Astăzi, sunt mii şi zeci de mii de creştini care nu mai postesc şi nici nu se mai tem că smintesc pe alţii. Mănîncă tatăl de faţă cu femeia şi cu copiii săi de dulce, sau mănîncă mama de dulce de faţă cu copiii care trebuie crescuţi în frica de Dumnezeu. Nu se tem nici de Dumnezeu că strică postul, nu le e ruşine nici de cei ai casei.
Vai de noi şi de noi! Am ajuns mai rău decît butucii cei nesimţitori, mai rău decît păgînii, că numai numele de creştin îl mai purtăm. Am ajuns cum a proorocit Pavel, marele luminător al lumii: în vremea aceea vor avea numai chipul bunei credinţe, dar puterea ei o vor tăgădui (II Timotei 3, 5).
Sursa: Părintele Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești, Editura Teognost, p. 209, Cluj-Napoca, 2004.
Despre postul cu folos:
Postul de mâncare de dulce şi chiar de vin este rânduit de Biserică pentru toţi, dar după putere (…) Iar dacă cineva este bolnav, bătrân sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cum poate.
(…) Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mâinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, pofte şi tot felul de răutăţi care ies din inimă şi a voinţei ca să nu accepte săvârşirea veunui păcat.
(…) Iar dacă cineva este bolnav să se înfrâneze de la mâncare după putere, dar să postească de mânie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gânduri şi imaginaţii necurate, de cărţi rele, de păcate urâte trupeşti şi sufleteşti, de furt, de minciună, de judecăţi prin tribunale, de vrăjitorie, de avorturi, de divorţ, de dezbinări între rude şi de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gânduri şi de faptele rele, decât postul trupesc de mâncare. Cine se înfrânează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrâna şi de la mâncare şi băutură.
(…) Pentru a avea folos de post şi pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu încă două fapte bune: cu sfânta rugăciune şi cu milostenia.
(…) Fără iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga şi osteneala ne este fără folos.
Şi închei cerându-mi iertare celor pe care care i-am supărat cu ceva, cu o vorbă, cu un fapt, cu un gând necuviincios. Îmi cer iertare şi faţă de cei care m-au denigrat. Pe toţi încerc să-i pomenesc în rugăciunile mele. Doamne-ajută!
Sursa: Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an, Edit. Mănăstirea Sihăstria, 2007 – ed. a III-a.
Post după putința fiecăruia:
Dacă un om bolnav – spune Sfântul Vasile cel Mare – şi s-a uscat de vreo boală aşa de tare, încât îl întoarce altul pe pat, nu se poate întoarce singur, la acela se dezleagă în post să mănânce de dulce, dar nu carne, numai frupt alb”.
Nu acela este bolnav, care zice: „Nu-mi place varza şi fasolea; eu vreau mâncare, să-mi faci friptură!” Acela este cu toţi diavolii într-însul.
Acela este bolnav, care nu se poate întoarce şi dacă-i constatat de un doctor creştin, nu ateu sau sectant, care nu ştie ce-i legea creştină. Şi acel doctor creştin spune: „Acest om are nevoie de supraalimentaţie, că moare”. Numai atunci se dezleagă postul, să-i dai mâncare la acel bătrân şi bolnav. Nu aşa de capul nostru. Că-i bolnav, că nu-i place fasolea, nu-i place varza, nu-i place cartoful, dar îi place carnea, ouăle, vinul şi rachiul. Acela nu-i bolnav de boală, este bolnav de lăcomia pântecelui.
Ia ascultaţi! Dumnezeu ştie pe fiecare cât poate şi cât vrea. Şi Dumnezeu, care ştie putinţa fiecăruia, o să-i ceară socoteală după putinţă, nu după cum mint unii că nu pot. Că pe Hristos nu-L putem minţi.
Aţi auzit până unde străbate ştiinţa lui Dumnezeu? Întrebaţi-l pe marele Apostol Pavel: Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât toată sabia cea cu două tăişuri şi străbate – până unde? Nu până la despărţitea trupului de a sufletului, măcar că şi aceasta este unire negrăită – ci până la despărţirea duhului de a sufletului.
Cea mai subtilă şi mai înaltă şi mai tainică unire între Dumnezeu şi om este unirea duhului celui dintru noi cu Duhul lui Dumnezeu. „Acest duh este un dor gânditor – după dumnezeiescul Grigore Palama –, care stă în chip de raze de lumină în jurul inimii. Cu acesta ne deosebim de îngeri. Cu acesta omul este mai mare decât îngerii. Duhul din noi stă între mine şi între cuvânt, şi are în sine şi pe cuvânt şi pe minte. După cum în semnul Sfintei Treimi, Duhul Sfânt stă în mijloc şi are şi pe Tatăl şi pe Fiul, că-i de aceeaşi fiinţă, aşa este şi duhul acesta, aprinde mintea şi cuvântul omului şi se formează o treime.
Omul este icoana Sfintei Treimi pe pământ; este chipul şi asemănarea Lui, cum spune la Facere: Să facem om după chipul şi asemănarea noastră. Până acolo străbate ştiinţa Lui: …până la despărţirea duhului de a sufletului.
Sursa: Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 111-113.