Să-l iubim şi să-l sprijinim pentru că înseamnă că nu poate. Ţineţi minte asta: să nu pretindem nimic de la nimeni. Aşadar, să încercăm să avem răbdare şi să îndurăm acea suferinţă care se datorează şi nouă. Depresivul din familia mea a luat asupra lui şi depresia netrăită de mine. Atunci, eu trebuie să împart cu el această durere. Multă răbdare şi să nu pretindem nimic. Şi, dacă putem, să-l învăţăm să se bucure pornind de la lucruri simple. Să-i facem bucurii mici din care el să înveţe să se bucure. În acelaşi timp, dacă vedeţi că abuzează cumva, discutăm: „uite asta este prea mult, ştiu că înţelegi, asta nu pot să fac…”. Să nu daţi frâu liber unui răsfăţ în boală. Şi aici tot rugăciunea şi un părinte duhovnic vă ajută. Rugăciunea vă ajută şi vă învaţă multe, concret, în fiecare clipă.
***
Rugăciuni pentru izbăvirea de depresie
Stăpâne Mult-Milostive, Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, vino şi vindecă-mă şi pe mine, netrebnicul robul Tău. M-am îndepărtat de Tine, am rănit Bunătatea şi Iubirea Ta, am păcătuit la cer şi înaintea Ta, toate fărădelegile le-am săvârşit şi stau lipsit de toată virtutea şi sănătatea. Trupul meu a slăbănogit, sufletul meu s-a umplut de răutate, duhul meu a slăbit, voinţa mea s-a stricat, toate se îneacă şi suferă înlăuntrul meu. Izbăveşte-mă, Doamne, de toată apăsarea sufletească prin care trec cu dreptate şi pe care au pricinuit-o multele mele păcate. Eu sunt cel care am greşit pentru această pustiire şi pieire a sufletului meu. Egoismul m-a stăpânit, nepăsarea m-a înrobit, lenevirea m-a apropiat de ceasul morţii. Iartă-mă, Doamne, şi vindecă netrebnicul meu suflet, îndepărtează de la mine duhul cel viclean care-mi aduce această nepăsare nesuferită a sufletului şi a trupului. Alungă greutatea din inima mea. Slobozeşte-mi sufletul şi trupul de akedie, de deznădejde, de moarte. Eu de bunăvoie le-am adus în sufletul meu pe toate acestea.
Iartă-mi, Doamne, mulţimea păcatelor, vindecă-mi greutatea patimilor. Fă, Doamne, ca să nu te mai întristez cu păcatele şi cu patimile care lucrează înlăuntrul meu. Ridică de la mine laţul cel greu al păcatului. Indepărtează-l de la mine pentru totdeauna pe vrăjmaşul şi potrivnicul. Adu odihnă, Doamne, în viaţa şi sufletul meu. Curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului. Dacă este cu putinţă, scapă-mă de duhurile viclene care-mi aduc întuneric şi beznă, deznădejde şi chinuri. Ridică-mă din patul durerii şi din aşternutul chinuirii. Apăsarea şi frica şi înrobirea gândurilor mele să nu mă mai cuprindă nicicând, dacă aceasta este, Doamne, voia Ta, aşa încât bucurându-mă şi veselindu-mă să Te slăvesc, să Te laud şi să cânt Milostivirea Ta, să-L preamăresc pe Părintele şi pe Preasfântul Duh, pe Mângâietorul tuturor oamenilor, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Miluieşte-mă, Doamne, şi iartă-mă pe mine cel apăsat şi suferind sufleteşte şi trupeşte, Tu, Care eşti Bucuria şi Lumina şi învierea şi Pastele desfătării noastre, Tu Care ne-ai făgăduit „nu Mă voi depărta de tine, nici nu te voi părăsi”, Tu, Cel Care Te-ai pogorât până la „vistieriile iadului”, căutând oaia cea pierdută, adică pe mine. Miluieşte-mă, Doamne, pentru rugăciunile Preacuratei, Preabinecuvântatei Maicii Tale, Bucuria noastră a tuturor oamenilor şi a tuturor Sfinţilor. Amin!
Stăpâne, Mult-Milostive, Doamne Iisuse toase, miluieşte-mă şi curăţeşte-mă de toată întristarea, tulburarea şi frica, scapă-mă de apăsarea sufletească şi de mâhnirea demonică pe care le simt în sufletul şi trupul meu. Tu eşti Bucuria noastră şi Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor care sunt pe mare departe. Milostiv fii mie, Stăpâne, pentru păcatele mele, ridică de la mine laţul cel greu al păcatelor şi al deznădejdii, alungă de la mine departe toată tristeţea şi akedia. Intăreşte-mă în iubirea Ta şi în nădejdea neruşinată şi în credinţa nezdruncinată faţă de Tine, pentrui mijlocirile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor tăi. Amin!
Monahia Siluana Vlad
Extras din ”Deschide cerul cu lucrul mărunt”, Ed. Doxologia, Iași, 2013, pag. 179