Să se căsătorească oamenii, dar nu pentru instincte sau pentru alte interese. Să se căsătorească cu gândul să cucerească cu orice chip Împărăţia lui Dumnezeu împreună! O îndemnare continuă unul pentru altul, ca să se poată mântui.
Plăcerile sunt consecinţe ale căsătoriei, nu sunt scopuri. Scopul este tot mântuirea. Este o mare greşeală să te căsătoreşti numai pentru plăcere. Aceasta se termină repede. O lună de miere şi apoi o viaţă de amar!
Este o mare greşeală! Trebuie să vă gândiţi puţin, şi unul, şi altul: „Ne căsătorim ca să ne mântuim împreună!”. Este mai greu, fără discuţie, decât dacă te duci la mănăstire.
Credeti ca fiecare om are o jumatate a lui?
Asta este o expresie care mie nu mi-a placut. Nu e o jumatate a ta, ci un tot al tau; tu esti tot, ea e tot. Nu exista grad de rudenie intre sot si sotie, pentru ca ei sunt una.
Dumneavoastra ati vazut steaua lui David, evreiasca: sunt doua triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e facuta de David, care era omul lui Dumnezeu, si ea reprezinta fiinta omeneasca, care are calitatea calitatilor in creatia lui Dumnezeu: chip si asemanare cu El. Si de aceea l-a facut pe om intai ca un triunghi echilateral, cu baza in sus, pentru ca omul e tare in putere, apoi un triunghi echilateral cu baza in jos, care simbolizeaza femeia.
Nu exista „jumatatea mea”. E o expresie spusa la un pahar de vin; la o sticla de vin, pardon! ca sa nu zic la un butoi chiar.
Sursa: Ne vorbește Părintele Arsenie, ediția a II-a, volumul al II-lea, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători Neamț, 2010, p. 68.
Cum se cuvine sa se pregateasca tinerii pentru casatorie ?
Cea mai buna pregatire a tinerilor pentru viata si casatorie este cresterea lor ” in frica si certarea Domnului ” , precum ne invata pe noi vasul alegerii si gura lui Hristos, marele Apostol Pavel. Mai intai se cere tinerilor sa cunoasca pe scurt invatatura de credinta ortodoxa. Sa stie Crezul pe de rost si alte rugaciuni de nevoie, sa aiba duhovnici buni, sa citeasca Sfanta Scriptura si mai ales Noul Testament, Catehismul Ortodox si alte carti de folos sufletesc. De asemenea, sunt datori sa traiasca in feciorie pana la cununia religioasa si sa se sileasca a lucra dupa putere toate faptele bune, mai ales rugaciunea, mergerea regulata la Biserica, postul, milostenia, viata curata, ascultarea de parinti si spovedania in cele patru posturi.
Iata cum se cuvine sa se pregateasca orice tanar pentru a pasi in viata si pentru casatorie. Sa ne gandim ca nunta este cea mai veche Taina a Bisericii, intemeiata de Dumnezeu inca din rai. Ea sta la temelia familiei, a lumii intregi. Taria familiei depinde si de respectarea principiilor morale ale Bisericii noastre. Tinerii trebuie pregatiti pentru viata de familie inca din copilarie. Preotul, nasul de botez si parintii au in viata tinerilor cel mai mare rol si raspundere.
Ce pacat savarsesc cei ce traiesc fara cununie religioasa si au copii ? Ce trebuie sa faca ei spre a se mantui ?
In afara de cerintele fizice, omul are in plus necesitati si datorii superioare, sufletesti, si deci are nevoie in casnicie si de binecuvantarea lui Dumnezeu, adica de cununia religioasa. Cei ce traiesc fara aceasta cununie nu li se pot primi darurile si pomelnicele la Sfantul Altar si nu pot fi nasi, nici la cununie, nici la botez. Ei nu se pot mantui decat daca se cununa la biserica facand si un canon de cativa ani oprire de la Sfintele Taine ( Dupa pravila bisericeasca de Arhim. Nicodim Sachelarie ) .
Sinodul I Ecumenic, in canonul 3 si VI Ecumenic, in canonul 5, opresc cu desavarsire pe clericii de orice grad sa aiba vreo femeie ingrijitoare la casele lor, ” afara de mama, sora sau matusa, sau pe alte persoane care nu pot fi banuite de legatuua de concubinaj ” … ” Iar daca cineva ar calca cele hotarate de noi sa se cateriseasca. Aceasta sa respecte si cei casatoriti, avand grija de curatenia lor morala ” . Vezi, deci, ce grija au avut Sfintii Parinti sa pastreze viata morala in Biserica lui Hristos si cu cata tarie au luptat impotriva smintelii si a cumplitului pacat al desfranarii !
Părintele Cleopa Ilie