Într-una dintre vizitele mele la Părintele, mi-am amintit şi i-am pomenit un fragment din cuvântarea Sfântului Ioan Gură de Aur despre rugăciune: „Aşa cum rugăciunile făcute noaptea de Apostolii Pavel şi Sila au deschis porţile temniţei, tot aşa şi rugăciunea făcută noaptea de către creştini poate deschide porţile Cerurilor”. Bătrânul s-a bucurat mult când a auzit acestea.
‒ Foarte frumos, mi-a spus vesel. Unde ai găsit fragmentul? Să-l copiezi şi să mi-l aduci şi mie în întregime. Aşa este, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, aşa se întâmplă la rugăciunile de noapte. Când te trezeşti noaptea, să nu te întorci pe partea cealaltă ca să adormi la loc, ci să te ridici, să îngenunchezi în faţa lui Hristos răstignit şi a sfinţilor Săi şi să te rogi cu smerenie şi cu iubire. O jumătate de oră, un sfert, zece minute, cinci, cât poţi. Vei afla mare ajutor. Să te duci şi la privegheri.
Părintele nu mi-a zis nimic despre el, dar, din ce am aflat de la un restrâns cerc de apropiaţi ai săi, chiar dacă nu citise acea Omilie a Sfântului Ioan Gură de Aur, o punea în practică în fiecare noapte. Ba mai mult, făcuse înţelegere cu mulţi dintre fiii săi duhovniceşti să se roage împreună, la anumite ore, în fiecare seară. Această comuniune în rugăciune dintre Părinte şi fiii duhovniceşti îi unea, în chip tainic, cu Hristos, şi între ei, şi le era de mare ajutor în viaţă.
(Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 382-383)
„Telefonul” de la miezul nopții:
– Părinte, l-au întrebat odată doi tineri căsătoriţi, seara când ne întoarcem acasă obosiţi de la serviciu, nu avem poftă de rugăciune.
– Dar cum aveţi poftă de mâncare? Precum nu vă lipsiţi de mâncare, oricât de obosiţi ați fi, tot aşa, şi încă mai mult, nu trebuie să vă lipsiţi niciodată nici de mâncarea duhovnicească, de legătura cu Dumnezeu.
Nu neglijaţi niciodată rugăciunea. La masă, dimineaţa, la amiază, seara. Şi mai ales nu neglijaţi pentru niciun motiv pavecerniţa [rugăciunile și psalmii de seară, de după slujba vecerniei], oricât de ocupaţi şi obosiţi aţi fi. Este o chestiune de jertfire de sine şi, mai ales, de dragoste. Dacă v-ar telefona o persoană iubită noaptea, foarte târziu, atunci cum, cu toată oboseala, vă aplecaţi asupra telefonului şi câteodată vorbiţi una şi două ore, fără să vă necăjiţi, ci, dimpotrivă, vă bucuraţi?
(Preot Epifanie I. Teodoropulos, Crâmpeie de viaţă, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p. 103)
Rugăciunea de noapte este mai folositoare:
Să alegeţi oboseala trupească. Să o urmăriţi, să vă deprindeţi trup şi suflet. Viaţa noastră atârnă de voia noastră. Tot ce voim şi întocmai precum voim, putem să trăim. Cel ce face mai multă osteneală pentru Hristos – şi asta se face, de bună seamă, din dragoste dumnezeiască – atrage mai mult har. Şi când zicem osteneală, înţelegem, în afară de altele, şi rugăciunea de noapte. Mult foloseşte să vă sculaţi noaptea pentru rugăciune. Auzim şi pe Isaia: Sufletul meu Te-a dorit în vreme de noapte, duhul meu năzuieşte spre Tine (Isaia 26, 9). Şi pe David: Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş (Ps. 101, 8). „Dimineaţa auzi glasul meu…” Dimineaţa vei auzi glasul meu, dimineaţa voi sta înaintea ta şi mă vei vedea (Ps. 5, 4). Dumnezeule, Dumnezeule, pe Tine Te caut dis de dimineaţă (Ps. 62, 1). Cât de frumos le spune David! Nu le spune, ci le trăieşte, se bucură de ele. Are harul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 280)