Păi să-ţi întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineaţă să conştientizezi că: „Doamne, eu n-aş fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea şi tatăl meu nu mi-ar fi dat viaţă, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin avort”.
La vârsta dumitale sunt foarte mulţi copii care n-au apucat să se nască. Şi, dacă te gândeşti şi-i săruţi mâna mamei în fiecare dimineaţă în gând: „Sărut mâna, mamă, ca nu m-ai dus acolo, să mă omori, şi că mi-ai dat viaţă”, se vor schimba multe. Chiar şi dintre copiii noştri numiţi „copiii străzii”, au conştientizat acest dar… Ei, vă daţi seama, erau foarte supăraţi pe mamele lor pentru că aveau nişte vieţi…, aveau nişte mame…, majoritatea erau abandonaţi sau mamele se prostituau în prezenţa lor, şi îi trimiteau la cerşit…. Nici nu vă puteţi imagina ce-au putut să sufere acei copii, şi sigur că-şi urau mamele…
Şi, atunci când îţi urăşti mama sau tatăl, viaţa este cel mai cumplit chin, pentru că o urăşti în sângele tău, în originea ei! Ei, încercând eu să-i ajut să se împace cât de cât cu mama, să aibă o relaţie cât mai aproape de normal, îi întrebam dacă le-ar fi plăcut să nu fie, să nu se fi născut. Şi ei spuneau: „Nu, nu, nu, îmi pare bine că sunt!” Şi le explicam: „Uite, dacă mama te-ar fi avortat, n-ai fi fost”. „Aaa! Atunci sunt bucuros, îi mulţumesc mamei”, aveau un motiv pentru care să-i mulţumească…
Voi, sunt sigură că aveţi mai multe motive să-i mulţumiţi, nu? Apoi, cum spunea părintele Vasile Mihoc la o conferinţă la noi, la Craiova, faceţi-i o bucurie cât de mică, aşa, cât un „bip” de celular! Din toate impulsurile astea pe care le aveţi pe telefonul mobil, risipiţi unul ca să-i daţi mamei un bip, cum se spune. Da? Şi îi spui: „Mamă, când primeşti un „bip” de la mine, să ştii că eu îţi spun: „Sărut mâna, te iubesc şi mi-am adus aminte de tine”. Sau, dacă descoperi la tine ceva care nu ţi-a plăcut la mama, sau la tata, să nu-i judeci, ci să zici: „Doamne, ce bine că eu, cu ajutorul Tău, voi putea să lucrez, să vindec această neputinţă a mamei mele”.
Niciodată să nu zicem: „Eu n-am să fac niciodată ca mama!”, că vă veţi trezi că veţi face exact ca mama sau exact ca tata pe care-i judecăm. Să nu-i judecăm, ci să-i cinstim! Să-i cinstim oricum ar fi pentru că nu ei cer asta, ci Dumnezeu! Vedeţi, Dumnezeu nu ne cere să-i iubim pe părinţi mai mult decât pe aproapele, ba chiar ne cere să ne lepădăm de ei la maturitate, ci să-i cinstim. Şi să întrebăm pe Dumnezeu: „Doamne, ce înseamnă să-mi cinstesc părinţii?”, şi El ne suflă. Îţi doresc să biruieşti.
Sursa: Monahia Siluan Vlad, Meşteşugul bucuriei vol. 2, Editura Doxologia, Iaşi, 2009, p. 32-33.
Care sunt datoriile copiilor faţă de părinţii lor, după învăţătura Sfintei Scripturi?
Principalele datorii ale copiilor sunt:
– să păzească legea lui Dumnezeu (Deuteronom 30, 2; Pilde 28, 7);
– să se teamă de Dumnezeu (Deuteronom 31,12-13; Psalmul 33, 11);
– să se teamă de părinţi şi să-i cinstească (Ieşirea 20, 12; Levitic 19, 3; Deuteronom 5, 16; Matei 15, 4; 19, 19; Marcu 7. 10: 10. 19: Luca 18, 20; Efeseni 6, 2 etc);
– să se supună părinţilor (Psalmul 7, 1-3; Efeseni 6. 1);
– să asculte învăţătura părinţilor (Pilde 1, 8; 3, 4; 4, 1; 20, 21; 5, 1-2; 6. 20-21 etc);
– să îngrijească pe părinţii lor (Facere 45, 9-12; 47, 11-13; I Regi 22, 3-4; I Timotei 5, 4 etc);
– să cinstească pe bătrâni (Levitic 19, 32; Pilde 23. 22; I Petru 5, 5).
„Copiii ascultători veselesc inima părinţilor” (Pilde 10, 1-15; 23, 15, 24-25; 27, 11 etc); copiii ascultători vor fi binecuvântaţi (Ieşire 20, 12; Deuteronom 5, 16; Ieremia 35, 18-19; Pilde 3, 1-4; Efeseni 6, 1-2 etc).
Sursa: Ilie Cleopa, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 53.