctorul sufletelor și al trupurilor”, prin aceasta făcând-o lucrare a Harului lui Dumnezeu cu scopul de a-l vindeca (sufletește și trupește) și întări pe om.
(Doxologia.ro)