„In vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, ingenunchind inaintea Lui si zicandu-I: Doamne, miluieste pe fiul meu, ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai, insa ei n-au putut sa-l vindece.
Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi mai suferi? Aduceti-l aici la Mine. Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela.
Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a raspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de diavoli nu iese decat numai cu rugaciune si cu post. Pe cand strabateau ei Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor si-L vor omori, dar a treia zi va invia.” (Matei 17, 14-23)
Sfanta Evanghelie din Duminica a X-a dupa Rusalii ne prezinta vindecarea unui lunatic sau epileptic, a unui copil care nu-si mai putea da seama de ceea ce face, unde merge sau ce se intampla cu el. Copilul lunatic din Evanghelia de astazi este un om care adesea isi pierde controlul, „adesea cade in foc si adesea in apa” – se spune in Evanghelie. Multa patimire a fiului devine ingrijorare si suferinta permanenta pentru tatal sau, care, cu durere in suflet si multa smerenie, aduce pe fiul sau bolnav la Iisus, ingenuncheaza inaintea Lui si Ii cere ca sa-l vindece, intrucat ucenicii Lui n-au reusit sa scoata demonul din copilul lunatic sau epileptic. Evanghelia ne arata faptul ca, desi Mantuitorul Iisus Hristos mustra necredinta poporului si putina credinta a ucenicilor Sai, totusi are multa mila sau compasiune fata de copilul lunatic sau epileptic care se afla in suferinta.
In primul rand, vedem ca acest copil este vindecat de Iisus nu la cererea sa personala, intrucat el nu mai era in stare sa exprime verbal suferinta sa si nici nu era in stare sa ceara ajutor pentru sine, ci tatal lui se roaga Mantuitorului Iisus Hristos pentru vindecarea sa. Intelegem asadar cat de folositoare este rugaciunea altora pentru noi, cand noi nu ne mai putem ruga sau nu stim sa ne rugam cum trebuie pentru noi insine.
In al doilea rand, vedem ca acest tata indurerat, care traia el insusi suferinta fiului sau bolnav, incercase deja pe langa ucenicii Mantuitorului sa obtina vindecarea fiului sau, dar a constatat cu intristare ca ei nu pot sa-l vindece. De aceea a venit la Iisus ca sa-I ceara vindecarea fiului sau. Mantuitorul arata din ce cauza ucenicii Sai n-au reusit sa-l vindece pe copil, si anume putina sau insuficienta lor credinta.
Desigur, ucenicii aveau o anumita credinta, dar ea nu era suficient de puternica, nu era suficient de fierbinte, incat demonul care chinuia pe copilul lunatic sa se teama de cuvantul ucenicilor lui Iisus si sa-l elibereze pe copilul posedat. Din citirea Evangheliei se constata ca Mantuitorul Iisus Hristos este oarecum suparat din cauza starii spirituale negative a oamenilor care se adunasera in jurul Sau: „O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi?” (Matei 17, 17). Aceasta mustrare sau acest repros arata nemultumirea Mantuitorului Iisus Hristos cand constata necredinta oamenilor sau putina lor credinta, chiar si atunci cand ei trec prin incercari dificile.
Foarte adesea, incercarile care apar in viata noastra, cum ar fi boala sau necazurile, sunt permise de Dumnezeu mai ales pentru a ne trezi din indiferenta, din superficialitate spirituala, spre a dobandi o credinta mai puternica, mai fierbinte, mai vie. Chiar si cand mustra pe cineva dintre oameni, Mantuitorul il iubeste, incat mustrarea Sa este iubire care responsabilizeaza pe om, care trezeste spiritual pe cel indiferent si insensibil. Desi este suparat pe oamenii necredinciosi, Hristos Domnul ajuta totusi pe cei suferinzi. De aceea, indata zice, referitor la copilul lunatic: „Aduceti-l aici la Mine” (Matei 17, 17). Apoi Mantuitorul Iisus Hristos a certat demonul care se afla in copilul lunatic, iar demonul a iesit indata din copil, pentru ca nu mai putea sa stapaneasca peste el dupa ce a fost alungat de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni, Domnul si Judecatorul puterilor netrupesti.
Evanghelia ne relateaza ca sarmanul copil lunatic s-a vindecat „din ceasul acela”, deci nu dupa o anumita vreme, ci in clipa in care Mantuitorul Iisus Hristos a certat demonul si l-a alungat din copil. Ucenicii lui Iisus, vazand aceasta vindecare minunata pe care El a savarsit-o, iar ei n-au putut sa o faca, L-au intrebat zicand: De ce noi n-am putut scoate demonul acesta din copilul lunatic? (Matei 17, 19), iar Mantuitorul le-a raspuns: „din pricina necredintei voastre”, sau in alta traducere: „pentru putina voastra credinta” (Matei 17, 20). Apoi a mai adaugat ceva, si anume ca „acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post”. Iisus spune ucenicilor Sai ca nu au putut scoate demonul din copilul lunatic sau epileptic intrucat au putina sau slaba credinta.
Ucenicii aveau putina credinta si pentru ca nu primisera inca plinatatea Duhului Sfant. La Cincizecime insa, Duhul Sfant pogoara peste ei, iar ei devin plini de puterea sau de harul lui Dumnezeu. Astfel, prin vindecarile lor ulterioare, ucenicii lui Iisus arata ca s-au intarit mult in credinta si au primit puterea Duhului Sfant, singura putere care alunga duhurile rele. Prin urmare, Evanghelia de astazi ne invata ca totdeauna credinta trebuie cultivata, intarita si aprofundata, prin rugaciune si post, astfel incat credinta sa nu ramana o simpla convingere intelectuala, ci sa devina legatura vie a omului cu Dumnezeu Cel nevazut, Care prin harul Sau este foarte aproape de om cand acesta Ii cere ajutorul.
Totodata, aflam din cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos ca exista mai multe feluri de demoni, unii fiind mai rai si mai violenti decat altii, iar neamul de demoni chinuitor de oameni nu iese din om decat numai cu rugaciune si post. De ce, oare, Mantuitorul face precizarea aceasta, si anume ca pentru vindecare este nevoie de credinta, rugaciune si post? Pentru ca numai cand avem credinta puternica, rugaciune staruitoare si postire jertfelnica, adica daruire totala a noastra lui Dumnezeu, atunci si El Se daruieste noua deplin, adica primim in noi prezenta sfinteniei Sale si puterea harului Sau. Insa, daca omul nu are credinta puternica in Dumnezeu, el este ispitit sa creada ca demonii nu pot fi biruiti, ca boala nu poate fi vindecata, ca totul este fatalitate nefasta, fara nici o posibilitate de schimbare in bine a unei situatii rele.
Deci, pe de o parte, Mantuitorul vede putina credinta in multimea de oameni, iar pe de alta parte, vede multa suferinta in cei bolnavi adusi la El. Totusi, multa suferinta a omului diminueaza cand creste credinta lui si speranta de-a primi vindecare. Astfel, cand avem credinta puternica in Dumnezeu, nu mai suntem singuri, bazandu-ne doar pe propriile noastre puteri, ci suntem impreuna cu Dumnezeu, Care prin harul Sau este prezent in noi. Iar harul Lui in noi se intensifica prin credinta puternica, prin rugaciune staruitoare si postire jertfelnica. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu se schimba situatii care pareau neschimbabile si se vindeca boli care pareau incurabile. Cu cat ne rugam mai mult lui Dumnezeu, cu atat marturisim mai mult ca Dumnezeu este prezent in viata noastra, ca este atent sau sensibil la bucuriile si la suferintele noastre, ca este Tatal nostru Cel ceresc. Cu cat un copil se apropie mai mult de tatal sau si ii cere ceea ce are nevoie, cu atat arata ca tatal lui este prezent, iubitor, ajutator si luminator al vietii sale.
Numai prin rugaciune si post pot fi demonii alungati, pentru ca ei se tem numai de prezenta lui Dumnezeu in om, intrucat iubirea si sfintenia lui Dumnezeu contrasteaza mult cu rautatea si intunericul duhurilor necurate. Iata de ce este necesar sa inmultim si sa cultivam rugaciunea noastra, ca ea sa devina, dintr-o rugaciune adesea formala si superficiala, o rugaciune fierbinte si staruitoare, care incalzeste inima, lumineaza mintea si pacifica simtirile prin harul lui Dumnezeu primit in rugaciune. De asemenea, trebuie sa postim mai ales hranindu-ne in primul rand cu prezenta iubitoare a lui Hristos prin citirea Sfintei Scripturi, a Scrierilor si Vietilor Sfintilor, prin impartasirea cu Sfintele Taine si prin savarsirea faptelor bune. Daca postim de bucate materiale si nu ne hranim mai intens cu hrana spirituala, postul nostru nu este roditor de virtuti spirituale, iar daca postim si nu facem milostenie spirituala sau materiala, postul este incomplet. Dar rugaciunea unita cu postul deplin poarta tainic in ea puterea Crucii si bucuria Invierii lui Hristos, intrucat postul adevarat este o daruire de sine libera lui Dumnezeu, o jertfa sau ofranda duhovniceasca adusa Lui. La randul Sau, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se daruieste celor rugatori si postitori, adica le raspunde cu iubirea Lui jertfelnica, pentru ca El i-a iubit pe oameni mai intai si S-a daruit pe Sine pentru viata lumii prin Rastignirea si Invierea Sa.
Cand Iisus Mantuitorul aude ca ucenicii Sai nu l-au putut vindeca pe copilul lunatic sau epileptic, El constata mai intai necredinta multimilor de oameni care au pierdut simtul compasiunii si al comuniunii, asteptand adesea minuni spectaculoase, oarecum magice si exterioare, care le fascineaza privirea, dar nu le schimba trairea, care ii fac mai curiosi, dar nu mai credinciosi. Asadar, Mantuitorul cere oamenilor credinta vie, pentru ca El voieste ca, la vindecarile pe care le savarseste din iubirea Sa milostiva pentru insanatosirea bolnavilor, cei ce se afla in jurul bolnavilor sa nu fie pasivi, ci receptivi, sa nu fie spectatori, ci rugatori, avand credinta puternica si iubire milostiva fata de cei care se afla in suferinta si cauta vindecarea.
Chiar si in timpul nostru sunt unii oameni posedati de duhuri rele, oameni care nu se mai pot ruga pentru ei insisi. Prin urmare, este nevoie ca parintii acestora sau cei din jurul lor sa fie credinciosi si rugatori, milostivi si solidari. In acest sens, fericit este omul care are parinti, frati si prieteni credinciosi si rugatori. Acestia se vor ruga pentru el in ziua necazului sau, cand, bolnav fiind, el nu mai poate sa se roage suficient pentru sine insusi.
Foarte adesea, exista multi oameni care au nevoie si de rugaciunea altora pentru ei. De aceea, Biserica se roaga pentru bolnavi, pentru cei robiti, pentru tot sufletul necajit si intristat. Iar la rugaciunea Bisericii se adauga si unele institutii medicale in care stiinta si credinta se unesc si se completeaza, rugaciunea si priceperea medicala se impletesc, pentru ca harul rugaciunii poate lumina si ajuta, inspira si intari in lucrarea sa pe medicul credincios care devine mana vindecatoare a lui Hristos, „Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre”, alinand suferinta bolnavului cand acesta cere ajutorul lui Dumnezeu. In privinta aceasta, Biserica a invatat din multele vindecari minunate pe care Hristos – Capul Bisericii, le-a savarsit in lume, ca ea, Biserica, fiind trupul tainic al lui Hristos, are menirea sa vindece bolile si neputintele sufletesti si trupesti ale oamenilor.
De aceea, pe langa lucrarea ei liturgica pentru bolnavi savarsita prin Taina Sfantului Maslu sau Ungerea bolnavilor, rugaciunile de alungare a demonilor, pentru cei robiti de duhuri rele, Biserica a dezvoltat si o lucrare social-filantropica pentru bolnavi, infiintand institutii pentru ingrijirea bolnavilor. Astfel, ea a organizat bolnite, leprozerii, farmacii, cabinete medicale, centre medicale si spitale proprii pentru ca puterea vindecatoare a Mantuitorului sa se arate ca lucrare a iubirii Sale milostive in lume. Cu toate ca a mustrat pe contemporanii Sai pentru necredinta lor, Mantuitorul nu a diminuat insa cu nimic iubirea Lui milostiva pentru cei bolnavi. Ca atare, si noi, crestinii, trebuie sa devenim cat mai des „mainile iubirii lui Hristos”, care alina suferinta celor bolnavi, pentru a arata iubirea lui Hristos lucratoare in lume.
Sa ne rugam, asadar, Mantuitorului Iisus Hristos, „Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre”, sa ne daruiasca credinta puternica, rugaciune staruitoare si iubire milostiva, pentru a alina suferinta celor bolnavi, spre slava lui Dumnezeu si bucuria acestora. Amin!
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Sursa: ziarullumina.ro