Iubit de credincioși, dar detestat în aceeași măsură de autoritățile comuniste și condamnat chiar la închisoare pe viață, părintele Ilarion Argatu a fost unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei. Sfaturile sale pentru credincioși au fost cuprinse într-o serie de lucrări religioase.
În cartea „Paraclisul și câteva dintre învățăturile preacuviosului părinte Ilarion Argatu”, duhovnicul le arată credincioșilor toți pașii pe care trebuie să-i urmeze dacă le merge rău: dacă sunt „legați” cumva și nu au spor la bani, putere de a munci, dacă asupra casei se abat necazuri, dacă cineva a umblat cu necuratul și a făcut vrăji. Părintele spune că cel mai important lucru, înainte de a începe rugăciunea de 9 zile este să fii pregătit sufletește și curat, adică spovedit de păcate.
Iată învățăturile părintelui Argatu pentru sănătate, spor și alungarea răului:
„Pentru aceasta trebuie să fii pregătit, adică spovedit de păcate. În timpul celor 9 zile, dacă ești femeie nu trebuie să ai ciclu. Dacă îți vine, trebuie să reiei când nu ai.
Se postește 9 zile, ținându-se post negru luni, miercuri și vineri, până la ora 24.00. În fiecare zi se fac următoarele rugăciuni:
Ziua se fac 40 de metanii, plus rugăciunile tale zilnice sau Tatăl Nostru spus cât mai des. Seara, după ora 22.00, mai bine spre ora 24.00, faci rugăciune. Se face Acatistul Mântuitorului și se aprind 9 lumânări, așezate în formă de cruce. Dacă nu ai Acatistier spui Tatăl Nostru astfel: 3 metanii plus Tatăl Nostru plus Rugăciunea de cerere și repeți aceasta până faci 40 de metanii.
Atenție:
-Cine nu poate duce postul până la ora 24.00, îl poate opri la ora 18.00 sau la ora 21.00 și poate mânca doar o masă de post. Dacă ai mâncat de 2 ori, ți-a furat diavolul postul.
-În cursul zilei sau cu 2 ore înainte de masă, iei o bucățica de Anafura plus un pahărel mic de aghiazmă făcută cu molitfele sfântului Vasile. -Lumânările pe care le aprinzi se lipesc pe o tavă sau o placă de faianță sau cărămidă. Ele trebuie să ardă complet. Aceasta este important.
Rugăciune de cerere:
Dezleagă, Doamne, toate vrăjile, farmecele și blestemele cu care m-au legat vrăjmașii mei știuți și neștiuți, dezleagă-le și întru nimica să se prefacă. Cearta, duhurile necurate, pe pustiu să se ducă, unde om nu locuiește, și apoi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine robul tău (numele) apăra-mă!
Vei vedea cum încep să se neliniștească anumite persoane dintre cunoștințe, chiar și rude. Cei care devin neliniștiți vor neapărat să vină la tine. Uneori îți cer socotelă: pentru ce li se întâmpla lor necazuri? Vrăjitorii, în timpul rugăciunilor își primesc fiecare ce a trimis. Vezi pe cei nelinștiți-aceștia sunt vrăjitorii. Nu le spui nimic, dar îi pomenești în rugăciune.
Zici:
Dezleagă, Doamne, toate vrăjile cu care m-a legat vrăjmașul meu(numele), dezleagă-le! Dezleagă și intru nimic să se prefacă, alungă duhurile necurate, pe pustiu să se ducă și la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (numele) iartă-mă!
În timpul rugăciunii cere:
Dezleagă, Doamne, darul de bani, de casă, de îmbrăcăminte, de încălțăminte, darul de Cununie, priceperi ca: priceperea de a face bani, de a face curat, memoria, puterea de munci cu pricepere și spor, etc (tot ce crezi că ți-a fost legat). Amin!
„Sfinților Arhangheli Mihail și Gabriel, duceți nevrednica mea rugăciune și nevrednicul meu post la bunul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor mele, ale părinților mei, ale bunicilor mei, ale celor adormiți din neamurile noastre, ale moșilor și strămoșilor până la al nouălea neam și-mi dăruiți mie împlinirea dorinâei mele (spui dorința)”.
Cine a fost părintele Ilarion Argatu?
Părintele Ilarion, pe numele său de botez, Ioan, s-a născut la 2 august 1913, în localitatea Valea Glodului, comuna Vulturești, județul Suceava, și a trecut în neființă la 11 mai 1999, la Mănăstirea Cernica. Preot ortodox, renumit pentru slujbele de exorcizare pe care le-a ținut în Europa și America, după 1990, părintele Argatu a fost dehumat în 20056, iar trupul său a fost găsit aproape intact. Arhimandritul Ilarion Argatu a trecut la cele veșnice la data de11 mai 1999, la vârsta de 86 ani. A cerut să fie înmormântat în comuna Boroaia, acolo unde a ridicat, cu eforturi inimaginabile, o frumoasa biserică și unde a slujit mulți ani ca preot. A fost înmormântat într-o criptă săpată în pronaosul bisericii alături de soția sa.
Ioan Argatu a urmat școala cu 5 clase din Valea Glodului, apoi, la îndemnul unchiului său, Epifanie Crăciun, starețul Mănăstirii Cocoș din Dobrogea, a mers la Seminarul Teologic cu 8 clase din Dorohoi, după care a urmat și absolvit Facultatea de Teologie din Cernăuți. În paralel cu studiile teologice, a urmat cursurile Școlii Militare din Bacău, obținând gradul de sublocotenent. După absolvirea Facultății de Teologie și a școlii militare, s-a înrolat în armată, fiind trimis ofițer în cadrul unității de grăniceri de la Careii Mari, la granița cu Ungaria. A urmat și o școală de serviciu social, inițiată de către ministrul învățământului de atunci, Dimitrei Gusti(1933-1934).
Cititi mai mult pe fluierul.ro