Am găsit undeva următoarea povestire a unui ascet de demult: „Mult m-am trudit şi am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce îmi rămâne, de obicei, împart totul la săraci. Însă odată mi-a venit următorul gând: „Ce se va întâmpla când voi îmbătrâni şi mă voi îmbolnăvi? Cine mă va ajuta şi mă va adăposti atunci? Cu ce voi trăi?”. M-am tot gândit aşa şi am început să pun bani de-o parte pentru „zile negre”, la început câte puţin din ostenelile mele, iar apoi tot mai mult, astfel încât am încetat cu totul să-i ajut pe ceilalţi, precum făceam înainte.
Cu timpul mi s-a adunat un stoc destul de mare pentru „zile negre”. Şi ce s-a întâmplat? Cum am gândit, aşa s-a şi întâmplat: „zilele mele negre” au venit. Mi s-a deschis o rană cumplită la picior şi nu am mai putut lucra. A trebuit să stau la pat şi să caut ajutor la doctori. Dar mi-am tratat boala atât de mult, încât toţi banii i-am cheltuit, iar ajutor nu am primit. În cele din urmă doctorii mi-au spus: „Trebuie să-ţi amputăm piciorul bolnav, căci altfel vei muri”. Nu aveam ce să fac şi am hotărât să mă lipsesc de picior, numai să rămân viu.
Între timp, în timpul unei nopţi m-am răzgândit. Mi-am amintit viaţa mea, de munca dinainte, când nu aveam niciun necaz, ci doar mă bucuram că din ostenelile mele le dădeam ajutor celor nevoiaşi, iar de mine parcă şi uitam, şi am început să-I cer lui Dumnezeu ajutor, căindu-mă pentru faptul că mi-am strâns avere şi am nădăjduit ca prin bani să mă izbăvesc de orice năpastă. Şi, iată, mi se arată îngerul lui Dumnezeu şi îmi spune: „Unde sunt, aşadar, banii pe care ţi i-ai adunat pentru „zile negre”? Eu am izbucnit în plâns. „Am greşit – i-am spus Doamne, iartă-mă, de acum nu voi mai face acest lucru!”. Atunci îngerul Domnului s-a atins de piciorul meu bolnav şi dintr-o dată mi-a trecut toată durerea. De atunci am început să socotesc că este păcat să adun bani pentru „zile negre”. Pentru ce îmi trebuie bani când Domnul însuşi Se îngrijeşte de mine?”.
Vă nelinişteşte situaţia exterioară şi cea prezentă şi, mai ales, cea viitoare, nu atât pentru dumneavoastră, cât pentru familie. Dezvăluiţi-I Domnului durerea pe care o aveţi. Şi rugaţi-vă să orânduiască după voia Lui cea sfântă.
Familia dumneavoastră, oare, nu este a lui Dumnezeu? Şi nu are El grijă de ea aşa cum are de toţi? A vă ruga, dar, pentru aceasta nu este niciun păcat… Cine ne-a învăţat să cerem în rugăciune: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi nu se întristează când cerem şi celelalte lucruri ale vieţii, lăsându-le, totuşi, pe toate în voia Lui cea sfântă. Familia este crucea vieţii capului ei! Răbdaţi, supunându-vă Domnului şi, făcând tot ce ţine de dumneavoastră, lăsaţi totul în voia lui Dumnezeu.
Există și alte feluri de milostenie duhovnicească. De exemplu îl ajut pe un om care nu poate să lucreze sau să se slujească. Există atâția bolnavi, atâția frați de-ai noștri care au nevoie de ajutor. Toți sunt chinuiți de gânduri, de probleme psihologice și toți au nevoie de un cuvânt bun, de un cuvânt de mângâiere. Îi cercetez pe cei întemnițați, pe bolnavi, pe cei aflați în suferință, pe bătrâni. Îl duc pe un păcătos la spovedanie și acolo i se iartă păcatele și se face vrednic de viața veșnică. Aduc pacea între doi soți care sunt în primejdie să se despartă și astfel rămân împreună. Ajut pe cineva să facă o faptă de milostenie. Iar mai presus de toate acestea, milostenie duhovnicească este rugăciunea pe care o facem pentru toți acești frați ai noștri și mai ales pentru vrăjmașii noștri.
Sfântul Teofan Zăvorâtul
Sursa: ”Sfaturi înțelepte”, Ed. Cartea Ortodoxă, pag. 174-175