Părinte, am numai necazuri și am ajuns să nu mai suport numic! Efectiv nu mai am lacrimi, de atâta amar! Să spui rugăciunea aceasta din 2 cuvinte! Ea curățește tot răul și ajută imediat:
Părinte, nu am lacrimi…
O femeie, cândva, i-a spus:
– Părinte, mă mânii foarte repede.
El i-a răspuns:
– Cum te cuprinde mânia, repetă „Doamne miluieşte”. Prin rugăciune se curăţă orice întinăciune.
La întrebarea unei fiice duhovniceşti cum să se roage, Stareţul şi-a făcut încetişor semnul crucii, s-a aplecat, atingând cu mâna dreaptă pământul şi a spus: „Roagă-te aşa. Roagă-te trupeşte şi Domnul îţi va trimite Harul Său în ajutor. Roagă-te ca Domnul să împărăţească în inima ta; atunci se va preumple de mare bucurie şi nici o tristeţe nu va putea să o neliniştească.” Altă dată sfătuia: „Roagă-te simplu: Doamne dăruieşte-mi Harul Tău! Dacă vă acoperă norul necazurilor, atunci rugaţi-vă: Doamne, dăruieşte-mi Harul Tău. Şi Domnul ne va izbăvi de primejdii”.
Odată, bătrânul vizitiu Timotei a căzut la picioarele Părintelui, faţa i s-a transfigurat de credinţă, umilinţă şi nădejde: „Părinte, pentru ca raza ta caldă să încălzească sufletul meu rece, pentru ca el să se aprindă în drumul spre cer…”. După această frază complicată el a spus simplu: „Părinte, nu am lacrimi”. Dar Stareţul, cu un zâmbet minunat, i s-a închinat şi i-a spus: „Nu este nimic, sufletul tău plânge, iar aceste lacrimi sunt mult mai preţioase decât cele trupeşti”.
(Starețul Nectarie de la Optina – http://altarulcredintei.md)
***
Necazurile sunt scrisori de la Dumnezeu
El este cel ce le îngăduie pentru ispăşirea unor păcate ale noastre. Niciodată să nu învinovăţim pe nimeni, ci totdeauna noi să ne socotim vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă. Şi să nu ne mirăm.
Când vin necazurile peste noi, să le primim ca de la Dumnezeu. El este cel ce le îngăduie pentru ispăşirea unor păcate ale noastre. Niciodată să nu învinovăţim pe nimeni, ci totdeauna noi să ne socotim vinovaţi de ceea ce ni se întâmplă. Şi să nu ne mirăm.
De ce? Acel „de ce?” să ni-l impropriem şi să găsim răspunsul în propria noastră fiinţă. Dacă privim în jurul nostru la unele familii care au numai un singur copil voit, iar pe ceilalţi pe care i-au zămislit nu i-au dorit şi i-au avortat, observăm o nefericire şi o mulţime de necazuri, boli, certuri etc. În unele cazuri, chiar acel singur copil pe care l-au născut a ajuns să-i bată, să-i batjocorească pe proprii lui părinţi, provocându-le multă suferinţă şi lacrimi.
(Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, Sfătuiri duhovnicești – repere morale pentru o viață practică creștin – ortodoxă – Doxologia.ro)
***
Sfinții ne sunt alături în confruntarea cu necazurile
Sfinţii, ca şi Hristos, descoperă lucrările viclene ale oamenilor lumeşti şi strigă celorlalţi: „Fiţi atenţi, luaţi aminte, aici este o nelegiuire şi o minciună. Luaţi aminte, aici este o calomnie şi un păcat. Luaţi aminte, aici este câmpul minat al diavolului”.
‒ Aţi spus clar că sfinţii nu sunt prieteni ai lumii, ci sunt prieteni ai lui Dumnezeu.
‒ Exact. Şi Scriptura zice limpede şi hotărât: prietenia lumii este vrăjmăşia lui Dumnezeu, cel ce este prieten al lumii este duşman al lui Dumnezeu (cf. Iacov 4, 4). Creştinii adevăraţi, copile, sunt prieteni ai lui Dumnezeu şi duşmani ai lumii. Pentru aceasta îi prigoneşte lumea. Dacă ar fi fost prieteni ai lumii, lumea nu i-ar fi izgonit. Căci zice Hristos al nostru: Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte (Ioan 15,19). Şi în rugăciunea Sa de pe urmă, Hristos spune Tatălui: Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume (Ioan 17,14).
‒ Şi sfinţii tuturor veacurilor până astăzi aparţin aceleiaşi categorii ca şi Hristos. Nu erau şi nici nu sunt lumeşti.
‒ Corect. În acest punct trebuie să subliniem paralelismul pe care îl face Domnul între sfinţi şi Sine, pentru că acest paralelism este răspunsul la întrebarea de ce lumea îi urăşte pe sfinţi. Pentru că, precum spune Domnul, sfinţii sunt ca şi El în ceea ce priveşte legăturile lor cu lumea. În consecinţă, orice poziţie ar lua lumea împotriva Domnului, pe aceea o va lua totdeauna şi împotriva sfinţilor. Şi zice Hristos: Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât (Ioan 15, 18). Pe mine Mă urăşte (lumea) pentru că Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele (Ioan 7, 7). Eu sunt lumina lumii (Ioan 8, 12).[…]
Iată, deci, că Hristos şi sfinţii sunt lumina lumii. Însă lumea a iubit întunericul şi a urât lumina. De aceea i-a urât şi pe sfinţi. Sfinţii, ca şi Hristos, descoperă lucrările viclene ale oamenilor lumeşti şi strigă celorlalţi: „Fiţi atenţi, luaţi aminte, aici este o nelegiuire şi o minciună. Luaţi aminte, aici este o calomnie şi un păcat. Luaţi aminte, aici este câmpul minat al diavolului”.
-‒ În consecinţă, părinte, sfinţii, ca şi Hristos, au demascat ipocrizia şi făţărnicia oamenilor lumeşti.
‒ Exact. Sfinţii, la fel ca şi Hristos, îi luminează, îi deşteaptă, îi conduc şi îi eliberează pe oameni.
(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia şi lumea, traducere din limba greacă de Părintele Şerban Tica – Doxologia.ro)