O mare parte din existenţa noastră o petrecem la serviciu, la locul de muncă. Oricare din noi, fie că e profesor, zidar, senator, poştaş sau manager, petrece multe ore pe zi la servici, relaţionând cu şefii, subordonaţii, colegii săi.
Şi deşi Împărăţia Lui Dumnezeu este înăuntrul nostru, nu putem ajunge în Împărăţia cea veşnică decât prin ceilalţi. Astfel, mântuirea noastră trece prin aproapele nostru – prin colegii, prietenii, dar mai ales prin vrăjmaşii noştri.
Acestea sunt motivele pentru care Sfântul Siluan Athonitul, într-un capitol despre pacea sufletului, vorbeşte despre cum trebuie să facem faţă creştineşte neplăcutelor situaţii de neînţelegere dintre şefi şi subordonaţi.
Cuvintele Sfântului Siluan nu sunt acelea ale unui psiholog creştin sau ale unui teolog de oraş, ci sunt cuvintele unuia în care s-a sălăşluit Duhul Sfânt că într-un vas ales. Sfântul respira Duhul Sfânt, nu doar vorbea despre El, aşa încât sfaturile sale au puterea Celui despre care Hristos a zis că ne va povăţui „la tot adevărul”.
Despre şefi
Iată mai jos câteva citate din cuvintele Sfântului referitoare la şef:
„Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un şef, atunci când oamenii lui sunt neascultători?
E un lucru anevoios şi foarte trist pentru un şef dacă oamenii lui nu-l ascultă, dar pentru a-şi păstra pacea, el trebuie să-şi aducă aminte că, chiar dacă oamenii lui sunt neascultători, totuşi Domnul îi iubeşte şi a murit În chinuri pentru mântuirea lor. De aceea, el trebuie să se roage din inimă pentru ei, şi atunci Domnul va da celui ce se roagă rugăciune şi el va cunoaşte din experiența cum inima care se roagă are îndrăznire către Dumnezeu şi iubire. Şi chiar dacă eşti un om păcătos, Domnul îţi va da să guşti roadele rugăciunii, iar dacă îţi vei face obicei să te rogi aşa pentru subordonaţi, atunci în sufletul tău va fi mare pace şi iubire”.
Iată cum expune mai sus, Sfântul, calea către mântuire a şefului: rugăciunea pentru subordonaţi. Şi într-adevăr, ce şef este oare mai bun decât cel care se roagă şi îşi iubeşte subordonaţii? Şi cum ne putem imagina că s-ar putea mântui un şef creştin care trăieşte în dispreţ faţă de mântuirea subordonaţilor săi?
Căci mai înainte de a fi şef, şeful creştin este creştin. Mai înainte de a avea obligaţii către firma la care lucrează şi faţă de patronii acesteia, el are obligaţii faţă de Hristos şi Evanghelie. Căci numai astfel se poate ca şeful să slujească Lui Dumnezeu, şi nu lui Mamona.
Şi dacă şeful se comportă creştineşte, iubindu-şi şi rugându-se pentru subordonaţii săi, pe lângă faptul că se va conduce pe sine către mântuire, va fi şi un model pentru subordonaţi, putându-i atrage şi pe ei către Hristos.
Despre subordonaţi
Iată şi câteva cuvinte ale Sfântului Siluan despre subordonaţi:
„Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un subordonat atunci când şeful lui e un om arţăgos şi rău?
Omul arţăgos îndură el însuşi un mare chin de la duhul cel rău. El îndură acest chin din pricina mândriei lui. Subordonatul, oricine ar fi, trebuie să ştie aceasta şi să se roage pentru sufletul chinuit al şefului său, şi atunci Domnul, văzând răbdarea lui, îi va da lui [subordonatului] iertarea păcatelor şi rugăciunea neîncetată. E mare lucru în faţa Lui Dumnezeu să te rogi pentru cei care te ocărăsc şi te mâhnesc; pentru aceasta Domnul îţi va da harul Lui, şi vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt şi atunci vei îndura cu bucurie toate întristările pentru El, şi Domnul îţi va da să iubeşti lumea întreagă şi vei dori fierbinte binele pentru toţi oamenii şi te vei ruga pentru toţi ca pentru sufletul tău. […] Dacă însă vei murmura împotriva şefului tău şi-l vei înjura, vei ajunge tu însuţi arţăgos ca şi el şi se va împlini pentru ţine cuvântul proorocului David: „Cu cel ales, ales vei fi şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici” [Ps 17, 29]
Iată aşadar şi răspunsul Sfântului Siluan referitor la mântuirea subordonaţilor. Nici subordonaţii nu se pot mântui fără şefi. Prin şefi trece şi mântuirea lor. Cu adevărat, dacă subordonatul îşi priveşte şeful ca pe un vrăjmaş, tot trebuie să-l iubească, aşa cum a poruncit Hristos. Iar dacă reuşeşte să se roage pentru şeful său şi să-l iubească, va primi „rugăciunea neîncetată”. Cu adevărat mare dar va primi acesta!
Subordonatul care se roagă pentru şef va primi, zice Sfântul Siluan, să dorească fierbinte binele pentru toţi oamenii. Şi într-adevăr, dacă lucrul cel mai greu l-ai făcut şi ţi-ai iubit şeful chiar dacă el se poartă ca vrăjmaşul tău, cu cât mai uşor îi vei iubi pe cei care nu îţi sunt vrăjmaşi?
Dar dacă nu vei reuşi să te rogi pentru şeful tău şi-l vei dispreţui, sfârşitul este teribil: vei ajunge arţăgos ca şi el. Şi cu adevărat acesta nu poate fi decât iadul „de la serviciu”: că şi diavolii se urăsc între ei, deşi cooperează pentru moartea noastră sufletească.
Între rai şi iad
Sfântul Siluan ne pune astfel în faţă cele două alternative: iubirea dintre şefi şi subordonaţi şi rugăciunea unora pentru ceilalţi, adică raiul, şi vrăjmăşia dintre şefi şi subordonaţi, adică iadul.
Şi totul pare atât de evident încât ne întrebăm ce anume ne-a zis nou Sfântul Siluan? În fapt nu ne-a zis nimic nou, pentru că el nu aduce altă Evanghelie, ci rosteşte Cuvântul Lui Dumnezeu. Ne-a zis ce ştiam, dar uitasem.
Uitasem că aceasta este calea, întrucât ne-am obişnuit să avem două vieţi: viaţa duhovnicească de acasă şi de la Biserică, şi viaţa “de la servici”, unde ni se pare că suntem siliţi de raporturile ierarhice să ne comportăm altfel.
Adevărul este însă unul singur: Hristos, smerenia şi iubirea Lui, şi în Biserică şi la serviciu.
Sursa: crestinortodox.ro