Unii tineri îşi propun, după cununie să mai aştepte 2,3 ani până ce vor avea copii, invocând diferite motive.
Este un mare păcat şi greşeală ca tinerii căsătoriţi şi cununaţi la Sfânta Biserică, să amâne naşterea de prunci şi să recurgă la metode păcătoase pentru aceasta.
În primul rând se fac potrivnici planului lui Dumnezeu de creaţie, amânând naşterea pruncilor sau planificând că nu vor avea decât unul sau doi copii.
În al doilea rând supărând pe Dumnezeu, şi trăind mai mult pentru plăcerile lor, s-ar putea ca Dumnezeu să le ia darul de prunci. Au păţit mulţi astfel, au făcut avorturi, s-au ferit să nu aibă copii, iar când au dorit să aibă, izvorul era sec şi au început să umble pe la doctori şi pe la preoţi şi să regrete cu amar că au devenit pomi fără roade. Cei ce nu lasă în urma lor copii, îşi pierd sensul şi rolul vieţii, îi cuprinde un sentiment de nulitate, de trăire fără scop şi fără rost. De abia atunci văd şi apreciază că pruncii sunt un dar de la Dumnezeu pe care l-au pierdut.
În al treilea rând, pierd binecuvântarea primită la Taina Cununiei. Toate rugăciunile şi ecteniile pe care le rosteşte preotul la Sfânta Cununie, cer binecuvântarea „de prunci buni”. Când tinerii, după Taina Sfintei Cununii, lasă să vină pruncii, vin în binecuvântarea primită la cununie şi atunci pruncii devin bucuria părinţilor toată viaţa.
Când tinerii amână ani de zile naşterea pruncilor, şi folosesc trăirea conjugală numai pentru plăcerea lor, pierd binecuvântarea cununiei, iar pruncii devin plâns şi necaz pentru părinţi. Sunt atâtea exemple în lume şi care se petrec sub ochii noştri şi nu luăm aminte la cauza lor.
De familiile care au mulţi copii, lumea stă şi se miră, cum se pot descurca părinţii aceia de-i îmbracă, cu ce-i hrăneşte, şi cum de se descurcă cu educaţia, şcoala şi căsătoria lor! Pentru că în acea casă, împlinindu-se voia lui Dumnezeu, vine şi binecuvântarea Lui, iar Dumnezeu le uşurează sarcinile şi aduce sporurile în casă. Cei ce nu au vrut decât un copil sau doi, iar pe restul aruncându-i, Dumnezeu le înmulţeşte necazurile atât cât ar fi trebuit să se ostenească cu toţi copiii pe care i-ar fi dat Dumnezeu.
Aşa că, vrei copii frumoşi, sănătoşi, deştepţi şi buni, să te bucuri şi să te mângâi cu ei? Adu-i imediat după Taina Sfintei Cununii, fără să faci înainte de aceasta planuri păcătoase, şi să nu pui înaintea planului lui Dumnezeu, planul tău.
Părintele Ilarion Argatu
Extras din Despre căsătorie, Ed. Mila Creștină, Fălticeni, 2007
Intervenţia raţiunii omeneşti în voia lui Dumnezeu, cu privire la naşterea de prunci:
De multe ori, destule perechi de soţi îmi destăinuiesc neliniştea lor cu privire la naşterea de prunci şi îmi cer părerea. Unele perechi se gândesc să facă doi-trei copii, iar altele doresc să dobândească mai mulţi. Însă ceea ce îi va ajuta cel mai mult este să lase lui Dumnezeu acest subiect al naşterii de prunci. Să-şi încredinţeze viaţa lor Proniei dumnezeieşti şi să nu-şi facă programele lor. Trebuie să creadă că Dumnezeu, Care se îngrijeşte de păsările cerului, cu atât mai mult se va îngriji de proprii lor copii. Era un marinar care s-a căsătorit la vârsta de douăzeci şi opt de ani. Sărac şi el, săracă şi fata pe care a luat-o, au închiriat un subsol în care să locuiască. Tânăra a găsit ceva de lucru şi trăiau foarte cumpătat. Inchipuiţi-vă, drept masă aveau o ladă de fructe, pe care le-au cumpărat o singură dată. După aceea au dobândit şi copii şi făceau mari economii ca să-i crească. Şi cu toate acestea, încet-încet s-au căpătuit.
Unii încearcă mai întâi să le aranjeze pe toate celelalte şi după aceea se gândesc la copii. Nu-L pun la socoteală deloc pe Dumnezeu. Alţii spun: “Astăzi viaţa este grea. Ajunge un copil, cu toate că şi pe acesta îl creşti cu destulă greutate”, şi nu mai fac alţi copii. Aceştia nu-şi dau seama cât de mult păcătuiesc cu această concepţie a lor, pentru că nu-şi pun nădejdea în Dumnezeu. Dumnezeu este milostiv şi de îndată ce va vedea că nu mai pot face faţă, nu le va mai dărui alţi copii.
Mulţi se căsătoresc, dar nu se gândesc că scopul căsătoriei este să facă copii şi să-i educe creştineşte. Nu vor copii mulţi, ca să nu aibă necazuri, dar au în apartamentele lor câini, pisici… Mi-au spus unii că acum(s-a spus în noiembrie 1990) în America, unii oameni ţin în casele lor în loc de câini, un fel de purceluşi, care sunt foarte scumpi şi nu cresc repede. Au fost făcuţi în aşa fel, încât să-i poată ţine în apartamentele lor. Nu vor să aibă copii, pentru că le vine greu să-i spele, etc, dar să spele porci nu. Câinele cel puţin este şi paznic. Dar ca să ţii porci în casă… înfricoşător! În Australia (Stareţul a mers în Australia în 1987, în urma invitaţiei făcută de Biserică, pentru a-i ajuta duhovniceşte pe grecii de acolo) am văzutazile pentru câini, pisici…, chiar şi cimitir pentru animale. Oamenii, aşa cum progresează, vor creşte şoareci şi vor face conserve din ei pentru a hrăni pisicile, şi vor creşte iepuri pentru a hrăni câinii, în timp ce atâţia oameni mor de foame. Şi ca să vezi, dacă omoară cineva un câine, se poate să plătească mai mult decât dacă ar omorî un om. Depinde, fireşte, şi al cui este câinele… Unde am ajuns?! În vremea noastră omul valorează mai puţin decât un câine.
Şi mă mir cum de unii duhovnici pot spune anumite ciudăţenii. Odată nişte închinători care au venit la Colibă m-au întrebat: “Părinte, Sfântul Ioan Gură de Aur scrie undeva ca soţii să nu facă copii?”. “Ce sunt acestea pe care le spuneţi? De unde le-aţi auzit?”, îi întreb. “Părintele cutare ne-a spus”. Mă duc atunci la acel părinte şi-l întreb: “Ai spus aşa ceva?”. “Da”, îmi răspunde acela. “Dar unde ai găsit scris asta?”, îl întreb din nou. “Sfântul Ioan Gură de Aur spune aceasta în cuvântul său «Despre Feciorie», îmi răspunde”. “Ascultă, îi spun, eu nu l-am citit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, dar nu se poate ca el să fi spus aşa ceva, altceva o fi spunând acolo. Adu-mi cartea să văd ce scrie”. Acela îmi aduce cartea şi-mi arată locul. Îl citesc şi văd că Sfântul scrie acestea: “Acum s-au înmulţit oamenii şi vi se dă posibilitatea să trăiţi şi în feciorie. Nu mai este ca în vechime când trebuiau să lase urmaşi”, şi nu zice “să nu naşteţi copii”. Însă acela continua să insiste. Este cu putinţă ca fiind cleric şi teolog, să spună astfel de lucruri? Pe lângă faptul că vrea să arate că îl citeşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, că scrie şi lucrări teologice, mai vrea să fie considerat şi un duhovnic bun. Ştiţi ce vătămare pricinuiesc astfel de interpretări greşite oamenilor care vor să-şi odihnească gândul?
Pentru mulţi care trăiesc lumeşte, astăzi familia nu mai are sens. De aceea tinerii fie nu se căsătoresc, fie se căsătoresc dar nu fac copii, fie îşi omoară copiii prin avorturi, şi astfel ei singuri îşi stârpesc neamul lor. Adică ei singuri se distrug, nu îi distruge Dumnezeu. În timp ce oamenii credincioşi, care ţin poruncile lui Dumnezeu, primesc harul dumnezeiesc, pentru că Dumnezeu este obligat oarecum să-i ajute în aceşti ani grei prin care trecem. Şi vedem creştini familişti, aducând la viaţă pe toţi copiii dăruiţi de Dumnezeu, şi crescându-i în frica Lui. Iar toţi aceşti copii sunt echilibraţi, bucuroşi, şi sporesc în toate, având asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi de la neliniştea pentru apropierea sfârşitului lumii, vedem astăzi cum, cu harul lui Dumnezeu, propăşeşte o generaţie bună. Diavolul distruge, dar şi Bunul Dumnezeu lucrează şi nu va lăsa să dispară neamul nostru.