Una din cele mai solicitate slujbe de către credincioşii Bisericii noastre ortodoxe este Sfeştania (slv. „sfeştanie” sau „feştanie” – luminare) sau Slujba sfinţirii mici a apei, deoarece apa, în general, a avut un mare rol în viaţa religioasă a credincioşilor dintotdeauna şi, am putea spune, în toate religiile. Aceasta este considerată ca unul din cele mai însemnate elemente care intră în alcătuirea cosmosului (apa, pământul, aerul şi focul). Pe de altă parte, apa este indispensabilă pentru viaţa biologică a omului, cât şi în activităţile gospodăreşti. Ea este un mijloc al curăţirii atât fizice, dar şi spirituale. Calitatea naturală a apei de a curăţa şi spăla a fost transferată în viaţa religioasă, apa devenind prin sfinţire mijloc al purificării, al curăţirii spirituale. Prin limpezimea, gustul plăcut şi efectul ei răcoritor, apa simbolizează şi acţiunea purificatoare a harului divin.
În Molitfelnic sau Aghiazmatar găsim enumerate în partea premergătoare slujbei sfeştaniei atât efectele, cât şi folosul acestei slujbe: „Ştiut să fie că prea bun şi folositor de suflet obicei este să se facă în biserici, în mănăstiri şi în case, sfinţirea apei la toate zilele dintâi ale lunii şi a stropi pe oameni. Această apă sfinţită, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preoţilor, o sfinţeşte, are multe feluri de lucrări, precum însăşi ectenia sfinţirii şi rugăciunea mărturisesc. Prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alungă; se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele; mintea se curăţeşte de lucrurile cele spurcate şi se îndreptează spre rugăciune; bolile le alungă şi dă sănătate sufletească şi trupească. Şi mai pe scurt: toţi cei ce o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare”.
Sfeştania curăţă casa precum spovedania sufletului omului. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul se curăţeşte, îşi curăţeşte sufletul, îşi împrospătează harul primit la botez, tot aşa prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile preotului, casa sfinţită la început se curăţeşte de „toată lucrarea cea rea”, datorată fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele.
Ori de câte ori credinciosul simte nevoia curăţirii şi sfinţirii casei, poate chema preotul pentru Sfeştanie. Este bine ca Sfeştania să se facă în zi de post, deoarece este o slujbă de curăţire, de spălare, dar şi pentru faptul că cel care solicită săvârşirea Sfeştaniei trebuie să se pregătească prin post şi rugăciune.
Dacă nu se poate mai des, se face Sfeştanie în casă, cel puţin o dată pe an. Se obişnuieşte ca după ce a fost un deces în casă, la câteva zile după înmormântare, să se săvârşească această slujbă deoarece creştinul simte nevoia resfinţirii şi binecuvântării casei, nu pentru că cel decedat ar fi întinat în vreun fel locul, ci pentru alungarea întristării şi dobândirea nădejdii. Cu atât mai mult, trebuie să se săvârşească Sfeştanie în casa sau în locul în care s-a comis un omor sau o altă fărădelege (avort, încercare de sinucidere, vărsare de sânge, molimă, întâmplare rea sau accidente de orice fel etc.), pentru că toate acestea se întâmplă din îndemnul şi cu lucrarea diavolului şi a duhurilor rele.
Pentru Sfeștanie, credincioșii pregătesc un pomelnic cu toți cei din familie (vii) pentru a fi pomeniți la slujbă, un vas cu apă curată, o lumânare. Pe masa unde se săvârșește slujba se pot pune alimente (făină, zahăr, ulei, vin) pentru a fi sfințite. La prima Sfeștanie ce se săvârșește într-o casă se întrebuințează și ulei care se sfințește în cadrul slujbei, pentru că, la rânduiala obișnuită a Sfeștaniei, se adaugă cea a Binecuvântării casei celei noi.
Sursa: Ziarul Lumina
Foto: Doxologia