Subiectul pe care vrem să-l abordăm în acest articol este unul foarte delicat și probabil suprinzător pentru unii dintre voi. Totuși e musai să-l discutăm pentru că identifică o problemă reală a tinerilor de astăzi.
Voi fetele poate vedeți o relație de iubire mult mai curat și frumos decât băieții, și de aceea viitoarea viață de familie v-o imaginați la fel de roz. Acest articol are ca scop să vă ajute să conștientizați o problemă care, nerezolvată, v-ar putea distruge familia de la rădăcină.
E foarte ușor să ne dăm seama că astăzi pornografia este un fenomen foarte răspândit în lume, prin intermediul internetului, și tinerii sunt primele victime. Studiile arată că primul contact al unui om cu imagini pornografice are loc la vârste foarte fragede de 6-7 ani. Asta înseamnă că din acel moment copilul începe să fie infectat mental și sufletește cu gânduri necurate legate de patimile trupești, deși îi sunt total neproprii la acea vârstă. Dezvoltându-se și înaintând în vârstă va deveni din ce în ce mai interesat de acest subiect, expunându-se un timp mai îndelungat vizonării materialelor pornografice.
Acele imagini îl vor stimula hormonal foarte puternic, acumulând o energie sexuală în trup de care va vrea să scape. Fiind prea mic de vârstă și neavând un partener sexual, va ajunge să se masturbeze, adică să se auto-excite până când va scăpa de tensiunea acumulată în trup. În acest fel copilul / adolescentul află ce este plăcerea sexuală și pe viitor va repeta acest proces pentru a atinge iarăși același nivel de plăcere pe care l-a experimentat mai înainte. Ușor ușor, repetând acest gest de auto-excitare va deveni dependent de masturbare și de materiale pornografice.
Masturbarea este o patimă mai răspândită printre băieți. Sunt și multe fete care săvârșesc acest păcat, însă datorită firii lor sensibile, aplecate spre tandrețe, ele sunt deobicei mai ferite. Fetele au și instinctul matern care le ajută să-și orienteze energia în alte direcții. Băieții în schimb sunt mai aprinși spre desfrânare, iar având o fire mai puțin sensibilă decât a fetelor sunt mai dornici de plăceri trupești.
Masturbarea este maladia secolului XXI, așa cum o consideră Virgiliu Gheorghe în cartea sa, o boală care crează dependență la fel de puternic asemenea drogurilor și alcoolului.
Foarte mulți băieți / adolescenți se masturbează și își încep viața sexuală foarte curând. Din acest motiv ajung la vârsta de 20 de ani cu o ”experiență sexuală” de cel puțin două-trei partenere și dependenți de masturbare de câțiva ani. De la vârsta de 23-25 de ani începe să apară și gândul căsătoriei iar până în 30 de ani, în marea lor majoritate, tinerii deveniți între timp bărbați se căsătoresc.
Aici intervine marea problemă: Ce viață vor avea bărbații în familie, în condițiile în care ei sunt dependenți de masturbare și au avut deja mai multe partenere în viața sexuală?
În primul rând ar trebuie să știți că masturbarea este „anticamera” adulterului. Asta ce înseamnă?
Înseamnă că un bărbat se auto-excită atunci când vede imagini cu femei goale. Deci masturbarea este un act sexual depersonalizat (fără apropierea și atingerea celuilalt partener) dar care la nivel mental se desfășoară parțial asemenea unui act sexual normal. Practic, așa cum spune și Mântuitorul Hristos în Evanghelie, simpla poftire mentală a unei femei ne face să săvârșim adulter, adică ne duce în postura de a consuma mental un act sexual, cu excitația fizică asemănătoare apropierii de o femeie.
Practic, un bărbat care se masturbează uitându-se la o femeie goală face sex cu ”ea” în mintea lui. Neîntemeindu-se sufletește aceste relații sexuale, bărbatul va avea nevoie de noutate, și va viziona alte și alte femei goale. Practic un dependent de masturbare, face în câțiva ani sex cu zeci și sute de femei virtuale… poate chiar mii, în funcție de intensitatea patimii lui.
Acum, gândiți-vă fetelor, ce se întâmplă cu un băiat cu care voi vă căsătoriți, el având la nivel mental contact sexual cu sute de femei?
Dacă vi se pare că un act sexual la nivel mental e puțin lucru, atunci vă doi descrie puțin lucrurile, ca să înțelegi la ce mă refer. Un bărbat dependent de masturbare a văzut la viața lui foarte mulți sâni goi, funduri goale, picioare desfăcute, a văzut ”n” poziții sexuale, ”n” locuri în care poți face sex, a văzut perversiuni, a văzut și învățat multe gesturi sexuale degradante pe care va încerca să le transpună în practică atunci când va avea ocazia.
Un dependent de masturbare este un om modelat (programat) mental de perversiunile pe care le-a văzut.
Ce învață un dependent de masturbare în toți acești ani? Vă voi spune imediat:
1. Învăță că plăcerea sexuală este TOTUL într-o relație, MAXIMUL din ceea ce înseamnă o relație de iubire, și nu contează mijloacele de a o dobândi (perversiuni, agresivitate, abuzuri, etc.) ci contează doar să ajungi să o guști. Din cauza acestei desensibilizări sufletești, el se va folosi de soția sa ca de un obiect de satisfacere a propriilor plăceri și nu se va raporta la ea ca la o persoană. Va face totul ca el să se simtă bine.
2. Învață că este firesc să te culci cu mai multe femei… e firesc să ai mai mulți parteneri… că asta face parte din viața noastră. Vor ajunge să li se pară absurd să aibă relații intime doar cu o singură femeie ani de zile până la bătrânețe. De aceea înșelarea soției este doar o chestiune de timp și de conjunctură.
3. Învață că sexul este cea mai plăcere a vieții și trebuie să faci totul ca să o ai, indiferent de consecințele negative ale alegerilor făcute pentru asta.
4. Pentru că satisfacerea sexuală devine țelul principal al vieții, reacționează agresiv atunci când nu i se mai oferă plăcerea, învinovățindu-și soția pentru eșecul relaților intime și chiar ajungând să o lovească.
Pornografia și masturbarea demonizează treptat omul și-l deschide spre alte patimi: beție, droguri, homosexualitate, agresiuni fizice, agresiuni verbale… Un om depedent de masturbare este un om parțial nebun… care nu mai poate gândi rațional căci depinde afectiv de plăcere.
O fată care se căsătorește cu un astfel de om trebuie să știe că soțul ei se va masturba și după căsătorie. De ce? Pentru că actul sexual cu soția sa nu-i va satisface pofta de noutate decât pentru puțin timp, revenind rapid către materialele pornografice. Apoi, din pricina diverselor motive anatomice și medicale, soția nu poate fi ”disponibilă” tot timpul pentru ”nevoile” bărbatului, fapt ce îl va determina să recurgă la masturbare.
Cum te vei simți ca femeie atunci când soțul tău stă cu ochii în computer, salivând după alte femei și masturbându-se?
Cum te vei simți când îl vei vedea mereu pe stradă cu ochii după alte trupuri?
Cum te vei simți atunci când neputând avea relații intime cu el (ciclu menstrual, sarcină, probleme medicale, etc.) el își va satisface pofta cu alte femei virtuale?
Un bărbat care se masturbează nu se poate înfrâna de la relații intime, și din acest motiv viața duhovnicească a soților va avea mult de suferit. De aici pot apărea foarte multe certuri. Un asttfel de bărbat își va chinui femeia seară de seară, contrar voii ei…
Un bărbat robit de patima desfrânării va da ușor curs flirtului cu alte femei și va accepta mult mai ușor să-și înșele soția.
Fetelor! Fiți cu mare grijă și nu vă înhămați la greul drum al căsătoriei cu oricine!
Nu vă căsătoriți cu băieți care au patimi grele, pentru că nu le veți putea scoate din ei. Ele se vor amplifica și mai mult. Veți suferi ani la rândul pentru acest lucru și veți duce o cruce care vă va dărâma uneori. Alegeți-vă băieți curați, cu frică de Dumnezeu, și cu multă putere de a se înfrâna.
Băieților! Renunțați la masturbare, pentru că vă va distruge totul în viață: trupul, mintea, familia, soția, copii, serviciul, sufletul…. TOT. Învățați să vă păziți gândurile, deprindeți-vă cu înfrânarea prin post și începeți să vă curățiți prin spovedanie și sfintele taine.
Pornografia este una dintre cele mai grele boli care infectează lumea, iar victimele suntem noi toți.
Fetelor, testați-vă viitorii soți, rugându-i să vă aștepte până la căsătorie! Nu vă vindeți trupurile celor care vă vor în principal trupul și în secundar sufletul!
Decât să te căsătorești cu un desfrânat mai bine mai aștepți să-ți trimită Dumnezeu pe altcineva.
Fetelor, nu vă căsătoriți cu băieții care se masturbează! Până nu leapădă această patimă, mărturisindu-și păcatul duhovnicului și vindecându-se prin Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, nu pășiți în viața de familie cu ei!
Atlfel vă vor face viața un continuu calvar. Uitați-vă și la cei din jur care sunt căsătoriți și au experiența vieții de familie! Învățați-vă de la cei bătrâni, de la sfinții Bisericii noastre, care au trecut prin multe și știu multe. Nu vă înșelați așteptând o viață roz alături de un om plin de vicii.
În viața de familie viciile netratate ale tinereții adesea se accentuează, și nu invers!
Domnul să vă lumineze să faceți alegerile cel mai bune!
Claudiu Balan
Sursa: Ortodoxiatinerilor.ro.