Toţi oamenii, fără deosebire, suntem în aceeaşi vreme şi fii ai oamenilor şi fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13), adică după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh făpturi cereşti, care însă petrecem vremelnic în corturi pământeşti. De la Dumnezeu ieşim, petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem şi ajungem iar Acasă! Fericit este cine se întoarce de bună voie.
Unii însă nu se mai întorc … Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmaşă, care îi scoate din cale şi cu pofte pieritoare îi încâlceşte în lume. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le slăbeşte mintea şi de aşa fel le-o întoarce încât ajung să zică binelui rău şi răului bine, din fiii lui Dumnezeu se fac vrăjmaşii lui Dumnezeu. Vremea li se gată, lumina minţii li se stinge, şi aşa îi prinde noaptea (Ioan 9, 4) – moartea – rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi Acasă.
Aci e toată drama omului căzut între tâlhari, pe când se pogora din Ierusalim în Ierihon, adică a lui Adam cu toţi urmaşii, părăsind Raiul pentru lumea aceasta. Dar s-a pogorât din Ceruri Samarineanul milostiv. El e Cel ce ne-a făcut datori să ştim: ce suntem, cine ni-s părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe aici şi, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă Acasă şi cine ne întinde momele? – Că de la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem.
Calea Mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate şi dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii însă merg două feluri de călători, căci de atunci … un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârşitul veacului (Matei 28,20)…
Ierom: Arsenie Boca, Cărarea Împărăției