Miracole adevărate! Părintele Arsenie Boca vindecă bolnavi de cancer, orbi, persoane suferinde de paralizie! Mormântul Sfântului Ardealului e păzit de două căprioare!
Minunile părintelui Arsenie Boca
Zece mărturii despre vindecările miraculoase şi viziunile duhovnicului de la Prislop
Părintele Arsenie Boca a devenit unul dintre cei mai iubiţi duhovnici ai românilor. De numele preotului-martir, al cărui mormânt din Prislop este loc de pelerinaj pentru creştini, sunt legate o mulţime de mărturii fabuloase. Unii dintre cei care l-au cunoscut au vorbit despre forţa videcătoare a acestuia sau despre ajutorul divin mijlocit de el.
Părintele Arsenie Boca a devenit în ultimii ani un personaj fabulos al ortodoxiei. Locul de veci al fostului stareţ al mănăstirilor Prislop şi Brâncoveanu este vizitat săptămânal de mii de oameni, veniţi să se roage în faţa mormântului împodobit cu flori, cu credinţa că vor fi ajutaţi sau îi vor ajuta astfel pe cei dragi. Duhovnicul este considerat de mulţi dintre credincioşi un adevărat sfânt, iar în ultimii ani au apărut numeroase mărturii despre darurile divine cu care Arsenie Boca ar fi fost înzestrat. Unele dintre ele vorbesc despre minunile părintelui, despre puterea vindecătoare a acestuia şi despre modul în care acesta putea vedea în sufletul oamenilor. Cât adevăr prezintă mărturiile despre părintele Arsenie Boca este greu de stabilit. O serie de cărţi şi studii au fost dedicate în ultimii ani minunilor, mărturiilor şi sfaturilor atribuite duhovnicului. Iată câteva dintre mărturisiri, publicate în volumele biografice şi religioase.
Există numeroase mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Arsenie Boca, în care fostul preot era prezentat ca un om care avea darul vindecării. De la bolnavi de cancer la orbi şi persoane suferinde de paralizie, „pacienţii” părintelui erau vindecaţi, potrivit relatărilor, prin puterea credinţei.
„În lucrarea părintelui Arsenie avem şi cazuri de vindecări miraculoase. A vindecat un orb pe care mai întâi l-a spovedit şi l-a împărtăşit şi apoi i-a zis să iasă din biserică. Cei prezenţi au zis să-l ajute fiind orb, dar părintele i-a oprit zicându-le să-l lase să meargă singur. Ajungând la uşă bolnavul a zis: „Măi fraţilor, eu văs”. În acel moment i-a revenit vederea pentru toată viaţa. Un om paralizat la par a fost dus cu căruţa la mănăstire şi părintele i-a zis să coboare din căruţă. El a coborât şi de atunci a mers normal”, scriau autorii cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, apărută în Colecţia „Ortopraxia”, în 2008, cu binecuvântarea IPS Dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului. „Un orb a stat o lună de zile la mănăstire şi cânta mereu o cântare despre pace. Într-o zi, după vecernie, după ce au ieşit toţi din biserică, părintele Arsenie l-a luat pe orb afară şi i-a zis să se uite în sus şi să-i spună dacă vede ceva şi i-a răspuns că parcă zăreşte ceva. A doua zi, după vecernie, din nou l-a luat şi i-a zis să privească spre cer, iar orbul i-a zis că vede mai bine. În a treia zi orbul a văzut şi mai bine. În circa o săptămână orbul s-a vindecat”, scriau autorii cărţii Sfântul părinte Arsenie Boca.
O mărturie despre o altă minune atribuită lui Arsenie Boca a aparţinut preotului hunedorean Oprea Crăciun, din Cinciş, şi el fost deţinut în închisorile regimului comunist. Acesta relata că în anii 1950, un sătean din Cinciş, Ionică Morar, a fost de faţă la o vindecare miraculoasă. „Când părintele Arsenie a ieşit din biserica Mănăstirii Prislop, toţi oamenii care stăteau jos pe pajişte, lângă izvor, s-au ridicat în picioare să-i sărute mâna părintelui. Doar un copil a rămas jos. Unchiul copilului i-a zis părintelui să-l ierte pe copil că nu s-a ridicat, deoarece acesta nu poate, niciodată nu şi-a putut folosi picioarele. „Ba poate”, a zis părintele şi a întins mâna copilului. Copilul a prins cu mâna un deget al părintelui şi s-a ridicat în picioare. De atunci nu a mai avut nimic şi a putut să meargă”, relata preotul, potrivit cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
Un alt preot, David Stoica, de la Mănăstirea Sadinca, relata că şi-a dat seama la Prislop de puterea de vindecare a duhovnicului Arsenie, chiar şi după ce acesta murise. „O copilă de patru ani, cu familia, venise la mormântul de la Prislop al părintelui Arsenie. Nu putea merge pe picioruşe. Era paralizată total. Stăteau cu toţii îngenunchiaţi în jurul mormântului cu frunţile lipite de pământ. Se rugau fierbinte, toţi, cu ochii închişi. Şi deodată văd copilaşul cum se ridică dintre ei, în picioare. Stătea aşa, cumva speriată, nevenindu-i să creadă că este adevărat. Pe urmă a început să sară într-un picior de parcă voia să se dezmorţească. Pe urmă a făcut câţiva paşi”, relata părintele David, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”. Acesta adăuga că în copilărie se afla la mănăstire şi l-a întâlnit pe Arsenie Boca. A simţit nevoia să îi strângă mâna duhovnicului şi să o aşeze pe creştetul său. „Atunci părintele a spus: Tu vei fi călugăr, te vei numi David şi vei sta sus, într-un vârf de munte. Îţi vei căuta multă vreme calea prin alte locuri, dar până la urmă vei veni să ridici o mănăstire tot aici, în Ardeal, aproape de casă. Acestea s-au întâmplat întocmai”, povestea David Stoica.
Preotul Serafim Bădilă, de la Mănăstirea Căişel, a povestit că Arsenie Boca a avut darul clarviziunii. „La una dintre primele întâlniri ale mele cu părintele Arsenie, dânsul mi-a zis păcatele în faţă, dar nu m-am supărat, pentru că mi-am dat seama că este un sfânt şi nu zice ca să mă batjocorească. Faţa îi strălucea şi nu te puteai uita la dânsul, aşa îi radia faţa de lumină. Era îndumnezeit. Pentru ce zic eu că avea darul clarviziunii? Am fost învăţător la clasele I – IV 20 de ani. Mi-a spus: tu trebuie să pleci de acolo. Să te duci să faci teologia. La aceasta eu i-am răspuns părintelui cu gândul, pentru că nu îndrăzneam cu vorba. În gândul meu am zis: nu mi-am strâns bani şi trebuie bani să faci o şcoală. Părintele mi-a spus: „Mă, îţi pui problema că n-ai bani? Are mama ta”. Fără să-i spun eu că tatăl meu a fost miner şi a trecut la cele veşnice şi mama mea a avut pensie, deci mă putea întreţine, pentru că fratele meu era căsătorit şi surorile mele erau la mănăstire. Deci mama din pensie mă putea ţine”, relata preotul, potrivit autorilor cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.
O altă mărturie despre Arsenie Boca arată cum acesta a fost chemat de sătenii din Ludişor, un sat învecinat mănăstirii din Sâmbăta de Sus, să se roage împreună cu ei, în speranţa că astfel seceta va fi alungată. „I-au zis, părinte, veniţi că murim de foame, noi şi satele învecinate”. Părintele a venit, s-a rugat cu preoţii de acolo. A plecat apoi pe jos. Oamenii i-au spus că-l duc cu căruţa până la Sâmbăta, dar dânsul le-a zis că vrea să meargă pe jos. Şi spun oamenii că părintele ar fi binecuvântat satele şi locurile pe unde a trecut şi după acea secetă a dat Dumnezeu şi ploaie şi un an de belşug, încât toamna oamenii ziceau că mâna lui Dumnezeu a lucrat prin părintele Arsenie şi i-a salvat de la pieire”, se arată în volumul „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, apărut în Colecţia „Ortopraxia”, în 2008.
Mărturii despre teleportare
Maica Stareţă Marina Lupou, de la Mănăstirea Bic, judeţul Sălaj, a relatat, în aceeaşi carte, că părintele Arsenie Boca avea puterea de a apărea în vedenii, pentru a-i îndruma pe oameni. A povestit că mama ei, bolnavă de cancer, se afla în stadiul terminal, iar sora ei era de asemenea bolnavă. Maica a trebuit să părăsească mănăstirea Prislop pentru a le fi alături, însă într-o zi, când nu era acasă, bătrâna s-a prăbuşit din cauza durerilor, iar cealaltă fiică a ei, sora stareţei, nu o putea ajuta. „S-au speriat rău şi au strigat amândouă după părintele Arsenie. Şi atunci, prăintele, în momentul acela, a fost acolo, îmbrăcat în veşminte preoţeşti cu crucea în mână şi a zis cuvintele pe care mi le-a zis mie când am plecat din Prislop: „Nu vă fie frică, noi suntem alături de voi”. Şi sora mea a ridicat-o pe mama în pat ca un fulg. Până când am venit eu, părintele nu a mai fost, nu am fost vrednică să-l văd”, povestea maica Marina.
Citea gândurile oamenilor
Preoteasa Ileana Ramba, din Braşov, relatase momentul în care a fost vindecată de duhovnicul Arsenie Boca, în copilărie, în vremea în care suferea de o afecţiune la picioare, care o împiedica să se deplaseze. Femeia a povestit, în cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, că fiind copilă, plecase din Braşov spre mănăstirea Prislop, împreună cu alţi 10 – 12 credincioşi, întâi cu trenul până la Hunedoara şi apoi cu o căruţă. Ceilalţi aveau daruri pentru mănăstire, însă ea nu adusese nimic. „O doamnă din Braşov mi-a dat un pacheţel – nu ştiu ce o fi fost în el – şi mi-a zis: „Dă-i asta părintelui şi cere-i ceva”. La un moment dat, coboară părintele din chilia dânsului: înalt, îmbrăcat într-o reverendă albă, cu o centură neagră la mijloc, cu părul negru şi lung până la umeri şi cu nişte ochi albaştri, albaştri… Eu eram a cincea sau a şasea la rând. A ajuns la mine. Aveam emoţii mari, eu, fată de ţară, timidă, ruşnioasă, tremuram toată. Când a ajuns în dreptul meu, a întins mâna să mă binecuvânteze. Eu am întins pacheţelul şi am zis în gând: „Părinte, ajută-mă să pot umbla”. În gând am zis, nu eram în stare să scot un cuvânt. Dânsul a lăsat mâna jos, s-a dat un pas înapoi, m-a privit din cap până-n picioare şi de la picioare până la cap şi m-a binecuvântat, zicând cu voce tare: „Bine, mă, fie!”. Am simţit un fior şi o putere m-a străbătut prin şira spinării. Atunci mi-a dat putere să pot umbla în picioare. Am început să plâng iar dânsul a trecut mai departe. Credincioşii m-au înconjurat şi m-au întrebat ce am cerut, că mi-a dat părintele. Eu nu le-am spus, ci am tot plâns”, relata preoteasa.
Hoţul descoperit la slujba religioasă
Georgeta Penciu din Făgăraş a povestit, potrivit autorilor cărţii „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”, că în timpul unei slujbe oficiate de stareţul Arenie Boca, la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unui localnic i-a fost furat hamurile cailor. „Un om cu căruţa cu cai a mers şi el la slujbă. A lăsat calul la marginea pădurii, cu hamul pe el, legat de car şi a venit să asculte Sfânta Liturghie. Când a revenit la car şi-a găsit calul fără ham. S-a întors înapoi lângă altar, a aşteptat să se termine slujba şi apoi i-a spus părintelui Arsenie despre furt. Părintele a întins o privire peste toată lumea care era adunată şi dintre toţi a arătat cu degetul o persoană căreia i-a spus: „Du-te mă şi dă-i hamul din carul tău că-i acoperit cu pătura”. Şi aşa a fost”, relata femeia.
Revoluţia prevestită
Autorii volumului „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca” publică mărturii despre faptul că duhovnicul ar fi prevestit evenimentele din decembrie 1989. „Înainte de a se sfârşi zilele, la părintele a fost o verişoară şi el i-a spus: „Vezi că eu mor şi nu va trece mult timp şi în România va fi vărsare de sânge”. Au trecut numai trei săptămâni şi a început Revoluţia. În toată ţara mulţi tineri şi-au pierdut viaţa”.
Mormântul păzit de două căprioare
O altă relatare publicată de autorii culegerii de mărturii despre printele Arsenie Boca aparţine unei femei care susţine că a aflat de la măicuţele de la Prislop că locul de veci al fostului stareţ este păzit de căprioare. „La mormânt, măicuţele mi-au zis: „Ce credeţi, noaptea două căprioare vin şi se culcă lângă mormânt şi îl păzesc. Şi când se face dimineaţă şi urcă măicuţele, ele se scoală şi pleacă. Două căprioare, în fiecare noapte, stau la mormânt la părintele”, scriu autorii volumului „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”. Cine a fost Arsenie Boca Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus, Hunedoara – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti. A fost părinte ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop. Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat în atenţia Securităţii ca opozant al regimului. Până la sfârşitul anilor 1950, stareţul a trecut prin calvarul anchetelor şi al arestărilor. A fost închis la Securitatea din Braşov, apoi dus la Canal. A ajuns în închisoarile Jilava, Timişoara şi Oradea. După eliberarea din temniţele comuniste, Arsenie Boca nu şi-a mai putut relua activitatea de preot. Totuşi, Securitatea l-a urmărit aproape până în ultimele săptămâni dinaintea morţii sale, în 1989. Mănăstirea Prislop, unde Arsenie Boca a slujit în anii 1950 şi unde a fost înmormântat, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România. Oamenii vin şi se roagă la mormântul acestuia, mulţi cu credinţa că pelerinajul le va aduce bunăstare sau vindecarea unor afecţiuni.
Daniel Guţă
Sursa: adev.ro.