Prin inimă se înţelege partea cea mai lăuntrică a fiinţei omeneşti, nefiind vorba de inima de carne, ci de locul cel mai adânc al fiinţei noastre. Când cerem de la Dumnezeu să ne dea „inimă curată“, dorim de fapt să se curăţească inima noastră, fiinţa noastră, în deplinătate şi în adâncime.
„Învăţaţi-vă de la Mine – a zis Domnul Hristos -, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi avea odihnă sufletelor voastre“ (Matei 11, 29). Sfântul Ioan Scărarul, referindu-se la acest cuvânt al Domnului Hristos, atrage atenţia că Domnul Hristos a zis „Învăţaţi-vă de la Mine“, deci nu de la lume, nu de la om şi nu din carte, ci „de la Mine“, de la lucrarea Mea cea din voi, „că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi avea odihnă sufletelor voastre“ de patimile care vă războiesc. Câtă vreme avem nemulţumiri, câtă vreme avem zbucium sufletesc, câtă vreme avem întinăciuni ale gândurilor, inima noastră încă nu este curată. Încă nu s-a împlinit rugăciunea „Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule“, încă nu suntem în situaţia de fi fericiţi de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, încă nu avem în simţirea noastră conştiinţa legăturii cu Dumnezeu. A-L vedea pe Dumnezeu înseamnă a avea conştiinţa existenţei lui Dumnezeu, a avea conştiinţa legăturii cu Dumnezeu, a simţi prezenţa lui Dumnezeu în sufletul nostru şi a simţi prezenţa lui Dumnezeu în jurul nostru, în natură, în oamenii cu care venim în legătură. Or, aşa ceva se întâmplă numai cu aceia care au inimă curată.
Fiecare Sfântă Spovedanie are rostul de a ne curăţi prin eforturile pe care le facem de a ne recunoaşte păcatele (şi nu numai păcatele, ci şi deficienţele, greşelile şi tot ce ţine de negativul fiinţei omeneşti) şi de a le ocoli. Rostul Sfintei Spovedanii este să ne curăţească de păcatele din trecut şi să ne pregătească pentru a fi curaţi în viitor. Or, lucrul acesta se întâmplă cu adevărat numai dacă suntem cu destulă seriozitate şi dacă ne silim să nu repetăm cele pe care le-am făcut în viaţa noastră, iar dacă se întâmplă să ajungem iarăşi la întinăciuni, să căutăm curăţirea sufletului.
Arhimandrit Teofil Părăian