Cum putem dobândi pocăinţa cea adevărată, părerea de rău pentru păcatele noastre?
Lucidizându-ne, încercând să înţelegem că păcatele noastre sunt păcatele noastre şi nu sunt neapărat prin inductanţă, și, nu în ultimul rând încercând să transformaţi pocăinţa nu într-un specatcol de dat ochii peste cap… Repet imaginea aceasta, că e aproape hologramică în Biserică: tone de prune în gură şi ochi daţi până la ceafă peste cap!
Nu atitudinile exterioare denotă duhovnicia omului. Lucrarea lui totdeauna e înlăuntrul său, creşte înlăuntrul său, se dobândeşte şi se desăvărşeşte, înlăuntrul său, apoi trece în afară. Să ştiţi că om duhovnicesc e cel care, atunci când intră în biserică nu face cincizeci de cruci. Ci strânge mâna cerşetorului şi zice:
„Ioane, îs bucuros că ai venit şi azi!”
Se duce şi ia de jos chibritul ars de către unul care şi-a stins ţigara şi după aia zice: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, iartă-l şi lasă-l de fumat!…”, adică oamenii care mai şi fac din când în când pe creştinii.
Părintele Constantin Necula
Sursa: Gânduri şi miride, Ed. Agnos, Sibiu, 2009, pag. 47-48.
Oamenii au nevoie sa creada. Eu, saptamana asta, le-am spus credinciosilor la predica: „Uite, in loc sa va uitati televizor, la stirile de la ora 5, veniti oleaca la vecernie, in fiecare zi, sa explicam un singur cuvant din tot Crezul: „CRED””. Ei, si toata saptamana asta am vorbit despre „a crede”, de unde vine, ce inseamna cu adevarat. Nici nu va dati seama ce forta are cuvantul asta: „Cred!” Dumnezeu nu lucreaza decat cu punctele de forta duhovniceasca din om. Deci, nu poate sa vibreze la o intalnire cu moastele Sfantului Gheorghe un om care se duce si le pupa ca pe oasele din ciorba. Nu poate, daca nu reuseste sa simta pana-n adancul lui ca oasele acelea sunt o prezenta a harului divin si ca aceasta prezenta s-a facut prin nevointa unui om care ne este de folos si la sute de ani dupa moartea lui. De asta imi place mie vorba asta: „Mortii vii ai Bisericii”. La o mie de ani dupa moartea lor, continua sa produca energia aceasta care te revigoreaza, te renaste… Acestea sunt moastele!
Părintele Constantin Necula
Efortul constant de a sta alături de Hristos, de a nu te rușina de El și de Evanghelia Lui (Marcu 8, 28), te învață care este prețul sufletului tău. Că nemuririi pe care Dumnezeu i-a dăruit-o sufletului nu-i putem adăuga nimic din ceea ce ne formează idealurile, prea ades sub-umane, în care ne zbatem astăzi.
A-ți mântui viața înseamnă a o pune în slujba Evangheliei lui Iisus Hristos (Mc 8, 35), nelimitat nici măcar de teama morții, darămite a pierderii vreunei punctuale afirmări sociale ori latitudini de guvernare.
De aceea, orice om așezat în valorile Evangheliei devine, mai devreme sau mai târziu, insuportabil acelora care nu sunt dispuși să trăiască în Evanghelie, pentru a nu mai muri niciodată.
Sursa: Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula, Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 13-14.