Nu poţi să nu iei copilul de la şcoală şi să nu-l întrebi :”Ce-ai făcut la şcoală azi? Ce teme ai pentru mâine? Vrei un sandviş?…”Dacă îl iei de la şcoală şi te îngrijeşti până a doua zi, darmite de la zorii viţeii lui până la zorii vieţii veşnice, oare cum trebuie să te îngrijeşti de el?
Năşitul la noi, la botez, ca şi la nuntă, a devenit o chestiune de card, nu de cord! Când va va redeveni o chestiune de inimă, lucrurile se vor reaşeza de la sine. Năşitul e o chestiune de împreună moarte şi împreună înviere. Dacă în vinele tale nu curge ceva din dragostea celuilalt, năşitul este o chestiune de formă.
Ce cred că se cuvine aici să mai adăugăm este faptul că naşul este naş doar pentru faptul că a luat copilul din apă, l-a ţinut în cârpă şi l-a dat la popă! Naşul este cel care-l însoţeşte pe om în toată viaţa lui de naş. Al meu, de exemplu, este adormit întru Domnul la 1 aprile 1990, cea mai nenorocită păcăleală din viaţa mea. Nu este clipă în viaţa mea în care să nu-mi aduc aminte de preţiozitatea cu care mă înconjura, fără să-mi vorbească neapărat de Evanghelie. Însă, prin moralitatea lui, prin felul de a-şi trăi viaţa în sufletul lui cald ca o pită, prin frumuseţea locurilor prin care m-a purtat în copilărie, nu pot să nu-mi aduc ainte că el e naşul meu. Identitatea lui cu copilăria fericită mă umple de lacrimi până azi.Spuneţi-ne ce condiţii obligatorii trebuie să îndeplinească un naş.
În Molitfenic ni se dau câteva îndrumări foarte interesante, care vin din învăşătura de credinţă a Bisericii, dar mai cu seamă din Sfântul Simion, arhiepiscopul Tesalonicului. „Se cuvine ca naşul celui ce se botează să fie ortodox şi cucernic…” „
Trebuie să luăm bine seama a face naşi pe creştinii ortodocşi şi, pe scurt, cunoscători ai credinţei. Căci eu am auzit lucruri foarte grave şi fără socotinţă, că unii fac naşi ai copiilor lor pe hulitorii, pe vrăjmaşii credinţei, pe cei fără de Dumnezeu şi pe eretici, pentru pricini omeneşti, nădăjduind de la ei ceva din cele omeneşti.
Unii ca aceştia şi taina o leapădă şi pe copii lor nu-i luminează, ci mai mult îi întunecă. Iar preotul care slujeşte se face părtaş celor depărtaţi de Dumnezeu. Căci cum ar putea să înveţe dreapta credinţă cel ce huleşte pe Dumnezeu, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios?
Precum scrie, cel ce face unele ca acestea osândit este!”
Extras din Pr.Constantin Necula, Porţile Cerului Editura: Agnos 2013. p.57-58, 65
Au dreptul părinţii să atenţioneze naşul dacă întâlnirile acestuia cu finul sunt prea rare?
Aceasta depinde de fiecare situaţie în parte. Dacă este vorba de o imposibilitate obiectivă, legată de distanţa dintre naș şi fin, de greutăţile profesionale ale unora dintre adulţi sau de alte motive, naşul ar trebui mai degrabă să fie rugat să facă rugăciuni pentru finul său. Dacă acesta este, într-adevăr, un om foarte ocupat (…), atunci, indiferent de insistenţa părinţilor, el nu se va putea întâlni mai des cu finul.
Dar dacă naşul este doar comod şi se leneveşte în a-şi respecta obligaţiile faţă de fin, atunci cel care are autoritate duhovnicească în faţa lui ar trebui să-i amintească faptul că e păcat să nu porţi grijă de fin şi că pentru aceasta va fi tras la răspundere în faţa dreptului Judecător. Biserica spune că fiecare dintre noi va fi întrebat de finii pentru care a mărturisit dreapta credinţa la Taina Botezului şi şi-a asumat responsabilitatea ajutării părinţilor în creşterea finilor.
Dar altfel e atunci când naşa nu a fost lăsată să comunice cu copilul, ea neputând fi atunci considerată vinovată de îndepărtarea acestuia de Biserică. Condamnabilă este şi naşa care, botezând pe cineva dintr-o familie neîmbisericită, nu şi-a dat silinţa să întreprindă ceva pentru a face ceea ce nu au făcut părinţii copilului, în puţina lor credinţă.
(Preot Maxim Kozlov, Familia – ultimul bastion: răspunsuri la întrebări ale tinerilor, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti, Editura Sophia, București, 2009, p. 186)