Postul e vechi si incepe odata cu omul. E prima porunca de stapanire de sine.
Parintele Arsenie ne spunea ca postim in primul rand pentru ca si Iisus a postit si este pilda de viata pentru noi. Dar noi trebuie sa postim si pentru infranarea trupului, pentru sustinerea mintii spre Dumnezeu si pentru apropierea de Duhul Sfant, Care ne sfinteste si ne descopera calea spre mantuire.
Postul si rugaciunea sunt doua mijloace prin care curatim firea de patimi.
Toti oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu si-au smerit sufletul cu rugaciune si post. Si Iisus a postit 40 de zile, punand postul incepatura a vestirii Imparatiei lui Dumnezeu, desi lui nu-i trebuia, nefiind patimas.
Sa nu postim in intelesul stramt: sa fim multumiti ca nu mancam carne, oua, branza sau altceva, dar mancam carne de om, muscand cu vorba, clevetind, osandind, mintind sau jurand stramb. Postul nu e un regim al stomacului – zicea Parintele -, o chestiune de silueta, ci e o cale spre mantuire. A gandi altfel inseamna a injosi postul cu care a postit Iisus Hristos si ar fi o ocara.
Ce este postul? – Ucigasul pacatelor.
Vremea postului:
– vremea pocaintei,
– vremea marturisirii pacatelor,
– vremea iertarii,
– vremea insanatosirii de boli,
– vremea infranarii poftelor.
De ce? – Ca sa fie peste noi ocrotirea lui Dumnezeu.
Postul ne ajuta sa ne intalnim cu Dumnezeu si de a avea parte de iubirea lui Dumnezeu, de castigarea Imparatiei Sale, de a vedea lumina dumnezeiasca de care au avut parte mucenicii. De pilda, Sfantul Stefan care, „fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu. Si a zis: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu!”
Prin post facem un mic pas catre Dumnezeu, iar El, vazand ravna noastra, face mai multi pasi spre noi.
SPOVEDANIA SI CUMINECAREA
Fiecare e inzestrat si trimis sa implineasca un rost al lui Dumnezeu intre oameni.
Parintele Arsenie a avut un mare dar al duhovniciei. A fost randuit de Dumnezeu sa fie trimis duhovnic la Manastirea Brancoveanu, pentru reinvierea monahismului si a neamului romanesc. Pentru aceasta mare lucrare duhovniceasca s-a ostenit foarte mult. Prin Parintele s-a raspandit si s-a intarit credinta in sufletele oamenilor. Au inceput sa-si dea seama ce e pacatul, rugaciunea, smerenia, nadejdea in mila si puterea lui Dumnezeu.
Toata slujba aceasta a lamuririi ucenicului in ale duhului, in ale celor nevazute legi, de unde vin peste oameni toate cele vazute, n-o poate face decat duhovnicul.
Adesea spunea ca atunci cand ajungi sa-L descoperi pe Dumnezeu, te descoperi pe tine si iti vezi mizeria din sufletul tau. Numai atunci il invingi pe cel rau, cand invingi pacatul din tine. Ne atragea atentia asupra cuvintelor din tot sufletul si din toata inima, ca numai acea intoarcere la Dumnezeu este bine-primita, care este din tot sufletul si din toata inima, cu hotararea de a nu mai parasi calea faptelor bune, a credintei si a rugaciunii. Ii indemna pe oameni zicand:
„Sa va spovediti si sa va impartasiti. Sa aveti o clipa in care sa va impacati cu Dumnezeu. Sa folositi clipa intalnirii cu Hristos ca pe o raza de soare care va lumineaza viata, ca El este Calea, Adevarul si Viata. Sa-L luati pe Hristos cu inima impacata cu Dumnezeu. Sa nu plecati din fata lui Hristos intristati, ca tanarul bogat care n-a inteles cu Cine statea de vorba”.
Omul are posibilitatea de a scapa de necazuri prin smerenie si iertare de la Dumnezeu, prin preotul duhovnic. Ne spunea:
„Cine nu intelege ca duhovnicul este cel pe care Iisus Hristos l-a lasat sa ierte pacatele oamenilor, in fata caruia omul sa-si plece capul si mandria, acela e un om pierdut, caci Iisus Hristos a zis Apostolilor: «Iata, va dau voua putere de a lega si dezlega pacatele oamenilor». Deci Hristos nu a dat aceasta putere la toata lumea ci numai Apostolilor si apoi ei au sfmtit Episcopi si preoti prin punerea mainilor pe capul lor. Asa ca orice mijlocire de impacare a omului cu Dumnezeu se face prin preot”.
M-a primit la spovedanie cand aveam 14 ani. Avea o voce baritonala si o privire patrunzatoare. Nu te puteai ascunde de privirea lui nici cu cuvantul, dar nici cu gandul, pentru ca te patrundea in asa fel incat simteai ca trebuie sa spui numai adevarul.
– A ramane in situatia sufleteasca a trecutului, cu neclaritatea sa, cu incertitudinile, cu riscurile sale, inseamna a ramane intr-o greseala si apoi a o plati sigur in viata.
– A nu lua o hotarare energica de iesire e totuna cu a ajunge sa n-o poti lua, sa mergi sigur spre alunecare.
O marturie nu inseamna numai insirarea greselilor facute – o confruntare cu trecutul -, ci mai inseamna si o confruntare cu viitorul, o talcuire a sortii.
Din datele trecute se desprind concluzii, se intrevad inclinatii, se ivesc energii, hotarari. Nu se poate ca, de la o stare de vorba sincera cu Dumnezeu (printr-un interpret, slujitor al Sau), sa nu iesi mai luminat, mai clarificat cu viata si cu rosturile.
„Adevar va graiesc: Oricate veti lega pe pamant vor fi legate si in cer, si oricate veti dezlega pe pamant vor fi dezlegate si in cer” (Matei 18, 18).
La spovedanie Parintele nu se grabea niciodata. Avea multa rabdare si il lasa pe credincios sa spuna ce voia el, ce era pregatit sa marturiseasca. Şi la urma intervenea si-i spunea:
– Ai mai facut si altele. Asta de ce n-o spui?… Astalalta de ce n-o arati, ca si asta ai facut-o?…
Prin aceasta se dovedea ca este si un cunoscator al gandurilor, ceea ce pe multi ii uimea. Şi nu mai indrazneau oamenii sa nu spuna tot ce aveau rau asupra lor, fie ca era vorba de defecte, pacate sau patimi, fie ca gresisera cu lucrul, cu cuvantul ori cu gandul:
„No vezi, pentru toate astea trebuie sa platesti. Sa platesti cu suferinte, cu canon, pentru ca pacatele trebuie platite. Nu bani la preot, ci osteneala. Voi trebuie sa va schimbati purtarea. Voi cautati minuni aici, dar eu va rog sa va schimbati purtarile, ca asta vrea Dumnezeu, sa va schimbati purtarile, nu minuni”.
Spunea ca duhovnicul e bine sa-l mangaie pe credincios, sa-l imbarbateze, sa-i arate calea cea buna, sa nu ingramadeasca piedici prin multe canoane, care fac sufletul si mai chinuit:
„Nu sunt bune nici multe si repetate spovedanii generale, ca acestea infig in suflet o adevarata patimire, ca si cand cele marturisite nu sunt iertate.
Ma doare sufletul cand vad rautate si incapatanare in om. Cand ii vad ca vin cu probleme de trup, ca au certuri in familie, ca au judecati sau multe de felul acesta si nu vin pentru mantuirea sufletului, pentru imbunatatire sufleteasca, pentru credinta, pentru dragostea de Dumnezeu, ca acestea sunt cele care le dau putere. Toata puterea si mandria lumii nu sunt decat stramtorare si robie.
Nu trebuie sa punem nimic in cumpana cu Dumnezeu“.
E greu de inteles, dar adevarat, ca durerea trupului il face pe om sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, insa pentru durerea sufletului, pentru boala sufletului, omul greu se misca ca sa se adape de la Izvorul Vietii. Oamenii alearga pentru sanatatea trupului, dar pentru usurarea durerii din suflet foarte rar.
Doar Iisus Hristos are puterea de a da sanatate si la trup si la suflet. Facea ochi unde nu erau din nastere, vindeca maini uscate, indrepta garbovi, scotea duhuri necurate, lumina minti intunecate si invia morti. Preotilor, Domnul Iisus Hristos le-a dat puterea de a ierta pacatele. A veni la preot, a te marturisi si a cere iertare de la Dumnezeu in Taina Sfintei Spovedanii este prima conditie pe calea vindecarii.
Pentru mantuire asa se lucreaza: intai este lepadarea de cele rele, prin marturisire cu gand smerit si astfel te impaci cu Dumnezeu; apoi este impartasirea cu Sfintele Taine, Trupul si Sangele Mantuitorului.
Credinciosilor dornici de mantuire le zicea:
„Eu nu va dau canoane cu rugaciuni multe, cu metanii multe sau post greu. Eu cer omului sa se indrepte, sa nu mai faca pacate. Acesta e canonul: sa te lasi pentru totdeauna de pacate”.
Pe oameni ii primea la Spovedanie si la Impartasire numai dupa o pregatire.
Daca ne-am cunoaste cat suntem de pacatosi, ne-ar fi mult mai usoara ispasirea vinovatiilor.
Atata vreme cat tinem pacatele nemarturisite, ascunse cu voia, atata vreme atarna pedeapsa lor asupra noastra, ca o sabie care sta sa cada peste viata noastra. De indata insa ce marturisim pacatele si vinovatia, primejdia mortii o inlatura Dumnezeu de deasupra noastra.
Vinovatia ne-o iarta Dumnezeu indata dupa marturisire. Cu obisnuinta de a pacatui trebuie sa ne luptam noi, uneori, toata viata.
Sa nu uitam insa ca una e lupta si suferinta omului marturisit si alta e suferinta omului ne-marturisit.
Unul e ascultator de duhovnic, asta-i usureaza rabdarea incercarilor; celalalt nu asculta de nimeni, ceea ce-i face indreptarea cu neputinta.
Parintele Arsenie socotea marturisirea mai importanta pentru credincios; nu ca Sfanta Taina, ci ca lucrare duhovniceasca la care participa mai constient, mai activ. Spunea:
„Impartasirea este actul prin care omul ajunge la desavarsire. Marturisirea este cea mai indicata pentru a te curata. Daca nu faci aceasta spovedanie din toata inima, sincer, nu te cureti. Şi de multe ori nu stii s-o faci”.
De aceea ii si tinea pe oameni la manastire mai multe zile, uneori stateau si cateva saptamani, si le vorbea despre Taina Spovedaniei, le arata pacatele, ii invata cum sa le recunoasca, cum sa le spuna. Le spunea:
„Cu privire la necazurile pentru care veniti aici, ziceti dupa mine:
Asa ne trebuie!
Cand iti recunosti vina, Dumnezeu iti usureaza necazul. Veti afla ca aveti un suflet si o constiinta, care este ochiul lui Dumnezeu si ea vorbeste cu voi din partea lui Dumnezeu. Şi veti castiga pace in sufletele voastre”.
Privind la fata lor, isi dadea seama daca au inteles. Avea acest dar al cunoasterii. Abia dupa aceasta scoala de cateheza ii primea la Spovedanie. Daca omul nu era pregatit, il mai lasa la scoala.
Vin oamenii aici:
pentru Cuvantul lui Dumnezeu,
stramtorati de necazuri,
sa invrajbeasca oamenii.
Cei mai multi vin necajiti si bolnavi.
Afla aici ca pacatele-s izvorul tuturor batailor de la Dumnezeu. Bate Dumnezeu pacatele, sa te lasi de ele. Tu, nepricepand, zabovesti in ele, ba si la vrajitoare te duci, sa iti faca pe intors – ca asa-i orbia nestiintei: te gandesti la orice, numai la pacatele tale nu.
Dar tu nici nu stii ca ai pacate si care anume. Nu stii pentru care pricina are Dumnezeu vrajba cu tine de-ti merge rau.
Asa fiind, vii sa dai slujba. Aici banii tai nu se primesc. Aici ti se cere un lucru mai mare – ceea ce cere Dumnezeu de la tine: sa-ti marturisesti asupra ta pacatele si de-acu incolo sa nu le mai faci. Şi nu va mai fi bataia lui Dumnezeu peste tine, ci darul lui Dumnezeu. Pentru aceasta, insa, trebuie:
Post,
Rugaciune,
Vreme (grabitii intarzie).
Adica: Biserica, scoala, spital, caci relele ce au intrat in 30 de ani nu ies in 3 zile sau 3 minute. Trebuie rabdarea de o vreme mai lunga.
Cine rabda ajunge la o buna cunostinta de sine si de Dumnezeu. Abia de aci incolo e nadejde sa schimbe Dumnezeu cele rele de pe tine si sa-ti dea cele bune, nu numai aici, ci si in viata vesnica (Iezechiel 18, Faptele Apostolilor 3).
Nu vrea Dumnezeu sa ramai in intuneric pana la sfarsit, ci te mai trimite la scoala. Asa si voi.
Si au fost unii care, mancand doar paine si apa, ramaneau la Sambata chiar si sapte saptamani. Şi asta nu se intampla doar vara, ci si iarna, ca avea manastirea un camin incalzit, cu priciuri[3]: Casa Pelerinilor, care putea gazdui cateva sute de pelerini.
Participau la slujbe, lucrau la gospodaria manastirii si invatau la aceasta scoala duhovniceasca, condusa de Parintele Arsenie, ajutat de ceilalti preoti si diaconi. Invatau cum sa se apropie de Dumnezeu prin Sfanta Impartasanie, ca „spre stramutarea omului din raza naturii in zarea mai presus de fire avem trebuinta mereu nu numai de painea naturala, ci mai ales de painea mai presus de fire a Sfintei Impartasanii”.
„Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el“ (Ioan 6, 56).
Trupul si Sangele lui Hristos din Sfanta Impartasanie se lupta cu trupul si sangele nostru impotriva patimilor, sfintind trupul si arzand patimile.
Daca ne impartasim cu Sfanta Jertfa a Domnului, ne impartasim cu Taina Iubirii supreme a lui Dumnezeu, impartasire care, printre alte daruri, are si pe acesta: ca ne ridica de la intelegerea prunceasca a vietii la intelegerea pe care o avea Iisus, in temeiul careia Ii suntem urmatori convinsi si linistiti, oricat de nelinistita ar fi marea vietii de aici.
Sursa: Preotul Ioan Sofonea, Am auzit un sfant vorbind: Parintele Arsenie Boca, Editura Accent Print, Suceava, 2013.