Perioada în care tânărul ucenic s-a aflat la Sâmbăta, în preajma părintelui Arsenie Boca, și-a pus amprenta asupra întregii sale vieți. Acele vremuri au avut o mare încărcătură spirituală și duhovnicească, fiind perioada celui de-al doilea război mondial.
Oamenii erau în mari tulburări sufletești, iar întărirea le venea prin credință. Mulți alergau la mânăstirea Sâmbăta, unde se spovedeau, se împărtășeau și luau puterea de a merge mai departe și a face față greutăților. Părintele Arsenie nu îi împărtășea însă pe toți, din cauza păcatelor. Preotul Sofonea își amintește că la un moment dat unii oameni erau dezamăgiți, pentru că unora le dădea mâna, iar altora nu, atunci când plecau de la mânăstire. Văzându-i supărați, părintele Arsenie le-a spus să nu se întristeze, pentru că va avea ocazia să îi mai întâlnească și în alte dăți, în schimb, cei cărora le dădea mâna, vor pieri în război. Părintele simțea că în pericol sunt îndeosebi cei din orașe.
Avea duhul cunoașterii, dar nu se arăta, nu făcea din asta un motiv de laudă. Le spunea oamenilor doar ceea ce aveau nevoie pentru folosul duhovnicesc. Le dădea sfatul să lupte pentru dreptate, pentru apărarea pământului românesc, iar în alte situații să nu tragă ca să omoare, ci să tragă în aer. Le spunea mai ales celor de la oraș: Veniți toți de la orașe să vă spovediți și să vă împărtășiți, că pe voi vă paște o mare primejdie! Ceea ce s-a și întâmplat. Au venit peste orașe bombardamente și mulți au pierit. Cu darul înainte-vederii, Părintele știa cine va muri în bombardamente. Și cu aceștia dădea mâna. Vedea că n-o să mai vină la mânăstire.
Părintele Ioan Sofonea
Extras dintr-un articol relatat de portalul sibiu100.ro